Home » Natură » Everestul va fi din nou măsurat. Există suspiciuni că nu mai are aceeaşi înălţime

Everestul va fi din nou măsurat. Există suspiciuni că nu mai are aceeaşi înălţime

Everestul va fi din nou măsurat. Există suspiciuni că nu mai are aceeaşi înălţime
Publicat: 12.04.2019
Muntele Everest va fi din nou măsurat, existând suspiciuni că înălţimea lui s-a modificat după cutremurul din Nepal din aprilie 2015, care a avut o magnitudine de 7,8, potrivit The Telegraph, citat de Mediafax.

Aceasta este pentru prima dată când autorităţile din Nepal au decis să trimită o echipă de experţi pentru a reevalua înălţimea muntelui.

Oficial, Everestul se ridică la 8.848 de metri deasupra nivelului mării, dar această cifră a fost stabilită de o echipă de experţi indieni în 1954. Însă, de atunci, subiectul a stat la baza mai multor dezbateri.

Chinezii sunt de părere că înălţimea Muntelui Everest ar putea fi în prezent mai mică cu cel puţin trei metri, în timp ce specialiştii National Geographic Society din SUA cred că, de fapt, este cu minimum 1,5 metri mai mare.

De la începuturile anilor 1920, misteriosul Munte Everest a atras alpinişti şi cercetători din lumea întreagă. Sute de oameni şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să cucerească cel mai înalt vârf din lume, care continuă să fie o atracţie pentru mulţi.

Cutremurul devastator cu magnitudinea de 7,8 din aprilie 2015 a fost cel mai mare dezastru înregistrat în Nepal în ultimii 80 de ani, s-a soldat cu peste 5.000 de morţi, pagube uriaşe, iar aproximativ 3,5 milioane de persoane au rămas fără locuinţe.

Cutremurul a modificat înălţimea unor zone din Nepal cu până la 10 metri, prin deplasarea plăcilor tectonice.

Echipa de specialişti desemnată de Guvernul din Nepal va calcula înălţimea muntelui cu ajutorul unui nou sistem global de navigare prin satelit.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat