Regele Carol al II-lea și războiul: „Scăparea de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine”

La începutul anului 1940, Franța și Marea Britanie se pregăteau de confruntarea cu Germania condusă de Adolf Hitler. Pe de altă parte, România se regăsea într-o situație ingrată. După demantelarea Cehoslovaciei din 1938 și dispariția statului polonez din toamna anului 1939, statul român se vedea izolat de aliați.

De altfel, încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Regele Carol al II-lea a adoptat o politică de neutralitate în conflictul ce înghițea încet întreaga lume. Într-un asemenea climat, înconjurată de state ostile, cu excepția Iugoslaviei, și prinsă la mijloc între sferele de influență germană și sovietică, menținerea unei politici de neutralitate era la fel de dificilă și riscantă precum mersul pe sârmă. Iar Carol al II-lea era perfect conștient de prețul extrem de mare care putea fi plătit pentru această politică. Și atunci de ce a continuat cu  neutralitatea? Avea alternative? Care era raționamentul regelui?

• Cum arătau scuturile folosite de romani în luptă acum 1.800 de ani?
• Un posibil bust al Cleopatrei a VII-a, găsit la un templu egiptean antic

La sfârșitul lunii ianuarie a anului 1940, regele Carol al II-lea a făcut o scurtă analiză a politicii externe a României în contextul celor câteva luni de război. Analiza regelui era de o luciditate extrem de ridicată.

Carol al II-lea conștientiza rolul hotărâtor pe care îl avea petrolul în desfășurarea războiului. Cum, la acel moment, România era una dintre puținele țările care producea și rafina petrolul în cantități extrem de mari, acest lucru putea reprezenta un mare avantaj, dar și un pericol în politica externă a țării.

„Azi este războiul motoarelor şi va putea învinge acela care va avea cea mai mare rezervă de combustibil”

„Din ce în ce, cele ce le-am spus la începutul conflictului par a se adeveri. Păcura este un instrument de război aşa de important încât livrarea ei uneia sau altei părți însemnează aproape o ieșire din neutralitate. Azi este războiul motoarelor şi va putea învinge acela care va avea cea mai mare rezervă de combustibil.

Incontestabil, dacă noi şi rușii nu ajutăm pe germani, ei nu pot să reziste. Fericirea noastră, în momentul de față, este că adversarii sunt pasivi. Trebuie, însă, să ne pregătim serios că presiunile cari azi sunt numai de formă vor deveni serioase dacă nu amenințătoare”, scria Carol al II-lea în Jurnalul său.

Războiul, neutralitatea și Aliații

Faptul că politica de neutralitate pe care România o ducea la acel moment era pe placul opiniei publice, cât și a clasei politice, nu îl liniștea prea tare pe Carol al II-lea. Monarhul era conștient că prețul plătit pentru menținerea neutralității putea fi unul mare la finalul războiului.

„Politica noastră de neintervenire, mai mult decât de neutralitate, este, fără doar şi poate, în asentimentul opiniei publice şi al politicienilor, chiar şi al lui Maniu, prea mult chiar după gustul meu, dar este cea mai grea politică de dus și, la sfârșit, la masa verde poate să ne coste destul de scump. E adevărat că n-avem nimic de cerut, dar avem foarte hotărât de apărat ce este al nostru şi propaganda ungară şi bulgară este foarte puternică, îndeobşte în Anglia.

Mulți cred că, chiar dacă ne-am pronunța deschis pentru Aliați, tot ni se va pune problema, căci idealismul pe baza căruia se zice că se duce războiul este așezarea unui nou echilibru european. Poate doar când Aliații vor avea absolută nevoie de a deschide un nou front împotriva Germaniei ei vor fi dispuși să plătească orice, numai ca planul lor de a o doborî să reușească”, considera Carol al II-lea.

„Primejdia unui atac ruso-german”

Problema României la acel moment emana din faptul că era izolată de aliați, iar Iugoslavia trecea prin convulsii puternice interne. Asupra României plana în orice moment posibilitatea unui atac atât din partea germanilor, cât și din Răsărit.

„Sigur că primejdia unui atac ruso-german este veșnic în picioare şi că ajutorul aliat este foarte departe, deci trebuie să fim de o prudență excesivă în această privință. Scăparea de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine. Neintervenționiştii noștri fac totdeauna de a pierde din vedere acest adevăr.

Pentru moment, armata sovietică era împotmolită în confruntarea cu micuțul, dar curajosul stat finlandez. În schimb, germanii se pregăteau intens de confruntarea cu Franța și Marea Britanie.

Din nefericire pentru România, evenimentele au luat o turnură tragică. Hitler avea să ocupe Franța în primăvara și vara anului 1940. După ce Stalin a reușit „rezolve” problema finlandeză și-a îndreptat atenția asupra României.

Căderea Franței și dificultățile prin care trecea Marea Britanie l-au încurajat pe dictatorul sovietic să „rezolve și problema Basarabiei cu România”. În acest context survine ultimatul sovietic din 26 iunie 1940.

„Acum când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situațiunea internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”, stă scris în ultimatumul pe care România l-a primit de la sovietici. Începea drama României.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Claus von Stauffenberg, nazistul care a încercat să-l omoare pe Hitler

Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră speranță”

Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea

Premoniția regelui Carol al II-lea: Scăparea țării de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine