Femeia din spatele fisiunii nucleare. De ce nu a primit Lise Meitner Premiul Nobel?

Fisiunea nucleară a schimbat echilibrul lumii și a inaugurat era atomică. Explicația teoretică a acestui fenomen îi aparține în mare măsură lui Lise Meitner — însă în 1944, Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat doar colaboratorului ei, Otto Hahn.

Lise Meitner a fost una dintre fizicienele esențiale ale secolului XX și coautoarea interpretării care a făcut posibilă înțelegerea fisiunii nucleare. Contribuția ei a deschis un nou capitol în istoria științei, dar numele său nu figurează pe lista laureaților Premiului Nobel pentru descoperirea care a inaugurat era nucleară.

• Singura înregistrare audio de la cutremurul din 4 martie 1977
• Gene vechi de 3.000 de ani dezvăluie strategii surprinzătoare de supraviețuire în Polonia preistorică

S-a născut la 7 noiembrie 1878, la Viena, într-o familie evreiască liberală, fiind al treilea dintre cei opt copii ai avocatului Philipp Meitner și ai lui Hedwig Skovran. Într-o perioadă în care femeile aveau acces limitat la educație superioară, Lise a studiat în privat pentru a putea susține examenul de admitere la universitate.

Cum a ajuns Lise Meitner în centrul fizicii nucleare

În 1901 a fost acceptată la Universitatea din Viena, unde a studiat fizica sub îndrumarea lui Ludwig Boltzmann. Rigoarea intelectuală a acestuia și viziunea sa asupra structurii materiei i-au influențat decisiv interesul pentru fizica atomică.

În 1906 și-a obținut doctoratul, devenind a doua femeie din Austria cu un doctorat în fizică. Un an mai târziu s-a mutat la Berlin și a început colaborarea cu chimistul Otto Hahn. La început a lucrat fără salariu și fără acces oficial în laboratoare, într-un spațiu improvizat, deoarece femeile nu aveau statut academic deplin. Treptat însă, a devenit o autoritate în domeniul radioactivității. În 1918, împreună cu Hahn, a descoperit protactiniul, un element chimic nou, consolidându-și reputația internațională.

Experimentul care a schimbat fizica și explicația care l-a făcut posibil

În anii ’30, la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin, chimistul german Otto Hahn și colegul său Fritz Strassmann studiau ce se întâmplă atunci când nucleul atomului de uraniu este bombardat cu neutroni. În decembrie 1938, experimentele lor au arătat un rezultat surprinzător: în loc să se formeze un element ușor mai greu, apărea bariu, un element cu aproape jumătate din masa uraniului. Observația sugera că nucleul nu doar se modificase, ci se fragmentase în bucăți mai mici – o idee radicală pentru fizica vremii.

Hahn nu reușea să ofere o explicație teoretică satisfăcătoare și i-a trimis datele experimentale lui Lise Meitner, care se refugiase deja în Suedia din cauza legilor rasiale naziste.

Împreună cu nepotul ei, fizicianul Otto Frisch, Meitner a analizat rezultatele și a propus interpretarea decisivă: nucleul de uraniu se divide în două fragmente mai mici, iar o mică parte din masa inițială se transformă în energie, conform relației lui Albert Einstein, E = mc². Frisch a numit procesul „fisiune nucleară”, iar articolul lor publicat în 1939 a transformat un rezultat experimental neașteptat într-o descoperire care avea să schimbe istoria secolului XX.

Fisiunea nucleară presupune fragmentarea unui nucleu atomic greu în două nuclee mai ușoare, eliberând o cantitate imensă de energie. Interpretarea teoretică oferită de Meitner a făcut posibilă înțelegerea completă a fenomenului, cu implicații globale – de la producerea energiei nucleare la dezvoltarea armelor atomice.

Nobelul din 1944 și controversa care persistă

În 1944, Premiul Nobel pentru Chimie i-a fost acordat exclusiv lui Otto Hahn „pentru descoperirea fisiunii nucleare”, contribuția lui Lise Meitner nefiind inclusă. Documente analizate ulterior de istorici ai științei sugerează că rolul ei a fost discutat în comisiile de evaluare, dar minimalizat. Contextul războiului, statutul ei de refugiată și prejudecățile de gen din mediul academic al epocii au contribuit probabil la această decizie.

Controversa nu s-a stins nici astăzi. Numeroși istorici consideră că explicația teoretică a fost esențială pentru înțelegerea fenomenului și că omisiunea ei reprezintă una dintre cele mai discutate nedreptăți din istoria Premiilor Nobel.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Meitner a refuzat invitația de a participa la Proiectul Manhattan. Nu a dorit să fie asociată cu dezvoltarea bombei atomice, deși presa americană a numit-o, fără consimțământul ei, „mama bombei atomice”. A respins această etichetă, subliniind că rolul ei a fost unul teoretic și că descoperirea științifică nu trebuie confundată cu utilizarea militară. După război, a continuat să susțină responsabilitatea morală a cercetătorilor.

Lise Meitner a murit la 27 octombrie 1968, la vârsta de 89 de ani, în Cambridge, Marea Britanie. Pe piatra sa funerară stă scris: „Lise Meitner: a physicist who never lost her humanity” – „o fiziciană care nu și-a pierdut niciodată umanitatea”.

În 1997, Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată a decis ca elementul chimic 109 să poarte numele meitneriu (Mt), o recunoaștere științifică tardivă a contribuției sale fundamentale la descoperirea fisiunii nucleare.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Lise-Meitner

https://www.nobelprize.org/prizes/chemistry/1944/summary/

https://theconversation.com/lise-meitner-the-forgotten-woman-of-nuclear-physics-who-deserved-a-nobel-prize-106220

Vă mai recomandăm să citiți și:

Geniul din umbră: Cine a fost Mileva Marić, femeia care a gândit alături de Einstein?

Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra

Tablouri blestemate: „Femeia care plânge” a lui Picasso și alte opere care ar aduce ghinion

Marie Curie la 158 de ani: 15 realizări care au schimbat lumea. Femeia care a descoperit radioactivitatea și a revoluționat știința, salvând milioane de vieți