Home » Lumea digitală » Contracaraţi Huawei! Planul SUA împotriva companiilor chineze

Contracaraţi Huawei! Planul SUA împotriva companiilor chineze

Contracaraţi Huawei! Planul SUA împotriva companiilor chineze
Publicat: 29.01.2019
De circa un an, administraţia Donald Trump a lansat o campanie prin care îndeamnă ţările aliate, în principal cele din cadrul NATO, să contracareze activităţile Huawei şi ale altor companii chineze, în contextul competiţiei geostrategice, scrie cotidianul The New York Times, citat de Mediafax.

Recent, Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, s-a deplasat la Washington pentru o serie de întrevederi dominate de o întrebare esenţială: Ar trebui Marea Britanie să rişte relaţiile cu Beijingul pentru a îndeplini solicitarea Administraţiei Donald Trump de a opri compania Huawei, cel mai mare producător chinez de tehnologie pentru telecomunicaţii, să construiască reţele computerizate şi telefonice de ultimă generaţie?

„Marea Britanie nu este singurul aliat al SUA care resimte presiunile. În Polonia, oficialii sunt supuşi presiunilor SUA pentru a opri compania Huawei să construiască a cincea generaţie de reţea de telecomunicaţii – 5G. Oficiali din cadrul Administraţiei Trump au sugerat că viitoarele decizii privind staţionarea trupelor americane – inclusiv perspectiva unei baze permanente denumite „Fort Trump” – ar putea depinde de hotărârea Poloniei în acest caz. Oficiali americani s-au deplasat anul trecut în Germania, unde este nucleul uriaşei reţele de fibră optică a Europei şi unde compania Huawei vrea să construiască releele sistemului. Mesajul delegaţiei SUA a fost: orice profit economic oferit de utilizarea tehnologiei companiei chineze este depăşit de ameninţările de securitate la adresa alianţei NATO”, comentează editorialiştii David Sanger, Julian Barnes, Raymond Zhong şi Marc Santora într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul „America îşi îndeamnă aliaţii să contracareze firma Huawei, în contextul noii curse a înarmării împotriva Chinei”.

Editorialiştii NYT notează că, „în ultimul an, Statele Unite au iniţiat o campanie globală secretă şi uneori ameninţătoare pentru a opri Huawei şi alte firme chineze să participe la cea mai importantă relansare a sistemelor care exercită control asupra Internetului de când reţeaua a apărut, în mod fragmentat, în urmă cu 35 de ani” .

„Administraţia SUA argumentează că lumea este implicată într-o nouă cursă a înarmării – una care implică tehnologie, mai degrabă decât armament clasic -, dar care prezintă riscuri la fel de mari pentru securitatea Statelor Unite. În era în care cele mai puternice arme, cu excepţia celor nucleare, sunt controlate cibernetic, oricare ţară exercită dominaţie asupra reţelelor 5G va obţine avantaj economic, informaţional şi militar cea mai mare parte a secolului”, mai subliniază editorialiştii.

Tranziţia la reţeaua 5G – iniţiată deja prin sisteme prototip în oraşe americane precum Dallas şi Atlanta – va fi probabil mai degrabă revoluţionară decât evoluţionară. Clienţii vor observa, în primul, rând, că reţeaua este mai rapidă – datele se vor descărca aproape instant, chiar şi în sistemul de telefonie mobilă.

5G este prima reţea construită pentru a permite funcţionarea senzorilor, roboţilor, vehiculelor autonome şi a altor dispozitive care vor transmite permament cantităţi mari de date, astfel încât uzinele, şantierele de construcţii şi chiar oraşe întregi vor putea fi gestionate fără o intervenţie umană. Reţeaua va permite, de asemenea, utilizarea în mod mai eficient a sistemelor de realitate virtuală şi a instrumentelor de inteligenţă artificială.

Dar ceea ce este bun pentru clienţi este bun şi pentru serviciile de informaţii şi pentru autorii atacurilor cibernetice, subliniază editorialiştii NYT, explicând că oricine deţine control asupra reţelelor va exercita control şi asupra fluxurilor de date.

Foşti şi actuali oficiali guvernamentali, agenţi de informaţii şi directori ai firmelor de telecomunicaţii din SUA afirmă că este clar că potenţialul creat de reţeaua 5G a generat calcule cu miză evidentă pentru Casa Albă condusă de Donald Trump – convingerea că trebuie să existe un singur învingător în această cursă a înarmării, iar partea care pierde trebuie exclusă. În ultimele luni, oficialii de la Preşedinţia SUA au început să elaboreze un proiect de ordonanţă executivă, aşteptată în următoarele săptămâni, care practic le-ar interzice companiilor americane să folosească echipamente de origine chineză în reţelele esenţiale de telecomunicaţii. În prezent, interdicţia vizează doar reţelele guvernamentale.

Nervozitatea legată de tehnologia chineză există de mult timp în Statele Unite, alimentată de temerile că Beijingul ar putea introduce dispozitive speciale în reţelele de telecomunicaţii care le-ar permite serviciilor secrete chineze să intercepteze comunicaţiile militare, guvernamentale şi corporative. Iar intruziuni cibernetice chineze asupra activităţilor companiilor şi entităţilor guvernamentale americane s-au produs în mod repetat, comise inclusiv de hackeri suspectaţi că ar lucra pentru Ministerul chinez al Securităţii Statului.

În contextul în care numeroase ţări încep să decidă ce firme le vor construi reţelele 5G, preocupările au devenit urgente.

