A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat de ea abia după trei sute de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Maria Sibylla Merian nu a avut acces la universități, nu a fost primită în academii și a lucrat într-o epocă în care femeile nu aveau voie să picteze pe pânză mare. Cu toate acestea, a documentat lumea insectelor cu o rigoare rar întâlnită în epocă, iar desenele și studiile sale au schimbat felul în care era înțeleasă metamorfoza la începutul epocii moderne.

Frankfurt, 1660. O fetiță de treisprezece ani ține în mână o omidă pe care a găsit-o în grădină și o pune într-o cutie cu frunzele potrivite. O hrănește zilnic, notează ce mănâncă, ce schimbări apar, cât durează fiecare stadiu. Nu o îndrumă niciun naturalist și niciun profesor. În schimb, tatăl ei vitreg, pictorul Jacob Marrel, îi cultivă privirea artistică. Și din această combinație, observație directă și înclinări artistice, avea să se nască, în deceniile următoare, una dintre cele mai importante opere de istoria naturală din Europa modernă timpurie.

Maria Sibylla Merian s-a născut în 1647 în Frankfurt, al doilea oraș ca importanță al Sfântului Imperiu Roman. Tatăl ei, Matthäus Merian cel Bătrân, conducea una dintre cele mai mari case de editură din Europa, dar a murit când ea avea trei ani. Mama s-a recăsătorit cu pictorul Jacob Marrel, în atelierul căruia Merian a învățat să picteze și să graveze în cupru. La optsprezece ani s-a măritat cu un alt pictor din același atelier, Johann Andreas Graff, și s-a mutat cu el la Nürnberg.

Ce nu avea voie să facă și ce a făcut oricum

Nürnberg-ul anilor 1670 era un centru artistic prosper și, totodată, un loc cu reguli precise despre cine are acces la ce. Un decret al consiliului orașului din 1596 interzicea femeilor să lucreze cu vopsele în ulei pe pânză și în formate mari — contractele mari și prestigioase rămâneau rezervate bărbaților. Merian preda pictură fetelor din familiile patriciene, producea broderii, vindea rechizite artistice și gravuri împreună cu soțul ei. Dar în paralel continua să observe insecte.

În epocă, multe artiste includeau insecte în picturile lor ca simple elemente decorative. Merian făcea însă cu totul altceva. Nu o interesau insectele ca ornament, ci ca obiect de studiu. Le urmărea întregul ciclu de viață, nota plantele cu care se hrăneau și timpul necesar fiecărei transformări. Elevele ei îi aduceau specimene din grădinile la care ea nu ar fi avut altfel acces. În 1679 a publicat primul volum al Raupenbuch-ului, Cartea omizilor, un catalog ilustrat al metamorfozelor europene, cu un al doilea volum în 1683.

„Trebuie să ai grijă de ele, să nu le atingi cu mâna prea tare… nu le da frunze umede sau altceva stricat, că se îmbolnăvesc și mor. Când se apropie o furtună cu fulgere, acoperă-le, altfel fac gălbinare.” (Maria Sibylla Merian, Studienbuch, circa 1660)

Amsterdam, divorț și o expediție plătită din propriul buzunar

Până în 1691, Merian a divorțat de soțul ei și s-a mutat la Amsterdam cu cele două fiice. Orașul era, la acea vreme, centrul comercial al lumii. Corăbiile companiei olandeze a Indiilor Orientale aduceau în port specimene din toate colțurile lumii cunoscute, iar colecționarii le expuneau în Wunderkammern, cabinete ale curiozităților. Merian și fiicele ei vindeau insecte și picturi, aveau acces la aceste colecții și le studiau. Colecțiile, de altfel, îi ofereau specimene spectaculoase, dar nu răspunsurile pe care le căuta. Insectele moarte nu puteau arăta cum se hrănesc, cum cresc sau cum se transformă.

Astfel că la cincizeci și doi de ani a decis să meargă să vadă singură. Destinația era Surinamul, colonie olandeză pe coasta de nord-est a Americii de Sud. A vândut picturi și o parte din colecția zoologică pentru a finanța expediția. Orașul Amsterdam a contribuit și el parțial. Semn că reputația ei era suficient de solidă pentru a justifica un sprijin public. În 1699, Merian și fiica mai mică, Dorothea Maria, au traversat Atlanticul.

