Calea Lactee pierde sau câştigă în greutate?

Un studiu recent a ajuns la concluzia că, în funcţie de perioada de observaţie, Calea Lactee poate pierde sau acapara gaze necesare apariţiei unor noi stele.

În cadrul unui studiu recent, o echipă de cercetători a calculat rata de intrare şi de ieşire a materialului cosmic din galaxia noastră, Calea Lactee. Acest studiu a pornit de la asumpţiile de bază ale modelelor cosmologice care stipulează că primele galaxii s-au format în urmă cu 13-14 miliarde de ani şi că acestea evoluează de-a lungul timpului, notează Science Alert.

Acest studiu a fost coordonat de către astronomul agenţiei spaţiale europene (ESA) Andrew J. Fox şi a inclus oameni de ştiinţă de la  Space Telescope Science Institute's (STScI), The Milky Way Halo Research Group, precum şi cadre didactice şi cercetători de la mai multe universităţi de pe mapamond şi a urmărit examinarea ritmului în care gazul iese sau întră în Calea Lactee în şi dinspre norii de gaz din proximitatea acesteia. Înţelegerea ritmului şi proporţiilor acestui fenomen se dovedeşte a fi extrem de importantă din perspectiva formării stelelor şi evoluţiei galactice. În aceste condiţii, gazul atras din afara galaxiilor reprezintă „materia primă” din care se formează noile stele.

Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că cele mai masive stele din Univers produc un fenomen numit „vânturi stelare” care îndepărtează, într-o proporţie mai mare sau mai miă, materialul din discul unei galaxii. O situaţie asemănătoare apare şi în cazul unei supernove, forţa exploziei fiind responsabilă de expulzarea în spaţiu şi, ulterior, spre marginea unei galaxii a unor cantităţi mari de materiale. De-a lungul timpului, datorită forţelor gravitaţionale, materialul dizlocat este absorbit la loc în discul galaxiei din care provine, fiind folosit în apariţia unor noi stele.

„Aceste fenomene sunt cunoscute sub denumirea de „feedback stelar” şi sunt responsabile de împingerea gazului înapoi din Calea Lactee ", a spus Foley." Cu alte cuvinte, Calea Lactee nu este un lac izolat de materiale; este un rezervor care câştigă şi pierde constant gaz datorită gravitaţiei şi feedbackului stelar”, a mai adăugat acesta.

Studiile recente au demonstrat faptul că formarea stelelor este un proces complex, care ţine şi de factorii de mediu. Astfel, găurile negre supermasive, unele dintre cele mai mari obiecte din Univers, iar influenţa pe care acestea o exercită asupra spaţiului din jurul lor poate duce la o supraîncălzire a gazelor din jurul lor, fenomen care poate sista apariţia noilor stele. În aceste condiţii, materialul cosmic care este pierdut sau câştigat de către o galaxie joacă un rol important în apariţia noilor generaţii de stele.

Pentru a calcula această rată a fluxului de material, cercetătorii au apelat la date obţinute din surse multiple. „Am arhivele diponibile. NASA şi ESA au arhive bine ordonate ale tuturor datelor Telescopului Spaţial Hubble şi am trecut prin toate observaţiile cvasarelor de fundal luate cu Spectrograful Cosmic Origins (COS), un spectrograf sensibil pe Hubble care poate fi utilizat pentru a analiza lumina ultravioletă din surse îndepărtate. Am găsit 270 de astfel de cvasari. În primul rând, am folosit aceste observaţii pentru a face un catalog al norilor cu gaze cu mişcare rapidă cunoscute sub denumirea de nori de mare viteză (HVC). Apoi am conceput o metodă de împărţire a HVC-urilor în populaţiile care intră şi iese, folosind efectul Doppler.”

Conform unui studiu recent, Calea Lactee a trecut printr-o perioadă de două miliarde de ani de activitate redusă, care a luat sfârşit în urmă cu şapte miliarde de ani. Această situaţie a fost creată de către undele de şoc care au dus la încălzirea maselor de gaz şi la stoparea cantităţii de gaz pe care galaxia noastră o primea. De-a lungul timpului, gazul s-a răcit şi asta a dus la formarea unei noi generaţii de stele.

„După ce am comparat ratele de intrare şi de ieşire a gazului, am găsit un exces de flux, ceea ce este o veste bună pentru formarea viitoarelor stele în galaxia noastră, deoarece există o mulţime de gaze care pot fi transformate în stele şi planete. Am măsurat aproximativ 0,5 mase solare pe an de intrare şi 0,16 mase solare pe an de ieşire, deci există un flux net”, a explicat astronomul Andrew J. Fox.

Citeşte şi: