Marte: cod rosu!

Misiuni spre Marte 
Marte are doi sateliti naturali, Phobos si Deimos, descoperiti foarte târziu, abia in 1877, dar se poate lauda cu cei mai multi sateliti artificiali dupa Terra, actualmente existând acolo cinci misiuni in plina desfasurare. Pâna in anii ’60, se stiau cateva generalitati despre Planeta Posie, plus niste lucruri care puteau fi doar banuite sau partial explicate. Se putea doar presupune de ce are Marte culoarea rosie, spre exemplu, dar pâna ce nu s-au recoltat probe de sol, nimeni nu a putut afirma cu certitudine ca rugina este cauza acestui colorit unic in sistemul solar. 39 de misiuni spatiale au fost directionate spre Marte incepând cu 1960. Rusii au incercat primii, dar au inregistrat cinci esecuri consecutive, lasând americanilor posibilitatea sa mai câstige o batalie spatiala. Mariner 4 reusea sa trimita 21 de imagini istorice in 1964, deschizând odiseea martiana, care continua astazi cu cele mai mediatizate masini create de mâna omului: roverele martiene. Revolutia imaginilor de pe Marte a venit odata cu punerea in functiune a statiei Mars Global Survivor, in 1996. Atunci am putut admira la rezolutii extraordinare cel mai mare vulcan din sistemul solar, muntele Olympus, de trei ori mai inalt decât Everestul, si canionul Valles Marineris, lung de 4.000 de kilometri si adânc de sapte (spre comparatie, Marele Canion din SUA are „doar“ 440 km lungime si doi km adâncime).   

Unde si cum il vedem pe cer
Marte nu este o planeta usor de observat, in principal pentru ca nu isi are opozitia o data pe an, ci la doi ani si doua luni o data. Cu alte cuvinte, perioadele favorabile se repeta rar, iar din cauza excentricitatii orbitei sale, Marte vine mai aproape de Pamânt doar o data la 15 ani. Cea mai mare apropiere de Terra a avut loc in 2003, când Planeta Rosie s-a aflat la doar 55 de milioane de kilometri de noi. Anul acesta, in decembrie, are loc o noua opozitie a lui Marte, dar, spre deosebire de cea din 2003, distanta care ne separa a crescut la circa 88 de milioane de kilometri. In noiembrie, Marte sta pe cer toata noaptea si straluceste aproape cât Sirius in constelatia Gemeni. Desi va va aparea mai mic pe instrumente decât in urma cu patru ani, Marte beneficiaza de faptul ca se afla foarte sus pe cer, observarea sa ocolind problema turbulentelor atmosferice din apropierea orizontului. Spre exemplu, desi mi-am dorit sa-l studiez anul acesta pe Jupiter mai mult ca oricând, mi-a fost practic imposibil. Având in vedere altitudinea maxima de doar 23 de grade deasupra orizontului, discul jovian parea ca fierbe, asa cum „sfârâie“ pe asfaltul fierbinte silueta unei masini vazute in departare.

• A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
• Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase

Daca il veti observa pe Marte noapte de noapte, veti remarca faptul ca aspectul discului ramane neschimbat. De ce? Pentru ca o zi pe Planeta Rosie tine cu doar 40 de minute mai mult decât pe Terra. Abia dupa câteva zile va veti da seama ca discul s-a miscat. Va sfatuiesc sa folositi filtre colorate pentru vizualizarea detaliilor de pe suprafata martiana, iar pentru rezultate bune, apelati la instrumente de peste 100 mm diametru. Astfel, pentru formatiunile de pe suprafata, utilizati filtre rosii si portocalii, pentru nori si atmosfera filtre albastre, iar pentru calotele polare incercati filtre verzi si chiar albastre, desi acestea din urma estompeaza detaliile, reclamand folosirea unor instrumente cu diametre mai mari de 200 mm. Norii de pe calotele polare pot fi observati destul de greu, actiune pentru care vi se cere neaparat un filtru violet. Când spun Marte, britanicii se gândesc intai la celebrul baton de ciocolata. Când rostesc Marte, astro­logii, ghicitoarele in cafea si mama Omida prevestesc dezastre, molime si discordie. Eu va anunt, ca un meteorolog de serviciu constiin­cios, codul rosu in astronomie: atentie maxima, se apropie Marte! Cer senin, Catalin Beldea