Home » Știință » Neptun în opoziţie. Cum poate fi observat evenimentul astronomic special pe cerul din România

Neptun în opoziţie. Cum poate fi observat evenimentul astronomic special pe cerul din România

Publicat: 11.09.2020

Pe data de 11 septembrie 2020, Neptun ajunge în opoziție, adică la 180 de grade de Soare, privind de pe planeta noastră.

Cu alte cuvinte, Pământul trece mai mult sau mai puțin printre Neptun și Soare, după cum se întâmplă în fiecare an. De asemenea, la data de 11 septembrie 2020, Terra ajunge în cel mai apropiat punct față de Neptun.

Neptun în opoziție, un eveniment astronomic special

Totuși, Neptun este a opta planetă de la Soare, fiind aproape de marginea Sistemului Solar. Distanța sa curentă este de aproximativ 4,3 miliarde de kilometri.

Pentru orice planetă superioară, opoziția este un eveniment special. Atunci când o planetă din afara orbitei Pământului este aproape de opoziție sau chiar ajunge la opoziție, Terra ajunge în cel mai apropiat punct față de acea planetă, iar acea planetă, la rândul său, strălucește cel mai puternic pe cerul nostru.

Singura planetă majoră din Sistemul Solar care nu este vizibilă cu ochiul liber

Cu toate acestea, chiar și la opoziție, Neptun, a opta planetă, nu este strălucitoare. De fapt, Neptun este singura planetă majoră din Sistemul Solar care nu este vizibilă deloc cu ochiul liber. Luminozitatea lui Neptun este de aproape cinci ori mai slabă decât cea mai puțin strălucitoare stea pe care o poți vedea cu ochiul liber pe cerul senin al nopții. Vei avea nevoie, cel puțin, de un binoclu și o hartă a cerului pentru a vedea Neptun în fața constelației Vărsătorului.

Din cauza faptului că ne aflăm deja mai mult sau mai puțin între Neptun și Soare, Neptun răsare din est, la momentul apusului Soarelui, ajungând în cel mai înalt punct la miez de noapte și apune la vest, aproape de răsăritul Soarelui. După cum se poate vedea de pe Pământ acum, această lume este în fața constelației Vărsătorului, chiar lângă steaua Phi Aquarii, cu magnitudinea 4, scrie EarthSky.

Cum poate fi observat Neptun în opoziţie

De fapt, Neptun și Phi Aquarii ar putea fi observate împreună cu ajutorul unui telescop cu putere redusă. Neptun are o nuanță verde-albastră, în contrast față de culoarea roșiatică a Phi Aquarii. Totodată, luminozitatea lui Neptun este de aproape 30 de ori mai slabă decât cea a stelei Phi Aquarii.

Chiar și cu ajutorul instrumentelor optice, Neptun ar putea părea o stea slabă. Va trebui să mărești planeta Neptun de aproape 200 de ori și să ai un cer al nopții senin pentru a observa cum trebuie această lume îndepărtată.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Calendar astronomic pentru 2020. Ce fenomene spectaculoase vor avea loc pe cer anul viitor

Condițiile extreme de pe Uranus și Neptun fac ca apa să existe într-o stare ”ciudată”

Cercetătorii au aflat de ce plouă cu diamante pe Neptun

Descoperire uriaşă făcută de NASA. Ce au găsit oamenii de ştiinţă în spatele planetei Neptun

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026
Cum te afectează nervii la volan în situațiile-limită?
Cum te afectează nervii la volan în situațiile-limită?
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?