Home » Știință » Poate fi un cutremur mai mare de 9,5 grade pe scara Richter? Iată ce spun geologii

Poate fi un cutremur mai mare de 9,5 grade pe scara Richter? Iată ce spun geologii

Publicat: 04.02.2023

În data de 22 mai 1960, un cutremur devastator a lovit sudul Chile. Timp de zece minute, suprafața Pământului s-a zguduit atât de violent, încât oamenii nu mai puteau să stea în picioare. Fisuri au apărut în drumuri, iar clădirile s-au prăbușit. 

Cutremurul Valdivia, numit astfel după cel mai apropiat oraș al epicentrului său, a avut o magnitudine de 9,5 grade, cea mai mare înregistrată vreodată înainte sau după. Dar, întrebarea este dacă un cutremur poate fi chiar și mai mare de atât?

Potrivit geologilor, răspunsul este afirmativ. Totuși, șansele ca un cutremur și mai mare să aibă loc sunt destul de mici. Deși ar putea avea loc un cutremur cu magnitudinea mai mare de 9,5 grade, ar fi nevoie de o bucată enormă de scoarță care să se rupă dintr-odată, adică mișcarea unei falii extrem de adânci și extraordinar de lungi, potrivit Live Science.

Nu sunt multe locuri pe Pământ unde poate avea loc un seism de asemenea amploare. Un cutremur cu magnitudinea de 9,5 grade este, probabil, chiar în jurul limitei superioare a ceea ce poate genera planeta, iar un cutremur cu magnitudinea 10 este extrem de puțin probabil, spune Wendy Bohon, un geolog specializat în cutremure.

Ce este magnitudinea unui cutremur?

Magnitudinea este o măsură a cantității de energie eliberate în timpul unui cutremur. Este puțin diferit față de cât de intens se simte un cutremur, care poate fi influențat de distanța cuiva față de epicentru sau de condițiile solului. Același cutremur va fi resimțit mai puternic de o persoană care se află pe nisip decât de o persoană care se află pe o bază solidă de rocă.

Magnitudinea unui cutremur depinde de suprafața totală a unei falii care se rupe. Cele mai adânci falii se află în zonele de subducție, acolo unde o placă tectonică se împinge sub alta.

„Faliile din zonele de subducție sunt considerate ca fiind cele mai probabile în cazul declanșării unor cutremure mari”, a declarat Heidi Houston, un geolog specializat în cutremure de la University of Southern California, SUA.

Scara de magnitudine a cutremurelor poate ascunde, fără să vrea, diferența dintre cutremurele foarte mari. După cum arată acest exemplu, diferența dintre un cutremur de magnitudine 8 și unul de magnitudine 9, în ceea ce privește energia eliberată, este mult mai mare decât diferența dintre un cutremur de magnitudine 5 și unul de magnitudine 6. Astfel, pentru a crește magnitudinea unui cutremur de la 9,5 la 9,6 grade este nevoie de o ruptură de falie mult mai mare decât pentru a trece de la o magnitudine 5,5 la 5,6 grade.

Posibilitatea unui cutremur mai mare de 9,5 grade este una scăzută

Un alt factor care influențează magnitudinea unui cutremur este cât de mult se mișcă sau alunecă falia, potrivit lui Houston.

Cutremurul din Chile din 1960 a mărit de fapt suprafața țării din cauza modului în care s-a întins pământul, a declarat Sergio Barrientos, un seismolog de la Universitatea din Chile, care a trăit cutremurul.

Pe o scară de timp de miliarde de ani, Pământul ar putea vedea cu siguranță un astfel de dezastru, spune Houston. Dar șansele ca ceva de o magnitudine mai mare de 9,5 grade să se petreacă în decursul unei vieți umane sunt foarte scăzute.

Cel mai mare cutremur antic care a fost estimat pe baza dovezilor geologice a avut loc tot în Chile, cu aproximativ 3.800 de ani în urmă și probabil a măsurat, de asemenea, o magnitudine de 9,5 grade, potrivit cercetărilor din 2022.

Amploarea unui cutremur nu decide efectele

Amploarea unui cutremur nu este mereu cel mai important factor atunci când vine vorba de efectele sale. Cutremure mai mici au cauzat, de asemenea, multe decese, doar în virtutea faptului că au lovit regiuni populate și zone cu clădiri predispuse la prăbușire.

În timp ce cutremurul cu magnitudinea de 9,5 grade din Chile a provocat moartea a aproximativ 2.000 de persoane, se crede că un cutremur cu o magnitudine estimată la 8 grade a ucis aproximativ 830.000 de persoane în Shaanxi, China, în 1556.

În 2005, un cutremur cu magnitudinea 7,6 grade a ucis aproximativ 79.000 de persoane în Kashmir, iar în 2010, un cutremur cu magnitudinea 7,0 grade a ucis aproximativ 220.000 de persoane în Haiti.

Vă mai recomandăm și: 

Impactul care a ucis dinozaurii a declanșat un „mega-cutremur” pe Terra

Marte, o planetă surprinzător de dinamică. NASA a înregistrat peste 1.000 de cutremure pe Planeta Roșie

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în apropierea coastei din Nicaragua

Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o ”eroare”

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă