Eterul, al cincilea element care stă la baza înţelegerii ştiinţei şi culturii

Cuvântul ”eter” provine din greacă şi reprezintă ”cerul” sau ”aerul pur”. Conform credinţelor greceşti, acesta este aerul pe care zeii îl respiră, similar oxigenului pe care noi oamenii îl respirăm. Eterul joacă un rol important în mitologia creaţiei ”oului cosmic”, notează SpiritualUnite. Astfel că începutul universului cunoscut de om provine dintr-un singur ou eclozat. Această credinţă mitologică este regăsită în mai multe civilizaţii ale lumii, în care sunt urmate aceleaşi concepte generale. 

Conform mitologiei, ouăle eclozează în două forme diferite, cerul şi pământul. În literatura hindusă sau veda, Brahmanda (brahm însemnând cosmos şi anda ou) este reprezentat în detaliu acest concept. Oul pluteşte în vidul spaţial şi în cele din urmă se rupe în două bucăţi, astfel fiind creat Dyaus sau cerul şi Prithvi sau pământul. Textele includ şi etapele de divizare ale universului din perioada de început. 

• Cercetătorii au descoperit cum am putea „să auzim” imagini
• Noi dovezi de tortură a maimuțelor de la Neuralink. Ce spune Elon Musk?

Din perspectivă cosmologică, experţii sugerează că Big Bangul stă la baza creării universului. Oul cosmic fiind creat de singularitatea gravitaţională, unde masa întregului univers a fost comprimată într-un singur ”ou”. În cele din urmă, Big Bangul a dus la crearea universului din prezent, acesta aflându-se în continuă expansiune. 

Însă cum creează eterul o legătură între toate aceste fenomene?

Conceptul de eter este cel care defineşte cerul şi tot ceea ce se află deasupra lui. Aproximativ 68% din vidul spaţial este constituit din energie întunecată care afectează întregul univers, fiind energia care duce la expansiunea acestuia. 

De asemenea, există şi materie întunecată, materia prin care se doreşte teoretizarea forţei gravitaţionale şi cea care ţine împreună galaxiile şi planetele în aceleaşi poziţii. Conform lui Aristotel, eterul se deplasează pe o traiectorie circulară. Atunci când creează sfere cristaline, reuşeşte să menţină corpul spaţial în aceeaşi poziţie. Mişcarea circulară ar fi fost modul său de a explica orbita planetelor şi a stelelor, deşi el o descrie ca fiind o mişcare perfect circulară faţă de cea eliptică pe care o cunoaştem în prezent. 

Pe de altă parte, al cincilea element a devenit extrem de popular printre alchimiştii din perioada medievală. În secolul XIV, Ramon Liull a dezvoltat o teorie conform căreia există o cantitate extrem de mică a celui de-al cincilea element pe Pământ. Elementul mult mai bine cunoscut cu denumirea de chintesenţă a fost căutat şi cercetat în acea perioadă pentru proprietăţile sale vindecătoare. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: