De ce zeul Thor purta un ciocan?

Vikingii îl numeau Thor, vechii englezi Donor, germanicii Donar, saxonii Thunar, toate numele acestui zeu provin de fapt din numele masculin proto-germanic Thunraz, adică tunet. Numele acestui zeu nordic a stat şi la baza denumirii zilei de joi–Thursday în limba engleză.

Thor seamănă mult cu vechile zeităţi masculine indo-europene asociate cu războiul, agricultura, tunetele şi fulgerele. Thor are astfel zei asemănători în mitologia celtică, baltică, slavă, hindusă şi greacă.Cum Thor simboliza printre altele şi forţa masculină brută şi dezlănţuită, unealta sa favorită a devenit un ciocan uriaş, greu şi devastator, pe care numai o entitate care întruchipa perfect esenţa forţei masculine putea să o întruchipeze. Acesta este şi motivul pentru care Thor nu purta o sabie, o secure sau un buzdugan, arme cu potenţial mortal mai mare decât al ciocanului greu, dar care erau mai uşoare decât uriaşul baros pe care numai cea mai puternică forţă masculină putea să-l mânuiască.

• Polul Nord sau Polul Sud, unde este mai frig?
• De ce lemnul arde, dar metalul nu?

Thor este reprezentat deci, folosind uriaşul baros atât ca unealtă cu care făurea armele zeilor, cât şi ca armă supranaturală, căci din izbiturile ciocanului divin se năşteau atât tunetele cât şi fulgerele care brăzdau cerul pe timpul furtunilor.

Iată cum paralela cu capacitatea fertilizatoare a forţei masculine este mai mult de evidentă, căci ploaia adusă de Thor uda pământul şi garanta recoltele agricole.

Cultul zeului Thor la popoarele nordice europene de sorginte germanică este strâns legat de obiceiul bărbaţilor de a conduce, a poseda, a hotărî şi a avea grijă de siguranţa şi bunăstarea familiei şi a comunităţii.

Cât de important a fost simbolul ciocanului lui Thor pentru nordici se observă în special dacă studiem momentul în care creştinismul a fost impus acestor popoare. Atunci, mulţi bărbaţi vikingi care nu aderaseră la creştinism purtau la ei simbolul lui Mjollnir, cum îşi numise Thor propria armă-unealtă, în semn de protest faţă de crucea purtată la vedere de către cei care erau creştinaţi.