Un craniu minuscul, vechi de peste 20 de milioane de ani, poate oferi informaţii despre procesul evolutiv prin care creierele noastre au ajuns în forma actuală

În anul 1990, în timpul unor excavaţii din Munţii Anzi, din Chile, a fost descoperit craniul minuscul al unei maimuţe din specia Chilecebus carrascoensis, care a trăit în urmă cu 20 de milioane de ani. Studierea acestui craniu ar putea să le ofere oamenilor de ştiinţă informaţii cu privire la procesul dezvoltare a creierelor în cazul speciei noastre, notează Science Alert.

„Oamenii folosesc nişte creiere destul de mari, dar ştim foarte puţine legate de perioada în care acestea au început să se dezvolte”, a explicat Xijun Ni, paleoantropolog al Academiei Chineze de Ştiinţe.

• Test de cultură generală. De ce koala îmbrățișează mereu copacii?
• Test de cultură generală. Câte insecte poate mânca o broască într-o zi?

În urmă cu 36 de milioane de ani, grupul catarinienilor s-a desprins de cel al platirinienilor, craniul descoperit în Anzi aparţinând celui de al doilea grup. Din păcate, din cauza faptului că există un număr limitat de cranii aparţinând primatelor platiriniene, studiile axate pe înţelegerea modului în care creierele acestora funcţionau şi au evoluat de-a lungul timpului au fost, la rândul lor, extrem de puţine. Această fosilă este, conform părerii paleoantropologilor, cel mai bine conservat craniu care corespunde unei specii din acest grup de primate.

Oamenii de ştiinţă au teoretizat că în procesul evolutiv Chilecebus carrascoensis este una dintre primele specii care s-a desprins din grupul platirinienilor.

Din păcate, simpla descoperire a unui craniu nu oferă informaţii în mod direct despre craniul care s-a aflat în interiorul acestuia. De aceea, oamenii de ştiinţă au apelat la scanarea cu ajutorul unui computer tomograf. Astfel, ei vor putea realiza o reconstrucţie tridimensională a modului în care este posbil ca creierul să fi arătat şi funcţionat.

Echipa care a lucrat la această reconstrucţie a creierului micuţei maimuţe a analizat o serie de zone din creierul reconstruit al acesteia. Ei au aflat că din cauza zonei din creier reduse dedicate pentru interpretarea semnalelor olfactive, această specie avea un simţ slab dezvoltat. O situaţia asemănătoare a fost observată şi în cazul sistemului vizual, acesta fiind, de asemenena, deficitar. În mod uzual, oamenii de ştiinţă ar fi presupus că slaba dezvoltare a unui astfel de sistem conduce la dezvoltarea celui de al doilea. 

Pornind de la observaţiile realizate asupra acestui creier, oamenii de ştiinţă au teoretizat că evoluţia sistemelor olfactive şi vizuale nu sunt atât de strâns legate faţă de ce credeau anterior.

Studiul complet a fost publicat în Science Advances.

Citeşte şi: