Tabla Ouija, de la joc la promisiunea reconectării cu morții. „O minunată placă vorbitoare și mister al veacurilor!”

La 10 februarie 1891, un avocat și afacerist din Baltimore pe nume Elijah Bond a obținut brevetul american nr. 446,054 pentru o „placă vorbitoare” (ouija board/tabla Ouija) concepută pentru a simula comunicarea cu morții. Prezentat ca o activitate de familie, dispozitivul promitea râs, curiozitate și un strop de misticism din epoca victoriană. Puțini ar fi putut prezice că acest joc nou de salon – fabricat din lemn lăcuit, împodobit cu un alfabet și asociat cu o planșetă în formă de lacrimă – va deveni o obsesie culturală, denunțată de preoți, dezbătută de oamenii de știință și imortalizată ca un canal către necunoscut.

Așadar, originile tablei Ouija își au rădăcinile în obsesia Americii de după Războiul Civil de a comunica cu morții. Mișcarea spiritismului, care a cuprins SUA și Europa la mijlocul anilor 1800, promitea familiilor îndurerate o șansă de a se reconecta cu cei dragi pierduți în război sau în urma diverselor boli. Ședințele de spiritism, mediumurile, incitarea și chemarea spiritelor au devenit curente, dar aceste metode erau lente și necesitau un intermediar calificat. Așa a apărut tabla vorbitoare: un instrument de bricolaj despre care producătorul spunea că oferă acces instantaneu și nefiltrat la lumea spiritelor.

• Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
• De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?

În 1890, antreprenorul din Baltimore Elijah Bond a brevetat placa Ouija, înregistrându-i numele criptic. (Contrar mitului, „Ouija” nu era o fuziune a cuvintelor „da” din franceză și germană; se presupune că tabla spunea pe litere atunci când era întrebată, susținând că înseamnă „noroc” în egipteana veche). Compania lui Bond, Kennard Novelty Co., a comercializat-o ca pe un joc de societate inofensiv, făcând publicitate în ziare cu sloganuri precum: „O minunată placă vorbitoare și mister al veacurilor! Amuză și distrează pe toată lumea!” Până în 1893, tabla Ouija a depășit vânzările întregii linii de jucării a lui Milton Bradley.

Dar creatorii săi știau adevărul: Ouija era un produs comercial, nu unul supranatural. Primele dosare de brevet arată că designul planșetei includea caneluri subtile pentru a reduce frecarea, permițându-i să alunece cu o presiune minimă. Adevărata magie? Psihologia. „Efectul ideomotor” – mișcări musculare inconștiente ghidate de așteptări – a explicat fenomenul, unul documentat de oamenii de știință încă din anii 1850.

Timp de decenii, placa Ouija a rămas o distracție ciudată. Chiar și Harry Houdini folosea una în numerele sale de magie. Dar două războaie mondiale și o societate în transformare rapidă i-au schimbat reputația. Trauma morții în masă din timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial a reaprins interesul pentru spiritism, în timp ce teroarea existențială a Războiului Rece a alimentat fascinația pentru paranormal.

Grupurile religioase au început să tragă semnale de alarmă. În 1920, un preot metodist a numit Ouija un „instrument periculos al forțelor satanice”. Publicațiile catolice au avertizat că această practică ar putea invita la posedare demonică. Până în anii 1960, placa a devenit ținta panicii satanice, liderii evanghelici acuzând-o de sinuciderile adolescenților și de bolile mintale. Aceste afirmații erau lipsite de dovezi, dar se bazau pe povești de groază anecdotice: un adolescent din Louisiana care ar fi invocat un spirit răzbunător; o familie din New York care susținea că placa sa a prezis un accident de mașină fatal.

Hollywood-ul a consolidat imaginea sinistră a Ouija. Exorcistul, blockbusterul din 1973, a prezentat o scenă în care o fată posedată folosește o tablă Ouija pentru a comunica cu un demon pe nume „Captain Howdy”. Peste noapte, vânzările jocului au crescut – la fel ca și teama publicului. Regizorul filmului, William Friedkin, a recunoscut ulterior: „Am transformat o jucărie într-un coșmar”. Francizele horror ulterioare, precum Witchboard (1986) și Ouija (2014), au dublat situația, prezentând tabla ca o poartă literală către iad.

În ciuda demonizării sale, mecanica tablei Ouija este ferm ancorată în știință. Studiile efectuate de psihologi precum Amie O’Neill de la Universitatea British Columbia confirmă faptul că utilizatorii ghidează planșeta în mod inconștient, fiind adesea influențați de dinamica grupului sau de convingerile subconștiente. „Este o oglindă”, explică O’Neill. „Panoul reflectă ceea ce aduci tu în el – frică, curiozitate, durere”.

Totuși, explicațiile raționale se luptă cu miturile adânc înrădăcinate. Farmecul durabil al tablei constă în ambiguitatea sa: oferă suficient mister pentru a lăsa imaginația să înflorească, existând undeva între joc și ritual, știință și superstiție, o dualitate care o face un recipient perfect pentru anxietățile noastre.

Contextele religioase și culturale modelează, de asemenea, percepțiile. În Mexic, Ouija este adesea asociată cu ritualurile Día de los Muertos, îmbinând spiritualitatea indigenă cu prudența catolică. În Japonia, plăcile similare cu spirite (kokkuri) au fost interzise în școli la începutul anilor 1900, în urma unor zvonuri despre posedări.

În 2025, placa Ouija se află între ironie și seriozitate. Hasbro (care a achiziționat drepturile de autor în 1966) vinde planșete care strălucesc în întuneric și planșete cu tema Hello Kitty, pe care le comercializează ca pe niște noutăți pentru familii. Între timp, utilizatorii rețelelor de socializare găzduiesc „provocări Ouija” virale, transmițând în direct încercările de a contacta spiritele. Psihologii și investigatorii paranormali precum Zak Bagans de la Ghost Adventures folosesc tabla ca pe un instrument serios, în timp ce recenziile de pe Amazon oscilează între „distracție înfricoșătoare!” și „arde-o cu apă sfințită”. Ouija este o distracție inofensivă pentru unii, un instrument psihologic pentru alții și un obiect blestemat pentru cei care cred asta.

Sursa:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/oujia-board-history

Vă mai recomandăm să citiți și:

O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă

„Coșuri uriașe de fum”, descoperite pe fundul Mării Moarte

Există viață după moarte? Un reputat om de știință din SUA spune că da!

Celulele moarte sunt eliminate din organism într-un mod surprinzător