Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

După încheierea Primului Război Mondial, România se afla într-o poziție geopolitică deopotrivă favorabilă și primejdioasă. Înfăptuirea României Mari îi adusese câștiguri teritoriale considerabile, dar și o nouă realitate strategică: în jurul granițelor sale se aflau state care contestau noua ordine teritorială și nutreau propriile revendicări. În acest context, diplomația românească a început să construiască un sistem complex de alianțe menit să apere statu-quoul consacrat prin tratatele de pace de la Paris. Această arhitectură diplomatică nu s-a sprijinit doar pe tratate și convenții internaționale. Într-o epocă în care politica externă se făcea încă și prin legături de familie, Bucureștiul a recurs inclusiv la alianțe matrimoniale. Două dintre fiicele regelui Ferdinand și ale reginei Maria aveau să devină piese importante în acest complicat joc diplomatic, prin căsătoriile lor cu moștenitorii tronurilor Iugoslaviei și Greciei.

În spatele acestei vaste construcții diplomatice s-a aflat una dintre cele mai importante figuri ale politicii românești din acei ani: Take Ionescu.

Om politic de anvergură europeană și diplomat abil, acesta a înțeles că supraviețuirea României Mari depindea nu doar de recunoașterea frontierelor sale, ci și de capacitatea Bucureștiului de a construi, în jurul lor, o rețea de state aliate dispuse să apere ordinea creată după Marele Război.

Un martor și actor privilegiat al istoriei

Raoul Bossy s-a numărat printre personalitățile de prim rang ale diplomației românești din perioada interbelică. Apropiat deopotrivă de Take Ionescu și de Ionel Brătianu, diplomatul român s-a aflat în cercul restrâns al celor care cunoșteau îndeaproape culisele politicii externe a României.

Prin poziția și relațiile sale, Bossy a avut privilegiul de a afla detalii despre negocierile și împrejurările în care au fost încheiate aceste alianțe.

„Anul 1921 a fost foarte important, atât din punctul de vedere diplomatic, cât și din cel dinastic. La 26 martie, Take Ionescu încheie primul nostru tratat de alianță cu Polonia, urmat apoi, în aceeași primăvară, de tratate analoage cu Cehoslovacia și Iugoslavia.

România se putea astfel sprijini pe o alianță cu Polonia (în vederea apărării față de o eventuală agresiune rusească) și pe sistemul de înțelegeri bilaterale cu Cehoslovacia și Iugoslavia numit `Mica Înțelegere` (care ne punea la adăpost de revizionismul unguresc).

Take Ionescu nu izbutise să contopească cele două sisteme de alianță într-unul singur pentru că guvernul din Varșovia, pe de o parte, legat de vechi amintiri istorice cu Ungaria, nu voia să fie atras în diferende cu acea țară și nici nu ținea să se alieze cu Cehoslovacia de care era despărțit prin chestiunea Teschen, iar guvernele din Praga și Belgrad, pe de altă parte, aveau reminiscențe panslave care le făceau să ezite în fața unei alianțe ce le-ar putea opune Rusiei”, Raoul Bossy în „Amintiri din viața diplomatică”.

Alianțe matrimoniale

Sistemul juridic de alianțe al României a fost întărit de un sistem de alianțe matrimoniale. Astfel, relațiile cu Grecia s-au strâns prin alianțe matrimoniale, materializate prin două căsătorii, ambele nefericite.

„Cu Grecia, – precizează Bossy – relațiile se strângeau nu prin tratate de alianță, ci prin alianțe matrimoniale.

La 27 februarie 1921, Principesa Elisabeta a României se căsătorea cu diadohul George al Greciei (viitorul Rege George al II-lea), iar la 10 martie Prințul Carol se cununa cu Principesa Elena a Greciei (fiica Regelui Constantin și a Reginei Sofia născută Principesă a Prusiei, soră cu Kaiserul Wilhelm al II-lea).

La prima din aceste căsătorii, săvârșită în București, am asistat și-mi amintesc serata de gală la Palatul Regal”. Elisabeta a divorțat în 1935, stabilindu-se în România până în ianuarie 1948, când a fost nevoită să părăsească definitiv țara, la fel ca ceilalți membri ai familiei regale.

O căsătorie nefericită

Căsătoria prințului Carol cu principesa Elena a Greciei a fost extrem de nefericită. Pentru observatorii atenți, acest lucru a fost vizibil chiar de la început. Raoul Bossy a fost martor la intrarea triumfală în București a prințului Carol și a Principesei Elena, după nunta de la Atena. Mulțimea o întâmpina cu simpatie pe tânăra prințesă, văzută drept viitoarea regină, în timp ce Carol era posomorât și stânjenit.

„Nunta prințului Carol cu frumoasa și fermecătoarea Principesă Elena a Greciei a avut loc la Atena. Mi-aduc însă aminte de intrarea lor oficială în București. (…) Toți bucureștenii erau impresionați de drăgălășenia și sfiala tinerei Domnițe din prima trăsură (…). Alături de ea, posomorit și închis la față, ședea Carol, care nu se simțea la largul lui în fața unei mulțimi mirate, desigur, de repeziciunea cu care își uitase și prima nesăbuită căsătorie (cu Zizi Lambrino, n.r.) și fiul pe care-l avea acum.

În a doua trăsură, radioși și plini de surâsuri, Regele Ferdinand și Regina Maria. Se putea citi pe fața lor bucuria de a fi ieșit cu bine din impasul în care-i adusese aventura matrimonială de la Odessa a fiului lor. Bucuria lor nu era însă să fie de lungă durată!

La 25 octombrie 1921 se năștea Principele Mihai. Numele lui, care simboliza întregirea neamului și era deosebit de drag românilor, dădea parcă micului vlăstar domnesc un nimb de glorie și de fericire. O soartă crudă a voit însă ca Mihai I să-și piardă de două ori Tronul: o dată i l-a smuls propriul său tată, a doua oară dușmanul de moarte al țării: comunismul”, mai consemna Raoul Bossy.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jocul periculos care a dus la Marele Război: Cum s-a extins focul din Balcani în întreaga Europă

Cum au transformat alianțele un conflict regional într-un război mondial

Cine poartă responsabilitatea pentru izbucnirea Primului Război Mondial?

Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial