Home » Lumea digitală » Facebook lansează spaţiului virtual Horizon, disponibil din 2020

Facebook lansează spaţiului virtual Horizon, disponibil din 2020

Publicat: 27.09.2019
Facebook a anunţat lansarea Horizon, un spaţiu social virtual accesibil prin intermediul căştilor de realitate virtuală Oculus, spaţiu în care utilizatorii îşi pot forma avataruri care se întâlnesc şi îşi dezvoltă propriile spaţii de interacţiune, transmite agenţia de presă Mediafax.

Horizon va fi accesibil din 2020.

Facebook a cumpărat Oculus în 2014, cu o investiţie de două miliarde de dolari, dar încercările de a construi reţele sociale VR de succes au eşuat, iar Facebook Spaces şi Oculus Rooms se vor închide în 25 octombrie.

În cadrul noului spaţiu virtual Horizon, utilizatorii vor putea alege cum vor arăta avatarurile (culoarea pielii, părul), iar acestea vor avea înfăţişarea unor personaje de desene animate, cu cap, corp şi braţe. Avatarurile pot reproduce mişcările utilizatorilor şi aceştia pot interacţiona în diverse lumi virtuale create de ei.

Posesorii dispozitivelor Oculus îşi vor controla avatarul cu ajutorul capului şi mâinilor, iar în jur poate fi formată o lume virtuală, în funcţie de aplicaţia aleasă.

Vor fi disponibile şi jocuri, dar va fi încurajată şi constituirea de grupuri şi ”comunităţi online” pentru că Facebook vrea să dezvolte noţiunea de ”social VR”, o reţea socială în realitatea virtuală.

Estimările celor de la SuperData arată că Facebook va vinde 1,3 milioane de dispozitive Oculus Quest, în 2019.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile

Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor