Astronomii au detectat „țipătul” găurii negre din Calea Lactee din urmă cu 200 de ani

O echipă internațională de oameni de știință a descoperit că Sagittarius A* (Sgr A*), gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, a ieșit dintr-o lungă perioadă de inactivitate în urmă cu aproximativ 200 de ani.

Echipa, condusă de Frédéric Marin2, cercetător CNRS la Observatorul Astronomic din Strasbourg (CNRS/Universitatea din Strasbourg), a dezvăluit ecoul acestui obiect gigantic, care este de patru milioane de ori mai masiv decât Soarele.

• O eroare în măsurarea supernovelor ar putea duce la rezolvarea misterului energiei întunecate
• O hartă genetică a bolii Alzheimer dezvăluie, în premieră, activitățile ascunse ale genelor

Lucrarea lor este publicată în revista Nature.

Timp de un an, la începutul secolului al XIX-lea, gaura neagră a înghițit obiecte cosmice care s-au apropiat puțin prea mult de ea, înainte de a intra din nou într-o stare de acalmie.

Gaura neagră supermasivă a ieșit dintr-o lungă perioadă de inactivitate

Niciun efect nu a fost resimțit pe Pământ, deoarece distanța dintre Sgr A* și planeta noastră este prea mare (de aproximativ două miliarde de ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Soare).

Cu toate acestea, ecoul de raze X detectat, care a fost emis în urmă cu aproximativ 200 de ani, arată că intensitatea inițială a fost de cel puțin un milion de ori mai mare decât cea emisă în prezent de Sgr A*.

Pentru a ne face o idee despre creșterea intensității emisiei de raze X atunci când gaura neagră a ieșit din starea de liniște, este ca și cum un singur licurici ascuns într-o pădure ar deveni brusc la fel de strălucitor ca Soarele.

Niciun efect nu a fost resimțit pe Pământ

Aceste descoperiri explică de ce norii moleculari galactici din apropierea lui Sgr A* strălucesc mai puternic decât de obicei: se datorează faptului că aceștia reflectă razele X emise de Sgr A* acum 200 de ani.

Pentru a efectua cercetările, oamenii de știință au folosit satelitul IXPE (Imaging X-ray Polarimetry Explorer)3 al NASA, care a fost pentru prima dată capabil să detecteze cu mare precizie polarizarea acestei lumini cu raze X și, de asemenea, să determine sursa acesteia, ceea ce până acum se dovedise imposibil, scrie EurekAlert.

Mai degrabă ca o busolă, lumina polarizată a razelor X4 indică direct sursa sa, Sgr A*, chiar dacă aceasta din urmă este acum practic dispărută. Cercetătorii își continuă lucrările asupra lui Sgr A* pentru a încerca să determine mecanismele fizice necesare pentru ca o gaură neagră să treacă de la o stare de repaus, la una activă.

Vă recomandăm să mai citiți și:

De ce nu s-a prăbușit Big Bangul într-o gaură neagră uriașă?

O gaură neagră „devoratoare” de stele, descoperită de astronomi, este cea mai apropiată de Pământ

A fost obținută prima imagine directă cu jetul eliberat de o gaură neagră

O gaură neagră de un miliard de ori mai grea decât Soarele contrazice ceea ce știu astronomii