Home » Știință » O realizare medicală de excepţie a unui savant român: un test inovativ poate măsura durerea

O realizare medicală de excepţie a unui savant român: un test inovativ poate măsura durerea

Publicat: 16.02.2019
Un studiu condus de profesorul român Alexander Niculescu de la Indiana University School of Medicine, publicat recent în Molecular Psychiatry, a inclus analizarea a sute de participanţi de la Richard L. Roudebush VA Medical Center din Indianapolis pentru a identifica biomarkerii din sânge care pot ajuta, în mod obiectiv, să determine cât de severă este durerea unui pacient. Testul de sânge, primul de acest fel, ar permite medicilor să trateze durerea cu o precizie mai mare şi, de asemenea, ar permite cunoaşterea evoluţiei sănătăţii la pacienţi.

„Am creat un prototip pentru un test de sânge care poate spune doctorilor dacă pacientul simte durere şi cât de severă este această durere. Este foarte important să ai o măsură obiectivă a durerii, întrucât durerea este o senzaţie subiectivă. Până acum a trebuit să ne bazăm pe relatările pacienţilor şi pe impresia pe care o aveau doctorii”, a precizat Niculescu. „Când am început lucrarea, părea un obiectiv greu de atins. Dar ideea era să găsim o modalitate de a trata şi a prescrie tratamente mai potrivite pentru cei care aveau durere”, a adăugat cercetătorul.

În timpul studiului, Niculescu şi echipa sa au analizat biomarkerii găsiţi în sânge – în acest caz molecule care reflectă severitatea unei boli. Aşa cum glucoza este un biomarker pentru diabet, aceşti biomarkeri permit doctorilor să stabilească severitatea durerii pe care o simte un pacient, oferind pe baza testului un tratament într-o manieră proporţională. Cu epidemia şi riscurile opioidelor, Niculescu susţine că nu a existat un timp mai potrivit pentru a administra medicamente într-un mod responsabil, scrie Medical Xpress.

Studiul deschide astfel calea pentru medicină de precizie împotriva durerii. Prin tratarea şi prescrierea medicamentelor în moduri individualizate, testul prototip poate rezolva această problemă.

De asemenea, experţii au descoperit biomarkeri care nu doar se potrivesc cu medicamentele care tratează durerea fără să provoace dependenţă, dar poate prezice şi când cineva va avea dureri în viitor, ajutând să determine dacă un pacient are dureri cronice care pot duce la o vizită la medic.

„Prin medicina de precizie, oferi pacientului un tratament care este făcut pentru el şi pentru nevoile lui. Doream să vedem unii indicatori pentru durere care sunt universali şi am fost realizat acest lucru. Ştim, totuşi, bazându-se pe datele noastre că sunt unii markeri care lucrează mai bine pentru bărbaţi, iar alţii lucrează mai bine pentru femei. Unii markeri pot fi mai buni pentru dureri de cap, unii care sunt mai potriviţi pentru depistarea fibromialgiei. Aici sperăm să continuăm cu studii mai mari”, a adăugat cercetătorul român.

Credit foto: Indiana University School of Medicine

Alexander Niculescu a absolvit Facultatea de Medicină Carol Davila din Bucureşti în 1991. În 1992, era masterand la Universitatea din Geneva, Elveţia. Şi-a luat doctoratul în biologie moleculară la The Scripps Research Institute Kellog School of Science and Technology din La Jolla, California, Statele Unite. În 2003, a devenit cercetător în psihiatrie biologică la University of California San Diego, La Jolla, CA. În prezent, este profesor de psihiatrie la Indiana University School of Medicine, SUA.

A publicat numeroase studii de specialitate în psihiatrie şi genetică în publicaţii importante, fiind printre primii oameni de ştiinţă care au demonstrat că tulburările psihiatrice sunt complexe din punct de vedere genetic. De asemenea, Alexander Niculescu a propus şi un model unificator (mindescape) pentru conceptualizarea modului în care mintea funcţionează.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce este durerea şi cum poate fi ea combătută

De ce pot unii oameni să suporte mai multă durere decât alţii? Răspunsul este surprinzător

Cum influenţează vremea de afară durerile din corpul nostru

Conform unui nou studiu, bebeluşii simt durerea la fel ca adulţii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu