Home » Știință » Mai puțin e mai bine. Ce putem elimina din rutina zilnică, chiar de anul acesta

Mai puțin e mai bine. Ce putem elimina din rutina zilnică, chiar de anul acesta

Mai puțin e mai bine. Ce putem elimina din rutina zilnică, chiar de anul acesta
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 05.01.2026

La început de an, tentația este mereu aceeași: liste lungi de rezoluții, obiective ambițioase și promisiuni de schimbare. Dar, spun specialiști din sănătate, time management, parenting sau stil de viață, poate că soluția nu este să adăugăm lucruri pe listă, ci să renunțăm la unele dintre ele.

„În loc să vă încărcați agenda, eliminați ceva din ea”, este mesajul comun al experților consultați. În viața de zi cu zi, primul pas este simplificarea.

„Nu trebuie să împăturiți fiecare piesă de îmbrăcăminte. Un sertar cu lenjerie amestecată, dar doar lenjerie, este suficient de organizat”, spune organizatoarea profesională Susan C. Pinsky.

Ea recomandă inclusiv reducerea șosetelor la două modele identice, pentru a elimina sortarea, notează The Guardian.

La capitolul muncă, productivitatea nu înseamnă mai multe e-mailuri.

„Cu cât trimiți mai multe, cu atât primești mai multe”, avertizează experta în wellbeing Moyra Scott.

Psihologul organizațional Amantha Imber completează: „Acest tip de muncă superficială consumă energie care ar putea fi folosită pentru sarcini importante.”

În ceea ce privește sănătatea, mai puțin este adesea mai eficient.

„Opriți-vă din a irosi bani pe suplimente. Au dovezi științifice minime și nu pot compensa un stil de viață nesănătos”, spune medicul generalist Jason Yu.

Presiunea perfecțiunii apare și în bucătărie. „Există o rușinare inutilă legată de cina repetitivă. Multe culturi gătesc pentru a hrăni, nu pentru aplauze”, spune restauratoarea Mindy Woods.

În parenting, intervenția constantă nu este mereu benefică. „Lăsați copiii să-și rezolve singuri problemele. Așa cresc”, spune învățătoarea Alice Peel.

De asemenea, nici timpul liber nu ar trebui organizat după tipare generale.

„Dacă nu-ți place o carte după 20 de pagini, las-o”, spune editorul cultural Steph Harmon.

Vă mai recomandăm să citiți și:

8 sfaturi pentru rutina de dimineață. Ce să nu faci niciodată imediat ce te-ai trezit?

Rutina zilnică inspirată de samurai care îmbunătățește sănătatea

De ce adoptă uneori părinții o rutină alimentară nesănătoasă?

Somnul este la fel de important ca apa sau mâncarea. Ce se întâmplă dacă nu dormim?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună