Home » Natură » Premieră mondială: s-au născut primii căţei concepuţi în eprubetă. FOTO+VIDEO

Premieră mondială: s-au născut primii căţei concepuţi în eprubetă. FOTO+VIDEO

Publicat: 10.12.2015
O echipă de oameni de ştiinţă, veterinari şi laboranţi au fost martori când câţeaua surogat a dat naştere la şapte pui de 0,2 kg. Aceştia sunt primii câini concepuţi într-o eprubetă.
„Fiecare dintre noi a luat un căţeluş si l-a frecat cu un prosop mic până când acesta a început să schelălăie, atunci am înţeles că acesta e un succes. Ochişorii le erau închişi, iar căţeii erau pur şi simplu adorabili. Noi am verificat dacă câinii se simţeau bine şi dacă toţi respirau”, a declarat doctorul Alexander Travis, care conduce Laboratorul de la Institutul Baker pentru Sănătatea Animalelor la Colegiul de Medicină Veterinară a Universităţii Cornell (Ithaca, SUA).
 
Sursa foto: Mediafaxfoto
 
Puii s-au născut la 10 iulie 2015 şi sunt un mix de rase: Beagle, Labrador şi Cocker Spaniol. Toţi, cu excepţia unei femele, au fost adoptaţi. Cercetătorii au păstrat-o, pentru ca laboratorul să aibă propria lui femelă. Travis a adoptat şi el doi pui, pe care laboratorul îi urmăreşte în continuare. Aceştia pot fi deosebiţi datorită ojei cu care le-au fost vopsite unghiile, Roşu şi Verde (acestea rămânând să le servească şi drept nume).
 
Fertilizare în vitro (IVF) este procesul de fertilizare a ovulelor cu spermă în afara corpului. Acest proces este pe larg utilizat pentru a susţine reproducţia umană. Prima naştere a unui copil după fertilizare în vitro s-a întâmplat în 1978.
 
 
Potrivit lui Pierre Comizzoli, specialist în fiziologia reproductivă de la Institutul Smithsonian de Conservare Biologică din Front Royal (SUA), toate eforturile de fertilizare în vitro a unei ovule canine au eşuat până acum.
 
„Biologia câinilor este cu totul şi cu totul diferită de biologia umană. Gestaţia la câini durează doar două luni, iar femela naşte pui o dată sau de două ori pe an. Femela elimină ovule imature în loc de cele mature necesare pentru IVF”, a declarat Pierre Comizzoli.
 
În 2013, la Universitatea din Cornell s-a născu Klondike, primul căţel dintr-un embrion îngheţat. Femela a fost însămânţată artificial, iar embrionul a fost colectat, îngheţat şi implatat într-o mamă canină surogat. 
 
„Tehnica de fertilizare în vitro a câinilor s-ar putea dovedi utilă pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie, pentru eliminarea trăsăturilor dăunătoare unei rase, acestea având potenţial de cerectare aplicabil şi pentru bolile umane”, a declarat autorul principal al studiului de la Institutul Smithsonian de Conservare Biologică, Jennifer Nagashima. 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa