Home » Natură » Puma omorâtă de un alergător era pui

Puma omorâtă de un alergător era pui

Puma omorâtă de un alergător era pui
Publicat: 02.03.2019
Puma pe care un alergător din Colorado a ucis-o în februarie era de fapt un pui de 3-4 luni, potrivit specialiştilor.
După realizarea unei necropsii, veterinarii de la Colorado Parks and Wildlife (CWS) din Fort Collins au precizat că puma pe care alergătorul Travis Kauffman a ucis-o luna trecută cu mâinile goale era de fapt un pui de circa trei sau patru luni, potrivit Newsweek.

Potrivit veterinarilor, felina era un mascul care, atunci când era în viaţă, nu cântărea mai mult de 15 – 18 de kilograme. În momentul necropsiei, cadavrul cântărea 10 kilograme.

Travis Kauffman, în vârstă de 31 de ani, a fost atacat de un leu de munte, în 4 februarie, în timp ce alerga prin Horsetooth Mountain Park. Alergătorul, ce cântăreşte 68 de kilograme, a omorât animalul prin sugrumare, această situaţie devenind virală pe Internet. Deşi era un pui, autorităţile au precizat că puma reprezenta un pericol pentru Kauffman, aşa că se justifica să se apere.
 
O pumă mascul adult măsoară între 1,8 şi 2,4 metri şi are o greutate între 45 – 81 kg. Sunt animale izolate care evită oamenii, însă extrem de rar sunt raportate şi atacuri ale lor. De fapt, acestea au devenit mai frecvente pe măsură ce oamenii au înaintat în habitatul pumelor.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Televizorul chiar ne strică creierul, dezvăluie un nou studiu. Ce au descoperit cercetătorii?

Prima țară din Uniunea Europeană în care minorii nu mai au acces la rețelele de socializare

Cum ajuta o pisică deținuții dintr-un penitenciar din Rusia să facă rost de droguri?

Trei moduri în care știința te poate ajuta să te simți mai fericit

Cum accesorizezi o rochie galbenă pentru evenimente speciale? 12 sfaturi (P)

Burnout exista și în Evul Mediu. Lecțiile vechi de sute de ani care pot ajuta și astăzi împotriva epuizării

Un super-lipici unește suprafețele antiaderente, dar se și poate șterge ușor

Un caz extrem de rar arată că este posibil să mori de bucurie

Fumul incendiilor de vegetație din Canada, vizibil din spațiu

Prințesele egiptene antice de acum 4.000 de ani erau arcașe pricepute

Cum poți dormi mai bine în timpul caniculei?

Statul pe scaun mai mult de 30 de minute fără pauză poate crește riscul de deces prin cancer

Studiu: Unele persoane cu obezitate au valori ale colesterolului și tensiunii similare cu cele ale persoanelor normoponderale

Studiu: Mușchii puternici ai pieptului și spatelui pot reduce riscul de infarct și deces prematur

Test de cultură generală. De ce bebelușii au un miros plăcut?

Magnetosfera Pământului are un efect neașteptat pe fața vizibilă a Lunii, arată un studiu

Secretul centenarilor a fost dezvăluit! Cum trăiesc unii oameni peste 100 de ani?

Alimente recomandate de nutriționiști pentru o îmbătrânire sănătoasă