Doi ani în Surinam

Merian și fiica ei au colectat specimene, au crescut insecte în captivitate, au pictat și au notat. Au documentat nu doar insectele, ci și plantele gazdă, păsările și amfibienii pe care i-au întâlnit. Rezultatul a fost Metamorphosis Insectorum Surinamensium, publicat în 1705 în latină și olandeză, o carte mai mare, mai detaliată și mai luxoasă decât orice publicație despre insecte disponibilă la acea vreme, cu ilustrații colorate și note despre gustul și utilizarea plantelor descrise.

Există însă o latură a acestei povești pe care versiunile celebrative o omit frecvent. Merian menționează în mai multe locuri din carte că a fost ajutată de localnici – indigeni și, aproape sigur, sclavi africani care lucrau pe plantațiile din Surinam. Dar nu a notat niciodată numele acestor colaboratori. Într-un loc din carte, consemnează că a adus o persoană indigenă cu ea la Amsterdam. Unii istorici citesc în referințele acesteia la „native” o formă de recunoaștere a contribuției lor. Alții subliniază că ea a produs Metamorphosis parțial pe baza cunoașterii locale pe care nu a creditat-o niciodată explicit și că, în această privință, nu era diferită de cercetătorii bărbați ai vremii, care procedau la fel. Cele două interpretări coexistă și în literatura de specialitate.

De ce ilustrațiile ei contau altfel

Ceilalți naturaliști ai epocii ilustrau câte un stadiu pe rând: larva pe o pagină, pupa pe alta, adultul separat. Merian punea totul împreună — larva, pupa și fluturii adulți pe aceeași imagine, lângă planta pe care o consumaseră, cu urmele mușcăturilor vizibile pe frunze. Nu era o alegere pur estetică. Era o afirmație despre cum funcționează natura: ca un proces continuu, nu ca o serie de instantanee separate. Într-o singură imagine devenea vizibil ceea ce ani întregi de observații făcuseră posibil.

Carl Linnaeus a citat lucrările ei atunci când a descris mai multe specii și le-a folosit ca sursă pentru propriile clasificări. Dar Merian nu a clasificat formal niciun gen sau specie – nu ăsta era proiectul ei. Proiectul ei era să arate că natura se schimbă continuu și că fiecare specimen e unic. Că există limite ale cunoașterii prin catalog. E o poziție epistemologică diferită de cea a taxonomiei linneene, și nu una inferioară.

Maria Sibylla Merian a murit în 1717, la Amsterdam, la șaptezeci de ani. Fiicele ei au continuat să vândă ilustrațiile și colecțiile rămase. Timp de câteva generații, numele cercetătoarei a circulat în cercurile de colecționari. Apoi a dispărut treptat din istoria oficială a științei, fiind readus în discuție abia în a doua jumătate a secolului XX, când istoricii au început să caute femeile pe care istoriografia le lăsase în afara narațiunii principale.

Știați că?

Un decret al consiliului din Nürnberg din 1596 interzicea femeilor să picteze cu ulei pe pânză și în formate mari, tocmai pentru a rezerva contractele prestigioase bărbaților. Merian a lucrat în aceste condiții timp de douăzeci de ani.

Merian a finanțat expediția în Surinam parțial vânzând din propria colecție zoologice.

Metamorphosis Insectorum Surinamensium (1705) era una dintre cele mai ample și mai luxoase cărți despre insecte publicate până atunci – și includea note despre gustul și utilizările plantelor descrise – o sinteză de știință naturală și cunoaștere practică locală pe care nici un alt autor al epocii nu o oferise.

Portretul Mariei Sibylla Merian a apărut pe bancnota germană de 500 de mărci, emisă înainte de introducerea euro.

Surse:

https://www.britishmuseum.org/collection/animals/maria-sibylla-merian-pioneering-artist-flora-and-fauna

https://www.britannica.com/biography/Maria-Sibylla-Merian

https://www.nhm.ac.uk/discover/maria-sibylla-merian-metamorphosis-art-and-science.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Eva Watson-Schütze, femeia care a ajutat fotografia să fie recunoscută ca artă

Ada Lovelace, prima programatoare din istorie și femeia care a imaginat viitorul computerelor

Matilda de Toscana, Doamna de Fier a Italiei medievale. Femeia care a decis lupta dintre papă și împărat

Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror