Ion Luca Caragiale, criticat aspru la debutul pieselor sale de teatru. Cine l-a sprijinit?

V-ați întrebat vreodată ce piese de teatru se jucau pe scenele din Bucureștiul sfârșitului de secol al XIX-lea? Dar cum au fost primite la debut piesele de teatru scrise de Caragiale?

La sfârșitul secolului al XIX-lea, România trecea printr-o efervescență cultură sub impulsul a ceea ce avea să fie denumit mai târziu „La belle époque”.

• O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
• Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei

A fost o perioadă de pace și prosperitate în Europa anilor 1871-1914 ce avea să fie marcată și de o renaștere culturală. Pe fundalul acestei „sete de cultură”, piesele scrise de Ion Luca Caragiale au fost atunci jucate pentru prima dată pe scena teatrelor bucureștene.

„Au fost piesele lui Caragiale, au fost interpretările tragice ale lui Manolescu, a fost Iulian în `Zigeunerbaron` și a fost revista Nazat!”

Constantin Argetoianu a surprins în memoriile sale atmosfera ce domnea în teatrele bucureștene la finalul secolului al XIX-lea. Teatru românesc avea să fie marcat în această perioadă de patru mari evenimente: de debutul lui Caragiale, de interpretările lui Grigore Manolescu, de rolul jucat de Iulian Ștefan în `Zigeunerbaron` și de revista Nazat.

„Teatrul nostru între anii 1880-1890, `erau trei`, cum ar zice simpaticul meu amic Dere Ioanițescu: era teatrul român propriu-zis, era teatrul străin cu vedetele şi trupele lui în turneu şi era teatrul `monden` (de revistă, n.r.), foarte prețuit în acea epocă.

În timpul acestor zece ani, scena română n-a înregistrat decât patru mari evenimente care au însemnat și care, fiecare în felul lui, au influențat evoluția artei noastre dramatice: au fost piesele lui Caragiale, au fost interpretările tragice ale lui Manolescu, a fost Iulian în `Zigeunerbaron` și a fost revista Nazat! Din toate aceste nume nu a mai rămas în picioare decât al lui Caragiale, celelalte s-au cufundat în cenușa vremurilor, căci oamenii sunt ingrați şi uită repede”, consemna Constantin Argetoianu.

„În afară de `O scrisoare pierdută`, care a fost totuşi considerată ca prea trivială, celelalte piese n-au putut trece peste pragul primelor reprezentații”

Astăzi, piesele lui Ion Luca Caragiale sunt apreciate și jucate pe scena teatrelor din întreaga României, însă, la debutul lor, puține dintre piesele scrise de marele dramaturg au fost pe placul spectatorilor. Chiar și piesa `O scrisoare pierdută` avea să fie considerată prea trivială de către publicul pasionat de teatru de atunci.

„Despre opera lui Caragiale, care a sfârșit prin a fi judecată după criterii independente de contingențele momentului şi așezată la locul de cinste pe care-l merită, voi spune aici numai atât, că în momentul când au fost reprezentate pentru prima oară `O scrisoare pierdută`, `O noapte furtunoasă`, `D-ale Carnavalului`, `Conul Leonida față cu reacțiunea` n-au avut succesul pe care l-au dobândit mai târziu.

În afară de `O scrisoare pierdută`, care a dezlănțuit valuri de sănătoasă veselie, dar care a fost totuşi considerată ca prea trivială, celelalte piese pe care le-am enumerat mai sus au căzut greu şi n-au putut trece peste pragul primelor reprezentații. Desigur că au fost şi oameni care și-au dat seama de tot ce însuma şi reprezenta teatrul lui Caragiale şi care au spus-o – dar o minoritate, oricât ar fi de influentă, nu poate răsturna opinia publică dintr-o zi pe alta.

Spoiala noastră culturală era prea subțire și oamenii nu se deprinseseră încă să judece numai după capul lor şi priveau arta dramatică prin ochelarii unui romantism întârziat sau prin `jumela` unui Alexandre Dumas fils, unui Emile Augier. Când Europa `cultă` era încă prinsă în făgașul `artei burgheze` nu putea pretinde România, abia deșteptată la viața intelectuală, să se desprindă din hora mediocrității și să se încumete pe cărări nebătătorite”, preciza Argetoianu.

Caragiale, sprijinit de Titu Maiorescu

Cei care l-au sprijinit pe Caragiale în acțiunile sale dramaturgice la începutul carierei au fost membrii Junimii. De altfel, unele dintre criticile pe care le-a primit Caragiale au fost cauzate și de apartenența sa la acest curent literar.

Chiar și prima piesă a dramaturgului, „O noapte furtunoasă”, publicată în 1879 în revista „Convorbiri literare”, a avut parte de critici deloc neglijabile.

Unul dintre cei care l-au susținut necondiționat la debutul în carieră pe dramaturg a fost Titu Maiorescu.

„Convingerea ce o am despre Caragiale este că are una dintre cele mai vioaie inteligențe ce le poate produce natura, eclectic, bună memorie, momente în care această extraordinară vibratilitate celulară a materiei cenușii din creieri îl scoate mai presus de el însuși și-l face capabil de scrieri literare de mare valoare. Din cauza acestei părți a lui eu închid ochii la toate celelalte, pe care însă le cunosc”, avea să scrie mai târziu Titu Maiorescu despre Ion Luca Caragiale.

Caragiale a apreciat sprijinul de care s-a bucurat din partea lui Maiorescu și i-a dedicat piesa „O noapte furtunoasă”: „D. Titu Maiorescu este cu adânc respect rugat să primească dedicarea acestei încercări literare, ca un semn de recunoștință și devotamentul ce-i poartă autorul ei”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Drama care l-a forțat pe Titu Maiorescu să se retragă din politică

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii

Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”