Home » Istorie » Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Foto: Rebillard et al., Scientific Reports, 2026
Publicat: 27.02.2026

Natura extrem de lipicioasă a resturilor gastrice regurgitate de animale precum dragonii de Komodo face ca acestea să reziste săptămâni întregi, chiar și în condiții de ploaie. În cazuri foarte rare, astfel de mase pot fi acoperite de noroi și impregnate cu minerale, transformându-se în fosile, la fel ca rămășițele animalelor moarte. Aceste fosile poartă numele de regurgitalite și reprezintă descoperiri neobișnuite și valoroase, deoarece oferă dovezi directe ale comportamentului animalelor. Ce a dezvăluit cea mai veche vomă fosilizată?

O fosilă descrisă recent a stabilit un nou record: este cea mai veche vomă fosilizată terestră cunoscută până în prezent. Ea surprinde „prânzul” unui prădător care a trăit acum 290 de milioane de ani, cu aproximativ 50 de milioane de ani înainte de apariția dinozaurilor.

Autorul studiului, Arnaud Rebillard, doctorand la Museum für Naturkunde Berlin (Germania), a declarat pentru IFL Science că este vorba despre „un fenomen extrem de rar”. Descoperirea oferă o perspectivă directă asupra interiorului unui prădător antic.

Ce informații oferă cea mai veche vomă fosilizată?

Se crede că voma fosilizată ar fi fost eliminată de unul dintre doi prădători carnivori, rude timpurii ale mamiferelor: Dimetrodon sau Tambacarnifex. Fosila a fost descoperită în zona Bromacker din UNESCO Global Geopark Thuringia Inselsberg, regiune unde a trăit Dimetrodon teutonis, cea mai mică specie de Dimetrodon identificată până acum, cu o lungime de sub un metru. Sinapsidele, grupul din care făceau parte aceste animale, nu puteau selecta hrana la fel de eficient ca oamenii, astfel că multe dintre elementele înghițite nu puteau fi digerate. În loc să consume energie pentru a procesa materialele dure, acestea le regurgitau.

Printre resturile eliminate se pot afla blană, țesuturi keratinizate și, bineînțeles, oase. Modul în care sunt dispuse oasele într-o astfel de fosilă îi ajută pe cercetători să stabilească dacă este vorba despre o regurgitalită sau despre un coprolit, adică excrement fosilizat. În coprolite, oasele sunt de obicei foarte fragmentate și încorporate în masa fecală fosilizată. În schimb, regurgitalitele conțin adesea oase mai bine păstrate, uneori articulate, vizibile la suprafață.

Acesta a fost primul indiciu că fosila din Turingia este o regurgitalită. Un alt criteriu important este conținutul de fosfor.

„În coprolite, oasele sunt digerate destul de intens, iar toate bacteriile care se formează și există în timpul fosilizării fac ca, practic, totul să se transforme în fosfor în interior”, a explicat Rebillard. În schimb, „în cazul regurgitalitelor, din cauza digestiei mai reduse, observăm de obicei o lipsă sau aproape o absență a fosforului”, a adăugat el.

Fosila analizată prezintă aproape deloc fosfor în matricea din jurul oaselor, confirmând ipoteza. De asemenea, conține resturile a trei animale diferite, ceea ce face improbabilă varianta unei simple acumulări de oase aduse într-o galerie fosilizată.

Ce s-ar mai putea ascunde în situl unde a fost făcută descoperirea?

Totul indică faptul că aceasta este una dintre cele mai vechi regurgitalite descoperite vreodată și, spre deosebire de puținele exemple mai vechi, aceasta provine dintr-un mediu terestru. „Mediile terestre nu sunt, de obicei, cele mai favorabile pentru fosilizare, în comparație cu lacurile, mările sau oceanele. Este foarte important să avem această fereastră către una dintre cele mai timpurii rețele trofice terestre pe care le cunoaștem astăzi”, a spus Rebillard.

„În acest mic grup pe care îl poți ține în mâini, ai trei animale despre care poți spune literalmente că au existat cu adevărat în același loc și exact în același timp. Să ai o asemenea rezoluție temporală pentru un mediu vechi de aproape 300 de milioane de ani este absolut nebunesc și ne va aduce o mulțime de date noi despre paleoecologia existentă atunci”, a adăugat el.

Echipa intenționează să revină în zonă pentru a căuta și alte bromalite (rămășițe fosilizate provenite din sistemul digestiv, n.r.), inclusiv coprolite. „Să le avem pe ambele din aceeași locație ar fi extrem de valoros”, a concluzionat Rebillard.

Studiul a fost publicat în revista Scientific Reports.

Vă recomandăm să citiți și:

Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne

ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea

ADN-ul antic a rezolvat un mister vechi de 12.000 de ani al unei boli genetice rare

Acum 2.000 de ani, figurina unui bătrân cu riduri inspira teamă în rândul populației

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat