Home » Știință » Cum îi afectează pe copii parabenii din produsele cosmetice folosite de mame în timpul sarcinii – studiu

Cum îi afectează pe copii parabenii din produsele cosmetice folosite de mame în timpul sarcinii – studiu

Publicat: 22.02.2020
Femeile care au folosit în timpul sarcinii produse cosmetice ce conţin substanţe chimice din gama parabenilor pot aduce pe lume fete care pot avea un risc mare de a deveni supraponderale.

Realizat de o echipă de cercetători germani, studiul indică că bebeluşii care au o greutate mai mare la naştere sunt predispuşi să devină supraponderali în primii opt ani de viaţă dacă mamele au folosit în timpul sarcinii produse de machiaj, loţiuni şi alte produse cosmetice comune ce conţin parabeni. Una dintre aceste chimicale, mai exact butilparaben (BuP), a fost asociată cu excesul de greutate numai în cazul fetelor.

„Rezultatele noastre indică o dovadă puternică că parabenii, în special butilparaben, contribuie la creşterea riscului ca viitorii copii să devină supraponderali”, a afirmat autorul principal al studiului, Tobias Polte de la Centrul Medical Universitar Leipzig din Germania.

Cercetătorul a precizat că există şi alţi factori care joacă un rol important în luarea în greutate, precum o dietă bogată în calorii şi lipsa activităţii fizice, potrivit Reuters.

Parabenii sunt adesea folosiţi în produsele cosmetice datorită proprietăţilor antimicrobiene şi pot acţiona totodată ca un conservant. Este însă binecunoscut faptul că afectează sistemul endocrin, care reglează hormonii implicaţi în reproducere, greutate şi metabolism. 

Aceste chimicale pot trece prin piele şi ajunge în organism, iar unele cercetări anterioare au sugerat că parabenii din produsele folosite de femeile însărcinate au impact asupra dezvoltării copiilor. 

Copii supraponderali din cauza parabenilor

În studiul actual, oamenii de ştiinţă au colectat date de la 629 de perechi de mame şi copii, între 2006 – 2008, întrebând femeile despre expunerea la parabeni în ultima perioadă de sarcină şi verificând greutatea copiilor la naştere şi apoi anuală. Astfel, cercetătorii au descoperit că mamele care au raportat că au folosit produse cu parabeni pe parcursul sarcinii prezentau niveluri mai mari ale acestor chimicale în testele de urină decât femeile care afirmau că nu au folosit aceste produse cât au fost însărcinate.

Totodată, femeile cu niveluri mari de butilparaben în urină erau mai predispuse să aibă copii supraponderali decât femeile cu niveluri mai mici. Excesul în greutate a fost detectat la fete, nu şi la băieţi. 

Separat, cercetătorii au examinat impactul butilparabenului asupra greutăţii şoarecilor şi au descoperit că expunerea la această chimicală era asociată cu un apetit alimentar mai mare şi creşterea în greutate a descendenţilor de sex feminin.

Studiul sugerează că expunerea la butilparaben în sarcină poate provoca modificări genetice la bebeluşi care le afectează capacitatea de a-şi regla aportul alimentar sau îi fac mai pofticioşi şi să consume mai multă mâncare decât ar face-o în mod obişnuit.

Studiul nu a avut scopul de a demonstra dacă sau cum expunerea la parabeni pe perioada sarcinii poate avea impact direct asupra creşterii în greutate la copii. Totodată, nu este clar dacă rezultatele obţinute pe şoareci pot fi aplicate pe oameni.

Este însă un semnal de alarmă pentru femeile însărcinate să verifice etichetele produselor cosmetice şi să stea departe de cele care conţin parabeni, a afirmat Luz Claudio, cercetător în cadrul Şcolii de Medicină Ichan din New York City, care nu a fost implicat în cercetare.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Viitoarele mămici pot reduce riscul ca bebeluşii lor să fie autişti printr-un gest simplu

Redefinirea naşterii la termen: cât de mult ar trebui să stea un făt în pântecul mamei

Care este cel mai bun anotimp în care să rămâi însărcinată şi de ce trebuie evitată luna mai

E sănătos pentru o femeie să aibă copii – dar câţi?

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au găsit o frescă cu Iisus reprezentat ca „Păstorul cel bun”
Arheologii au găsit o frescă cu Iisus reprezentat ca „Păstorul cel bun”
O predicție făcută de Albert Einstein în urmă cu un secol tocmai a fost confirmată
O predicție făcută de Albert Einstein în urmă cu un secol tocmai a fost confirmată
Everest, Chimborazo, Mauna Kea: care este cu adevărat cel mai înalt munte din lume?
Everest, Chimborazo, Mauna Kea: care este cu adevărat cel mai înalt munte din lume?
Când au aprins oamenii primul foc din istorie?
Când au aprins oamenii primul foc din istorie?
Un tratament similar cu Ozempic ar putea ajuta în curând pisicile grăsuțe
Un tratament similar cu Ozempic ar putea ajuta în curând pisicile grăsuțe
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
Geminidele ating vârful în weekendul 13 – 14 decembrie 2025. Cum să le vezi?
Geminidele ating vârful în weekendul 13 – 14 decembrie 2025. Cum să le vezi?
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri