De ce ne plictisim?

Deşi plictiseala este văzută des drept un disconfort temporar care poate fi atenuat printr-o schimbare simplă de circumstanţe, în realitate ea poate fi şi un factor cronic de stres, cu efecte semnificative asupra sănătăţii şi a bunăstării. 

Plictiseala la locul de muncă, de exemplu, ar putea duce la realizarea unor accidente sau erori majore, mai ales în rândul şoferilor, a personalului medical şi a altor angajaţi a căror vigilenţă este esenţială. 

Rezultatele studiului realizat de canadieni sugerează că ne plictisim atunci când ne este dificil să fim atenţi la informaţiile interne, precum sentimente şi gânduri sau la stimulii exteriori necesari pentru a lua parte la activităţile satisfăcătoare. 

În cartea sa „Boredom: A Lively History”, Peter Toohey împarte plictiseala în două categorii: plictiseala obişnuită şi cea existenţială. 

Despre plictiseala obişnuită este „bună” şi productivă. Ea le permite oamenilor să viseze, să îşi imagineze şi să se protejeze de situaţiile neplăcute. Mai mult decât atât, de curând, cercetătoarea Teresa Belton a explicat că plictiseala obişnuită este benefică pentru copii fiindcă îi determină să fie creativi inventând sau imaginându-şi lucru, scriind sau desenând. Cercetătoarea a ajuns la această concluzie după ce a intervievat mai mulţi artişti şi i-a dat seama că plictiseala din copilărie i-a ajutat să devină ingenioşi. 

Revenind la clasificarea lui Toohey, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra plictiselii existenţiale pe care autorul o vede drept „un concept care este construit dintr-o uniune între depresie, plictiseala cronică, sentimentul că eşti inutil, dezgust, indiferenţă şi apatie”. 

Sursa: Livescience