Un nou dispozitiv cu ultrasunete ajută chimioterapia să țintească tumorile cerebrale

08 05. 2023, 12:00

Creierul uman este asemenea unei fortărețe: nutrienții și hormonii pot trece de porțile sale păzite, dar agenții patogeni și toxinele sunt blocate. Cu toate acestea, această barieră împiedică, totodată, multe medicamente să ajungă la creier, inclusiv chimioterapia care ar putea ajuta la eliminarea cancerului din acest organ.

Oamenii de știință au demonstrat că un nou dispozitiv cu ultrasunete poate deschide temporar această „barieră hemato-encefalică” la pacienții cu cancer uman, permițând chimioterapiei puternice să ajungă la tumorile cerebrale.

Rezultatele studiului în fază incipientă, publicate recent în revista The Lancet Oncology, reprezintă o primă dovadă directă că ultrasunetele pot să crească în mod semnificativ cantitatea de chimioterapie care traversează bariera hemato-encefalică, peretele de celule foarte bine compactate care căptușește vasele de sânge din acest organ.

Ultrasunetele, eficiente în tratarea bolilor Alzheimer și Parkinson

Cercetătorii au demonstrat acest efect cu paclitaxel și carboplatin, două medicamente de chimioterapie care, în mod normal, traversează bariera hemato-encefalică în cantități neglijabile. În comparație cu țesutul cerebral netratat, regiunile creierului expuse la ultrasunete au permis pătrunderea de aproximativ 3,7 ori mai mult paclitaxel și de 5,9 ori mai mult carboplatin, ceea ce înseamnă că medicamentele au atins niveluri relevante din punct de vedere clinic, potrivit Live Science.

Apoi, la aproximativ o oră după ce a fost „deschisă”, bariera hemato-encefalică s-a închis din nou în mare parte, a constatat echipa, ceea ce înseamnă că proprietățile sale de protecție au fost restabilite.

„În multe privințe, acesta este un pas critic”, a declarat dr. Nir Lipsman, neurochirurg și director al Centrului Harquail pentru Neuromodulare de la Sunnybrook Research Institute din Toronto, Canada, care nu a fost implicat în acest studiu. Cercetătorii au arătat într-un „mod sistematic și elegant” că ultrasunetele pot fi folosite în mod repetat și sigur pentru a administra chimioterapie în creier și că bariera hemato-encefalică s-a închis din nou în mod fiabil după tratament, a declarat neurochirurgul.

Lipsman și alții de la Sunnybrook studiază, de asemenea, modul în care ultrasunetele pot fi folosite pentru a introduce medicamente prin bariera hemato-encefalică pentru a trata boli precum cancerul, Alzheimer și Parkinson. Aceștia au demonstrat indirect, prin scanări ale creierului, că această abordare poate crește concentrațiile de medicamente în creierul uman.

Dar în noul studiu, echipa a măsurat direct concentrațiile de chimioterapie în mostre de țesut cerebral, ceea ce este considerat o dovadă „standard de aur”, a adăugat Lipsman.

Noul dispozitiv cu ultrasunete s-a dovedit a fi eficient

Noul studiu a urmărit să vadă dacă un dispozitiv cu ultrasunete, implantat în craniu, ar putea ajuta la administrarea în creier a medicamentelor chimioterapice mai puternice, paclitaxel și carboplatin. Cercetătorii au încercat să îndepărteze cât mai mult glioblastom – o tumoră cerebrală agresivă – din creierii unor pacienți prin instalarea implantului în timpul operației inițiale.

După mai puțin de cinci minute de impulsuri cu ultrasunete, echipa a administrat fie paclitaxel, fie carboplatin.

Concentrațiile de chimioterapie administrate în creier nu au provocat efecte secundare, a spus Hynynen.

Medicii implicați în studiu au spus că, deși noul dispozitiv cu ultrasunete s-a dovedit a fi eficient în a introduce chimioterapia în creier, totuși, în continuare sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina combinațiile de medicamente, dozajul și programul cele mai potrivite pentru această metodă de tratament.

Vă mai recomandăm și: 

Unul dintre cele mai mari mistere medicale: De ce balenele nu se îmbolnăvesc de cancer?

Inteligența Artificială detectează mai rapid celulele canceroase, arată un studiu

Cancerul la gât devine o adevărată epidemie, iar de vină ar fi obiceiurile sexuale

Medicamentele împotriva obezității ar putea deveni tratamente esențiale