Washingtonul este preocupat şi de legăturile dintre directori ai companiilor chineze şi Administraţia de la Beijing, acuzată că devine din ce în ce mai autoritaristă. „Este important să ne amintim că relaţiile companiilor chineze cu Administraţia de la Beijing nu sunt cum sunt relaţiile firmelor private cu guvernele ţărilor din Occident. Legea chineză pentru Informaţii Naţionale, adoptată în 2017, obligă firmele chineze să susţină, să ofere asistenţă şi să coopereze în activităţile de colectare de informaţii”, a explicat William R. Evanina, directorul Centrului Naţional american pentru Contrainformaţii şi Securitate.

Totodată, atenţia acordată de Casa Albă activităţilor companiei Huawei coincide cu abordarea generală a Administraţiei Donald Trump în sensul contracarării Chinei. Aceasta include majorarea taxelor vamale pentru produsele chineze, restricţionarea investiţiilor şi inculparea unor cetăţeni chinezi cărora li se atribuie atacuri cibernetice şi activităţi de spionaj.

„Preşedintele Donald Trump consideră că este esenţial să fie rezolvată această problemă economică, nu doar pentru echilibrarea balanţei din punct de vedere comercial şi a face China să se conformeze regulilor ca toate celelalte ţări, ci şi pentru a evita un dezechilibru viitor din punctul de vedere al puterii politice şi militare. Din punctul său de vedere, cele două aspecte sunt foarte strâns legate”, a explicat consilierul prezidenţial american pentru Securitate naţională, John Bolton, într-un interviu acordat recent cotidianului The Washington Times.

Naţiunile aliate au fost avertizate de către administraţia SUA că următoarele şase luni reprezintă o perioadă critică. Multe ţări lansează procedurile pentru organizarea licitaţiilor destinate reţelelor 5G, urmând să decidă contracte în valoare de miliarde de dolari.

Acest moment este văzut de administraţia Chinei ca fiind şansa de a construi reţele de telecomunicaţii în lume – în principal în ţări europene, asiatice şi africane care sunt din ce în ce mai mult sub influenţa economică a Beijingului.

Analistul Chris Lane, de la firma de consultanţă Sanford C. Bernstein, a apreciat că „va fi chiar mai important decât instalarea sistemelor de electricitate. Totul va fi conectat, iar sistemul central al acestor oraşe inteligente va fi reţeaua 5G”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Autoritățile din Ecuador își sacrifică pădurile pentru a construi noi închisori
Autoritățile din Ecuador își sacrifică pădurile pentru a construi noi închisori
România, tot mai preferată de companiile care vor să-și deschidă centre de tehnologie
România, tot mai preferată de companiile care vor să-și deschidă centre de tehnologie
Marea Britanie vrea să mute zeci de migranți de pe o insulă secretă în România
Marea Britanie vrea să mute zeci de migranți de pe o insulă secretă în România
Uraganul Helene, cu 10% mai puternic din cauza schimbărilor climatice
Uraganul Helene, cu 10% mai puternic din cauza schimbărilor climatice
Telescopul Webb ajută astronomii să înțeleagă cum iau naștere stelele
Telescopul Webb ajută astronomii să înțeleagă cum iau naștere stelele
Avicenna, medicul și filosoful de seamă al lumii islamice
Avicenna, medicul și filosoful de seamă al lumii islamice
Ai talent pentru scris și ești la curent cu ultimele inovații tech? Alătură-te echipei Go4it
Ai talent pentru scris și ești la curent cu ultimele inovații tech? Alătură-te echipei Go4it
Noi imagini de la NASA dezvăluie o gaură uriașă în roata roverului Curiosity de pe Marte
Noi imagini de la NASA dezvăluie o gaură uriașă în roata roverului Curiosity de pe Marte
Un „râu atmosferic” neobișnuit de puternic ar putea fi printre cele mai intense observate în ultimii 23 de ani
Un „râu atmosferic” neobișnuit de puternic ar putea fi printre cele mai intense observate în ultimii 23 de ani
Frédéric Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății
Frédéric Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății
Martha Matilda Harper, prima persoană care a deschis un coafor. Inventatoarea scaunului de salon
Martha Matilda Harper, prima persoană care a deschis un coafor. Inventatoarea scaunului de salon
Bette Graham, inventatoarea corectorului lichid de hârtie
Bette Graham, inventatoarea corectorului lichid de hârtie
Folosirea telefonului în timpul mersului pune pietonii în pericol
Folosirea telefonului în timpul mersului pune pietonii în pericol
Premiul Nobel pentru Pace 2024, câștigat de un grup de supraviețuitori ai bombelor de la Hiroshima și Nagasaki
Premiul Nobel pentru Pace 2024, câștigat de un grup de supraviețuitori ai bombelor de la Hiroshima și Nagasaki
Joaca în aer liber ar putea preveni obezitatea la copii
Joaca în aer liber ar putea preveni obezitatea la copii
Mike Godoroja: „Muzica este suport pentru rugăciune”. Povestea de dragoste dintre artist și artă, în EXCLUSIVITATE, la „Altceva cu Adrian Artene”
Mike Godoroja: „Muzica este suport pentru rugăciune”. Povestea de dragoste dintre artist și artă, în EXCLUSIVITATE, ...
Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună?
Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună?
Un grup de cercetători propune ca astronauții să mănânce asteroizi în drum spre Marte
Un grup de cercetători propune ca astronauții să mănânce asteroizi în drum spre Marte