Creierul bebelușilor, în pericol din cauza unei ”combinații” dintre un virus și o bacterie

09 10. 2020, 16:30
Creierul bebelușilor în pericol din cauza unei ”combinații” dintr-un virus și o bacterie Credit foto: Pixabay

Cercetătorii au analizat sângele și lichidul cefalorahidian de la 100 de sugari care sufereau de hidrocefalie.

Potrivit unui nou studiu, o bacterie nou descoperită ar putea acționa alături de un virus comun pentru a provoca o afecțiune cerebrală gravă în cazul unor sugari din Uganda. Această tulburare cerebrală, numită hidrocefalie, implică o acumulare anormală de lichid în cavitățile creierului și este cel mai frecvent motiv pentru o intervenție chirurgicală pe creier la copiii mici, notează Live Science.

Aproximativ jumătate din cazurile de hidrocefalie se întâmplă după o infecție anterioară și sunt cunoscute sub numele de „hidrocefalie postinfecțioasă”, potrivit studiului. Dar până acum, oamenii de știință nu știau ce microbi infectează sugarii, iar identificarea acestor agenți patogeni este esențială pentru prevenirea afecțiunii pe viitor, potrivit autorilor.

Studiu de caz: Uganda

De aproape 20 de ani, un mic spital din Uganda tratează mii de cazuri de hidrocefalie la bebeluși . Hidrocefalia este cea mai frecventă afecțiune neurochirurgicală a copiilor pe care o vedem la populația pe care o deservim”, a declarat într-un comunicat unul dintre autorii principali dr. Edith Mbabazi-Kabachelor, director de cercetare, angajat CURE Children’s Hospital din Uganda.

Dacă nu este tratată în cazul copiilor mai mici de doi ani, hidrocefalia va duce la creșterea dimensiunilor capului, ceea ce va provoca leziuni ale creierului. Din nefericire, majoritatea acestor copii vor muri, iar ceilalți vor rămâne cu dizabilități fizice sau cognitive, mai adaugă cercetătoarea.

Dr. Steven J. Schiff, de la Universitatea Pennsylvania, SUA, a vizitat Uganda în urmă cu 13 ani și de atunci a vrut să afle care este cauza acestui număr neobișnuit de mare de cazuri de hidrocefalie. Schiff și echipa sa au analizat sângele și lichidul cefalorahidian de la o sută de sugari sub 3 luni care erau tratați de hidrocefalie, 64 dintre aceștia au dezvoltat afecțiunea după o infecție , medicii știau că au fost infectați deoarece bebelușii fie aveau simptome severe, iar convulsiile sau scanările creierului au prezentat semne ale unei infecții anterioare, iar 36 nu prezentau o infecție anterioară.

Analizele au dus la descoperirea unei „bacterii ciudate”

Ei au trimis aceste probe la două laboratoare diferite pentru secvențierea ADN și ARN pentru a căuta posibile urme de material genetic de la bacterii, viruși, ciuperci și paraziți. Ei au descoperit că multe dintre probele de la pacienții cu hidrocefalie cauzată de infecție conțineau „o bacterie ciudată”, după cum explică a dr. Schiff. Bacteriile s-au dovedit a fi o tulpină neidentificată anterior de Paenibacillus thiaminolyticus, numită acum Mbale după orașul ugandez în care se află spitalul CURE.

Cercetătorii au descoperit că unii dintre sugarii care au dezvoltat hidrocefalie au fost, de asemenea, infectați cu un virus comun numit citomegalovirus (CMV). Acest virus a fost găsit la 18 din 64 din probele de sânge disponibile de la copii cu hidrocefalie postinfecțioasă și la 9 din 35 de copii cu hidrocefalie care nu au urmat o infecție. CMV a fost, de asemenea, găsit în probele de lichid cefalorahidian prelevate de la 8 dintre bebelușii cu hidrocefalie postinfecțioasă și nici unul dintre bebelușii care nu au avut anterior o infecție.

Acest virus se găsește în întreaga lume și, deși cauzează simptome minore la adulți, poate provoca simptome mai grave la copii, cum ar fi leziuni ale creierului, convulsii și probleme de dezvoltare. Aparent, bebelușii se pot naște cu CMV sau pot fi infectați cu el la începutul vieții.

Studiul a fost publicat în Science Translational Medicine.

Citește și:

Accidentele vasculare cerebrale la bebeluși sunt surprinzător de frecvente. Cum încearcă corpul să facă față la ele

Greutatea în exces din timpul sarcinii poate reprezenta un factor de risc pentru dezvoltarea bebelușilor

Bebelușii adoră să fie imitați și își dau seama atunci când o facem. Iată ce a descoperit o cercetătoare

Lungimea sarcinii alterează ADN-ul bebeluşilor