De ce unii bărbați preferă partenere mult mai tinere? Iată ce spune psihologia!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

A fi într-o relație cu o diferență mare de vârstă nu e, în sine, o anomalie morală, dar devine rapid un subiect public atunci când pare să urmeze un tipar recurent, iar cultura pop recunoaște repede tiparele. În cazul actorului Leonardo DiCaprio, de exemplu, atenția nu s-a concentrat atât asupra unei singure relații, cât asupra unei istorii de legături cu partenere semnificativ mai tinere, un tipar care a alimentat discuțiile media timp de ani de zile. DiCaprio a fost, în trecut, asociat cu modele celebre precum Bar Refaeli sau Camila Morrone, aceasta din urmă fiind cu 23 de ani mai tânără decât el, și, din 2023, este într-o relație cu modelul italian Vittoria Ceretti, născută în 1998 (tot cu 23 de ani mai mică decât el).

Ceea ce face aceste povești să pară mai mult decât simple coincidențe mondene este faptul că, în unele cazuri, aceleași nume reapar în cercuri diferite ale celebrității. Presa americană a observat de ani buni că anumite figuri tinere și foarte vizibile în industria divertismentului ajung, succesiv, în preajma unor bărbați extrem de celebri și mult mai în vârstă, iar aceste legături nu mai pot fi citite doar ca episoade izolate, ci ca parte a unui tipar recognoscibil. Unul dintre cele mai clare exemple este chiar cazul lui Noor Alfallah, producătoare de film kuwaitiano-americană. Alfallah are un fiu cu actorul Al PacinoRoman (Roman, născut în 2023). Relația lor, marcată de o diferență de vârstă de 53 de ani, s-a încheiat ulterior, însă cei doi au rămas în relații bune și își cresc copilul împreună, în calitate de co-părinți și prieteni. Înainte de Al Pacino, Alfallah a avut relații cu Mick Jagger și cu miliardarul Nicolas Berggruen.

Când astfel de exemple se repetă, întrebarea se mută de la „cine cu cine” la „de ce”. Iar un prim răspuns, mai puțin spectaculos, ține de preferințele de vârstă care apar constant în cercetare. Studii din domeniul psihologiei evoluționiste arată că bărbații, pe parcursul vieții adulte, tind să acorde uneori o preferință mai pronunțată pentru partenere mai tinere, în timp ce femeile caută de obicei parteneri de vârstă apropiată sau ușor mai în vârstă, o tendință explicată prin diferențele în criteriile de selecție sexuală și de reproducere. Acest tipar, observat în diverse culturi și contexte de date reale, este compatibil cu teoriile evolutive privind strategiile de împerechere și dinamica resurselor. Asta nu înseamnă că fiecare bărbat caută o parteneră mult mai tânără, ci că, statistic, „tinerețea” apare ca un avantaj în ierarhia preferințelor, uneori discret, alteori foarte pronunțat, mai ales în contexte în care bărbații au acces la un număr mare de potențiale partenere. Aici intră în scenă diferența dintre „preferință” și „capacitatea de a o transforma în realitate”. În viața obișnuită, oamenii se cuplează, de regulă, cu persoane apropiate ca vârstă din motive structurale: pentru că se întâlnesc în aceleași contexte, trăiesc etape similare de viață și își sincronizează mai ușor ritmurile, planurile și așteptările. În lumea celebrităților, ecuația se schimbă, intervenind statutul, vizibilitatea și resursele care lărgesc drastic plaja de opțiuni, iar diferențele de vârstă devin mai ușor de „susținut logistic” (călătorii, stil de viață, protecție mediatică, rețele sociale separate). Practic, ceea ce pentru mulți rămâne o fantezie statistică, pentru un actor A-list poate deveni rutină.

Totuși, psihologia nu se oprește la preferința pentru tinerețe. Un al doilea strat ține de identitate și de felul în care unii bărbați își negociază propriul raport cu vârsta. În culturile obsedate de capitalul „fresh”, de corp, energie, aparență și viralitate, o parteneră foarte tânără ajunge adesea să funcționeze ca o oglindă socială care transmite că bărbatul este încă în joc, încă dorit și încă relevant. De multe ori, mesajul acesta este adresat mai degrabă lumii din jur decât persoanei de lângă el, iar această deplasare subtilă de sens contează, pentru că mută relația din zona compatibilității reale în cea a simbolului. Apoi există dinamica puterii, mai ales când diferența de vârstă e însoțită de diferențe mari de bani, experiență și influență. Nu orice relație cu diferență mare e abuzivă, dar asimetria face ca riscul să crească: cine are control asupra ritmului, asupra expunerii publice, asupra banilor, asupra accesului la oportunități? Și cine are „ultima versiune” a realității când apar conflicte? Asta e zona în care discuția devine delicată, pentru că nu mai vorbești despre gusturi, ci despre condițiile în care consimțământul rămâne liber și autentic.

