„Gaura neagră” cea mai apropiată de Pământ nu este ceea ce ne-am așteptat să fie

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Ceea ce astronomii au concluzionat ca fiind o gaură neagră la nici 1.120 ani-lumină de Pământ este în fapt altceva. Este vorba despre două sisteme stelare unde una dintre stele „absoarbe viața” celeilalte.  

Departe de a fi dezamăgitoare, concluzia oferă astronomilor oportunitatea incredibilă de a explora evoluția acestor stele „vampir”. Pentru a da timpul înapoi, ideea că sistemul stelar ar fi putut adăposti o gaură neagră era doar o speculație.

În anii 1980, atunci când a fost pentru prima dată descoperită, obiectul cosmic cunoscut ca HR 6819  se presupunea a fi un obiect singular numit Stea Be. Privind mai atent lumina acestuia, deceniile care au urmat au scos la iveală faptul că avea un partener în apropiere, cu o mișcare de orbitare o dată la 40 de zile, potrivit Science Alert,

Ipoteza găurii negre se clatină

Acum doi ani, cercetătorii de la European Southern Observatory s-au întrebat dacă o Stea Be nu ar trebui să se „clatine” mai mult decât era cazul acolo, sugerând o masă suplimentară nevăzută.

Studiile care au urmat au născut și mai multe întrebări privitoare la ipoteza găurii negre. Cu toate acestea însă, s-a născut ideea că partenerul ar fi putut să aibă o masă mai mică decât arătaseră inițial calculele.

Cu toate acestea, ideea unei găuri negre atât de aproape de noi era atât de incredibilă încât merita aprofundată, cel puțin până când noile descoperiri ar fi putut indica altceva. Așa că două echipe de cercetători, printre care și membrii echipei originale a European Southern Observatory și-au unit eforturile pentru a aduna datele necesare pentru confirmarea unei ipoteze valide.

Testarea ipotezelor

Diferența esențială dintre cele două scenarii era legată de spațiu. Dacă existau trei obiecte – o gaură neagră invizibilă, o stea strălucitoare din secvența principală și o Stea Be- distanța care separa cele două obiecte strălucitoare ar fi trebuit să reprezinte un decalaj semnificativ.

Dacă era vorba doar de două obiecte, atunci distanța ar fi trebuit să fie cu mult mai mică. „Am atins limita datelor disponibile, așa că a trebuit să aplicăm strategii diferite de observare pentru a decide între cele două scenarii propuse”, spune Abigail Frost, cercetător principal și astrofizician în cadrul Katholieke Universiteit Leuven din Belgia.

Strategia implica folosirea telescopului de mari dimensiuni, VLT al European Southern Observatory și un instrument de comparare a luminii numit VLTI – Very Large Telescope Interferometer. Desigur, instrumentele VLT nu au identificat nimic care să strălucească la o distanța prestabilită. VLTI a confirmat în schimb că stelele erau așezate aproape una de cealaltă.

Cu alte cuvinte, aceasta însemna că nu era vorba despre nicio gaură neagră. Este vorba doar de două stele „obișnuite” aflate într-un complex de relații binare.

„Obișnuit” nu înseamnă plictisitor

„Surprinderea fazei post-interacțiune este un proces extrem de complicat și asta din cauza faptului că este foarte scurt”, spune Frost. „Astfel că descoperirile noastre privitoare la HR 6819 sunt foarte interesante pentru că surprinde candidatul perfect pentru studierea modului în care vampirismul afectează stelele de mari dimensiuni, dar și fenomenele asociate, precum undele gravitaționale și exploziile violente de tip supernova”.

Desigur, existența unei găuri negre atât de aproape ar fi constituit un avantaj pentru astronomie, din perspectiva multiplelor posibilități care s-ar fi ivit. Dar și existența unei stele care acționează ca un „vampir” cosmic asupra victimei sale reprezintă un fenomen care ne poate spune multe despre modul în care funcționează Universul.

Vă mai recomandăm și:

Noi imagini cu o gaură neagră supermasivă ascunsă într-un nor gros de praf cosmic

Astronomii ar fi observat, pentru prima dată, o gaură neagră „invizibilă”

O stea acoperită cu heliu ars, creată în urma unui fenomen rar, a fost descoperită de astronomi

O gaură neagră simulată a oferit detalii necunoscute până acum despre câmpurile magnetice