Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un nou studiu arată că realizarea Discului ceresc de la Nebra – considerat cea mai veche reprezentare a cerului – a necesitat aproximativ zece cicluri de forjare. Având în vedere tehnologia din acea vreme, creatorii trebuie să fi apreciat foarte mult discul pentru a depune atât de mult efort.

Discul ceresc de la Nebra prezintă ceea ce se crede a fi Soarele, SemiLuna și stelele încrustate în aur pe bronz, precum și o navă suspectă și orizontul. Nu este o hartă – cel mai vechi exemplu în acest sens ar fi fost realizat cu un mileniu mai târziu – astfel încât nu se știe dacă scopul său era decorativ sau religios.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Cu toate acestea, se crede că un grup restrâns de șapte stele reprezintă Pleiadele, ridicând din nou întrebarea de ce acestea sunt în general descrise ca având șapte stele, de vreme ce doar șase sunt vizibile în mod normal pe cerul cel mai întunecat.

În ciuda faptului că a fost intens studiat începând cu 2002 și chiar a fost înscris în registrul UNESCO al memoriei lumii, procesul său de fabricație a rămas incert. În Epoca Bronzului timpuriu, obiectele atât de mari nu puteau fi forjate într-o singură încercare, lăsând deschisă întrebarea cum a fost fabricat.

Arheologii și metalurgiștii profesioniști au colaborat pentru a analiza discul. Aceștia au publicat rezultate care susțin că a fost fabricat folosind aproximativ zece cicluri, fiecare dintre acestea implicând încălzirea discului la temperaturi de 700°C.

Cea mai veche reprezentare a cerului

Într-o epocă în care foile imense de metal ies de pe liniile de producție, un disc de aproximativ 31 cm diametru și câțiva milimetri grosime nu pare atât de greu de realizat. Pentru noi, designul fin al obiectelor cerești pare a fi cea mai impresionantă caracteristică. Cu toate acestea, la temperaturile disponibile la acea vreme, bronzul nu ar fi curs suficient pentru a face ceva atât de subțire în raport cu lățimea sa, în special cu conținutul scăzut de staniu al discului.

Analizele anterioare au arătat că bronzul a fost forjat printr-un proces repetat, începând cu o piesă brută mai groasă, dar mai mică, care a fost apoi forjată într-o formă spiralată din centru. Centrul discului are o grosime de 4,6 mm, dar aceasta scade la o treime din grosime la margine.

O mică bucată din marginea discului a fost colectată în 2002 pentru analiză și apoi returnată ulterior. Colaboratorii au prelevat din nou probe din același loc pentru a-i studia microstructura cu ajutorul spectroscopiei cu raze X cu dispersie de energie și al difracției electronice cu retrodifuzie, precum și pentru a testa duritatea materialului.

Fierarul Herbert Bauer a încercat apoi să reproducă discul pornind de la o piesă brută. Analiza a demonstrat că discul original trebuie să fi fost realizat dintr-o turnare plană urmată de mai multe cicluri de forjare la cald, dar nu și câte au fost necesare. Bauer a constatat că, folosind bronz cu o compoziție similară cu cea a discului, a avut nevoie de zece cicluri de încălzire a bronzului și de batere a acestuia astfel încât să se împrăștie.

Discul este cu câteva secole mai vechi

Este posibil ca artizanii originali să fi realizat acest lucru în ceva mai puține cicluri, dar nu cu mult, concluzionează cercetătorii, potrivit IFLScience.

Vârsta reală a discului nu este cunoscută cu certitudine, alături de aspecte importante ale culturii care l-a creat. În loc să fie colectat în timpul unei săpături arheologice atente, discul a fost jefuit de detectoriști de metale fără licență în 1999, împreună cu arme și bijuterii, iar apoi a fost recuperat de poliție în 2002.

Părerea convențională, susținută de Oficiul de Stat pentru Gestionarea Patrimoniului și Arheologie Saxonia-Anhalt, printre altele, este că discul este cu câteva secole mai vechi. Cu toate acestea, asemănările cu unele modele ulterioare i-au determinat pe unii cercetători să afirme că este cu 1.000 de ani mai tânăr.

Studiul este publicat în revista Scientific Reports.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un tezaur din Epoca Bronzului, găsit în Spania, ascundea obiecte de origine „extraterestră”

Banii din metal nu erau folosiți doar de bogați în Epoca Bronzului în Europa, arată un studiu

Un topor din Epoca Bronzului a fost descoperit întâmplător la un bărbat de 50 de ani din Giurgiu

O tehnologie din Epoca Bronzului ar putea revoluționa industria energetică