Interesant e că, atunci când cercetătorii urmăresc ce se întâmplă după interacțiuni reale, și nu după declarații teoretice, imaginea devine mai nuanțată. Un studiu publicat în PNAS, bazat pe mii de întâlniri organizate de un serviciu de matchmaking (blind dates), a găsit o preferință moderată pentru parteneri mai tineri atât la bărbați, cât și la femei, după întâlniri efective, ceea ce complică povestea clasică „bărbații vor tinerețe, femeile vor maturitate”.

Cu alte cuvinte, preferințele există, dar sunt mai flexibile decât clișeele, iar contextul – cine are de ales, cum se întâlnesc oamenii, ce norme circulă într-o comunitate – poate împinge cuplurile spre vârste apropiate sau, dimpotrivă, spre diferențe mari.

De ce rămâne totuși vizibil tiparul „bărbat mult mai în vârstă – femeie mult mai tânără”, mai ales la celebrități? Fiindcă acolo se întâlnesc trei lucruri: o preferință statistică, o infrastructură socială care permite această preferință (statut, acces, posibilități de întâlnire) și un beneficiu de imagine pentru bărbat (validare, tinerețe simbolică, „trofeu” social). Iar când toate trei se aliniază, povestea se repetă suficient de des încât să pară regulă. Dar întrebarea bună este de ce acest tipar nu apare doar la Hollywood, unde banii și faima „deblochează” opțiuni, ci rămâne vizibil și în populația generală, chiar și acolo unde diferențele mari de vârstă sunt mai greu de pus în practică.

Un răspuns clar vine din psihologia evoluționistă, iar unul dintre cei mai citați cercetători în domeniu, David Buss, profesor de psihologie la University of Texas și autorul volumului The Evolution of Desire, explică lucrurile foarte simplu: în medie și la nivel statistic, oamenii tind să fie atrași de trăsături care, de-a lungul istoriei speciei, au fost asociate cu șanse mai bune de reproducere și supraviețuire. În cazul bărbaților, spune Buss, tinerețea este percepută inconștient ca un indicator al fertilității și al sănătății reproductive, iar acest lucru face ca preferința pentru partenere mai tinere să apară constant în culturi și epoci foarte diferite. Nu pentru că fiecare bărbat „gândește strategic” sau „calculează”, ci pentru că aceste preferințe sunt, în mare parte, automate și emoționale, nu raționale. Important este însă un detaliu pe care Buss și alți psihologi îl subliniază des: preferința nu este același lucru cu comportamentul real. Mulți bărbați pot declara sau simți o atracție pentru femei mai tinere, dar în viața de zi cu zi ajung să construiască relații cu persoane apropiate de ei ca vârstă, pentru că acolo există compatibilitate de etapă de viață, contexte comune, ritmuri similare și șanse reale de a construi ceva stabil. Cu alte cuvinte, tiparul există în fundal, dar este „filtrat” de realitate.

Există și o componentă psihologică mai puțin comodă, dar foarte bine documentată: pentru unii bărbați, o parteneră mult mai tânără funcționează ca un semnal de validare personală. Nu este doar o relație intimă, ci și o confirmare că sunt încă doriți, încă competitivi, încă „în joc”. Acest mecanism nu ține de vanitate superficială, ci de o anxietate foarte umană legată de îmbătrânire, pierderea atractivității și pierderea relevanței sociale. O parteneră tânără poate deveni, în acest sens, o formă de ancoră narcisică sau de proteză simbolică împotriva trecerii timpului.

Diferențele mari de vârstă nu spun automat o poveste toxică, dar merită privite atent atunci când vin la pachet cu dezechilibre de putere și cu o relație tratată ca simbol public. Până la urmă, criteriul sănătos rămâne simplu: cât de liber e fiecare în această alegere și cât de respectat rămâne în interiorul ei.

Surse:

https://www.researchgate.net/publication/231858845

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39869809/

https://www.cambridge.org/core/journals/behavioral-and-brain-sciences/article/sex-differences-in-human-mate-preferences-evolutionary-hypotheses-tested-in-37-cultures/0E112ACEB2E7BC877805E3AC11ABC889

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1090513822000411

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?

Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?

De ce femeile folosesc semnul exclamării mai mult decât bărbații?

De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații?