Un cutremur masiv i-a ajutat pe savanţi să descopere munţi aflaţi la o adâncime de 660 de kilometri

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Într-un studiu publicat în această săptămână în Science, geofizicienii de la Princeton University, Jessica Irving şi Wenbo Wu, în colaborare cu Sidao Ni de la Institute of Geodesy and Geophysics din China, au folosit date de la un cutremur masiv din Bolivia pentru a găsi munţi şi alte forme topografice într-un strat localizat la 660 de kilometri în adâncime, care separă mantaua superioară de cea inferioară, scrie Science Daily.

Cercetătorii au folosit computere puternice pentru a simula comportamentul complicat al undelor seismice din adâncul planetei. Tehnologia depinde de o proprietate fundamentală a undelor: capacitatea de a se îndoi şi a ricoşa. Acestea trec drept prin rocile omogene, dar se reflectă şi se refractă când întâlnesc un material diferit.

Cercetătorii au fost surprinşi să observe cât de clar se vede această limită, chiar mai clară decât limita suprafeţei pe care trăim. „Cu alte cuvinte, topografie mai puternică decât Munţii Stâncoşi sau Apalaşi este prezentă la adâncimea de 660 de kilometri”, a precizat Wu. 

„Au găsit că stratele adânci sunt la fel de complicate precum cele observate la suprafaţă”, a precizat seismologul Christine Houser, profesoară la Tokyo Institute of Technology, care nu a fost implicată în studiu. 

Studiul poate răspunde la o întrebare esenţială

Prezenţa graniţei de 660 de kilometri are implicaţii semnificative pentru înţelegerea modului de formare al planetei. Stratul divizează mantaua, care alcătuieşte 84% din volumul Pământului, în secţiunile superioară şi inferioară. Cercetătorii au investigat de-a lungul timpului modul în care căldura circulă prin manta – dacă rocile fierbinţi sunt transportate lin din miez în manta, până în partea superioară a acesteia sau dacă transferul este întrerupt la acest strat. Unele indicii geochimice şi mineralogice sugerează că cele două mantale sunt diferite din punct de vedere chimic, ceea ce susţine ideea conform căreia cele două secţiuni nu se amestecă termic sau fizic. Alte observaţii sugerează că nu există diferenţe chimice între cele două, ducând la ideea că este o manta destul de omogenă, ambele porţiuni participând la acelaşi ciclu de transfer al căldurii.

„Descoperirile noastre oferă unele indicii pentru rezolvarea acestei probleme”, a precizat Wu. Datele sugerează că ambele grupuri pot avea parţial dreptate. Zonele mai line de la graniţă pot fi rezultatul unui amestec vertical, în timp ce zonele mai grosiere sau mai „muntoase” s-au format acolo unde mantaua superioară şi cea inferioară nu s-au amestecat bine.

Mai mult, cercetătorii au găsit că munţii care pot exista la scări mari, medii şi mici, pot apărea ca urmare a anomaliilor de căldură sau a heterogenităţilor chimice.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au descoperit cauza unei ”defecţiuni la motorul” Pământului, rezolvând un mister al interiorului planetei

Pământul a scăpat ”miraculos” acum 565 de milioane de ani când câmpul magnetic era pe cale să dispară

Descoperire fascinantă în mantaua Pământului. Cât de ridicate sunt de fapt temperaturile?

Descoperire fascinantă făcută de o echipă de cercetători în rocile din mantaua Pământului. Deocamdată, nu se cunoaşte originea acestora