„Ochiul Saharei”, un mister geologic care privește în spațiu

Privit de sus, Ochiul Saharei seamănă cu un crater imens de impact aflat în mijlocul deșertului Sahara din Mauritania. Având un diametru de 50 de kilometri și fiind formată dintr-o serie de ondulații uniforme, această anomalie asemănătoare unui crater este, de fapt, în întregime terestră.

Formațiunea geologică străveche a fost folosită în 1960 de astronauții Gemini ca punct de reper. Geologii au crezut inițial că Ochiul Saharei, numit și Structura Richat, este un crater de impact uriaș. Cu toate acestea, studii ulterioare asupra rocilor sedimentare care alcătuiesc domul central au datat formațiunea la sfârșitul Proterozoicului, între un miliard și 542 de milioane de ani în urmă, potrivit IFL Science.

• Un coral verde strălucitor este primul caz raportat de bioluminescență într-o peșteră din adâncurile mării
• Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor

Este demn de remarcat că unii oameni cred în continuare că structura reprezintă, de fapt, rămășițele orașului Atlantida, deoarece se spune că forma sa circulară seamănă cu terenul descris de Platon.

Cum s-a format Ochiul Saharei?

Este foarte probabil ca structura să se fi format printr-un proces numit „pliere”, creând ceea ce se numește un anticlinal simetric. Plierea apare când forțele tectonice care acționează din ambele părți comprimă rocile sedimentare. Dacă roca este rece și fragilă se poate fractura, dar dacă este suficient de caldă, va deveni un pliu. Pliurile care se formează în sus se numesc anticlinal, în timp ce pliurile în jos se numesc sinclinal.

Totuși, într-o lucrare din 2014, publicată în Journal of African Earth Sciences, cercetătorii au propus o explicație cu totul diferită pentru formarea Ochiului. Prezența rocilor vulcanice ar sugera dovezi ale faptului că rocile topite au fost împinse la suprafață, creând forma de dom, înainte să fie erodate în inelele pe care le vedem astăzi. Lucrarea a propus că separarea supercontinentului Pangeea ar fi putut juca un rol în aceste formațiuni vulcanice și schimbări tectonice.

Structura este făcută dintr-un amestec de roci sedimentare și magmatice. Eroziunea din jurul suprafeței structurii dezvăluie riolit cu granulație fină și roci gabro cristaline grosiere, care au suferit o alterare hidrotermală.

Tipurile de rocă găsite în jurul inelelor se erodează cu viteze diferite, creând diverse modele colorate pe întreaga suprafață. Fragmente mari de rocă sedimentară cu unghiuri ascuțite, numită brecie, se adaugă la neregularitățile colorate și rotitoare care alcătuiesc formațiunea.

În topul celor 100 de situri de patrimoniu geologic

Centrul domului conține o platformă calcaroasă dolomită cu breci de un kilometru, diguri inelare și roci vulcanice alcaline. Structura geologică complexă a Ochiului Saharei i-a nedumerit și interesat pe geologi încă de la descoperirea sa, fiind considerată, în general, ca fiind una dintre cele mai impresionante caracteristici geologice din lume. Ca atare, în 2022, Ochiul Saharei a devenit printre primele 100 de situri de patrimoniu geologic, recunoscute de Uniunea Internațională de Științe Geologice (IUGS).

Datorită dimensiunii sale vaste, Ochiul Saharei se vede cel mai bine de la altitudini mai mari, așa că, deocamdată, va trebui să ne bazăm pe imaginile din satelit pentru a ne bucura de toată gloria sa.

Vă mai recomandăm și: 

Analizele geologice dezvăluie secretul rezistenței megaliților Stonehenge

Golful Mexic și originile geologice ale „super-bazinului” de petrol din el

Pene fosilizate rare dezvăluie secretele Cretacicului

Enigmaticii trovanți ai României. Povestea rocilor vii care cresc și se mișcă