Un eveniment major s-a întâmplat pe Pământ cu 2 milioane de ani mai devreme decât s-a crezut până acum
Cercetătorii au descoperit că florile au înflorit pe Pământ cu peste 2 milioane de ani mai devreme decât se credea anterior, grație unor grăunțe de polen minuscule descoperite în sedimentele de coastă ale Portugaliei.
Aceste resturi vegetale, cu un diametru de doar 0,02 milimetri, sunt cele mai vechi dovezi ale existenței plantelor cu flori (angiosperme), datând de acum 123 de milioane de ani.
Florile, care azi colorează grădinile și domină flora terestră, nu au fost întotdeauna parte din peisaj. Timp de aproape trei sferturi din istoria plantelor de uscat, acestea nu existau. Apariția polenului și, odată cu el, a noi metode de reproducere și adaptare, a reprezentat o revoluție ecologică. Chiar și așa, a fost nevoie de milioane de ani pentru ca plantele cu flori să devină vizibile în fosile.
Florile au înflorit pe Pământ mai devreme decât se credea
Descoperirea că florile au înflorit pe Pământ cu două milioane de ani mai devreme a fost posibilă datorită fluorescenței naturale a polenului, o caracteristică pe care o împărtășește cu majoritatea mamiferelor. Cu ajutorul unui microscop cu laser, cercetătorii au identificat patru astfel de grăunțe fosilizate în eșantioane colectate de la 27 km distanță unul de altul. La o analiză mai detaliată, au observat că fiecare grăunte are trei striații caracteristice polenului tricolpat, tipul folosit astăzi de peste 70% dintre angiosperme.
Se presupune că polenul a ajuns în mare după ce a fost spălat de ploi într-un râu. Datarea s-a realizat cu ajutorul izotopilor de stronțiu din scoici fosilizate aflate în același strat geologic, o metodă foarte precisă de stabilire a vârstei fosilelor.
Anterior, cele mai vechi grăunțe de polen datau de acum 120,4 milioane de ani și fuseseră descoperite în 1990 pe Insula Wight, în Marea Britanie. Acestea erau chiar mai mici decât cele găsite acum în Portugalia și semănau mult cu noile mostre, scrie IFL Science.
Unde au apărut prima dată plantele cu flori?
Deși nu se știe cu certitudine dacă această zonă a fost locul de origine al plantelor cu flori, descoperirea dovedește că începuturile angiospermelor au fost modeste. Plantele care au produs acest polen erau eudicote, un tip de angiosperme care dezvoltă două frunze embrionare la germinare.
„Apariția plantelor cu flori a modificat profund biodiversitatea lumii”, a explicat profesorul Ulrich Heimhofer, de la Universitatea Leibniz din Hannover (Germania). Tot el, împreună cu autoarea principală a studiului, dr. Julia Gravendyck, de la Universitatea din Bonn (Germania), amintește că această enigmă, apariția bruscă a florilor în registrul fosil, a fost numită de Darwin „o misterioasă abominație”. La vremea sa, Darwin nu știa că acele „straturi lipsă” din înregistrarea fosilă reprezentau de fapt milioane de ani de evoluție.
Descoperirea pune sub semnul întrebării teoria conform căreia plantele cu flori ar fi apărut inițial în regiunile tropicale, întrucât Portugalia se afla, și atunci ca și acum, în zona temperată. Cu toate acestea, cercetătorii spun că originea tropicală „rămâne plauzibilă”.
Studiul complet a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
Vă recomandăm să citiți și:
Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii
4.000 de cărămizi din vremea romanilor ar putea elucida misterul materialelor din Antichitate
Un nou studiu dezvăluie că inegalitatea socială exista încă din preistoria umană