Psihologie, violență juvenilă și siguranță în școli: Ce este în mintea adolescenților care ajung la violență extremă

Primele semne ale unei derive violente nu apar, de regulă, sub forma unor comportamente spectaculoase sau ușor de recunoscut. Ele se văd mai degrabă în schimbări de dispoziție, izolare socială, iritabilitate constantă, conflicte repetate, dificultăți de control al furiei, sentiment persistent de umilință sau respingere și o acumulare de frustrări care nu mai găsesc ieșire. Violența extremă la adolescenți nu apare dintr-o singură cauză și nici nu poate fi explicată prin etichete simple. Atunci când un adolescent își agresează grav colegii sau ajunge să comită o crimă, psihologii încearcă să înțeleagă ce anume a dus la prăbușirea mecanismelor de autocontrol, ce l-a făcut să nu mai poată opri comportamentul, să nu mai ceară ajutor ori să nu mai țină cont de consecințe.

Din punct de vedere biologic, adolescența este o perioadă de dezechilibru între sistemele cerebrale care generează emoții intense și reacții rapide și cele care se ocupă de control, planificare și evaluarea riscurilor. Zonele responsabile de impulsivitate și reacții emoționale puternice se activează mai ușor, în timp ce regiunile care ajută la frânarea comportamentelor periculoase sunt încă în proces de maturizare. Acest lucru explică de ce unii tineri pot lua decizii disproporționate în momente de furie, rușine sau panică. Totuși, acest context biologic nu explică singur violența extremă: cei mai mulți adolescenți trec prin aceste transformări fără să devină agresivi. De aici începe adevărata problemă, pentru că riscul apare atunci când mai mulți factori psihologici și sociali se adună și se potențează reciproc.

• Ceaiul verde, asociat cu beneficii importante pentru sănătate pe termen lung
• Test de cultură generală. Ce văd oamenii orbi?

Specialiștii vorbesc despre un „cocktail” de vulnerabilități și contexte. Trauma (abuz, neglijare, violență văzută acasă), umilința repetată, izolarea, consumul de alcool sau droguri, plus dificultăți de reglare a furiei pot crea o stare în care adolescentul simte că „nu mai are loc” în propria viață. Uneori, violența e un mod brutal de a recâștiga controlul ori statutul; alteori, e un act impulsiv care explodează dintr-o ceartă banală. Contează mult și mediul de grup: dinamica de „haită”, validarea online, presiunea de a demonstra ceva, dar și cultura tăcerii, când colegii văd semnale și nu le raportează.

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (Centers for Disease Control and Prevention – CDC) arată că riscul de violență juvenilă crește atunci când se cumulează factori precum expunerea repetată la violență, dificultăți persistente de comportament și de reglare emoțională, consumul de alcool sau droguri, apartenența la grupuri care încurajează agresivitatea și accesul facil la arme. În schimb, studiile indică faptul că șansele de prevenție cresc semnificativ atunci când adolescenții au relații stabile cu adulți de încredere, limite clare, acces la sprijin psihologic și un sentiment real de apartenență la o comunitate.

Ce spune legea în România: când răspunde penal un minor?

În România, legea face distincții clare în funcție de vârstă. Un copil sub 14 ani nu poate fi tras la răspundere penală, indiferent de fapta comisă. Între 14 și 16 ani, un minor răspunde penal doar dacă ancheta dovedește că a avut discernământ, adică a înțeles ce face și consecințele faptelor sale. De la 16 la 18 ani, răspunderea penală este angajată, în cadrul unui regim special pentru minori, însă sistemul nu funcționează ca în cazul adulților: justiția se bazează în principal pe măsuri educative și de reeducare, nu pe pedepse clasice cu închisoarea. Aceste reguli sunt prevăzute în Codul penal, în Titlul V – „Minoritatea”, articolele 113–115, care stabilesc explicit că scopul intervenției statului este corectarea și reintegrarea, nu sancționarea strict punitivă. În practică, asta înseamnă că sistemul încearcă mai întâi să înțeleagă în ce măsură adolescentul a conștientizat gravitatea faptei, cât de mult și-a putut controla comportamentul în acel moment și ce șanse reale există ca el să fie recuperat prin intervenție educațională și psihologică. Pentru fapte grave, instanța poate dispune fie măsuri educative în libertate, fie măsuri privative de libertate, în funcție de pericolul social al faptei, istoricul adolescentului și concluziile evaluărilor de specialitate, inclusiv expertize psihologice sau psihiatrice.

Poate fi reabilitat un adolescent care a comis o crimă?

Da, uneori. Nu întotdeauna, nu rapid și nu fără intervenții serioase. Reabilitarea nu e un sentiment, ci un proces care include evaluare clinică, tratament (dacă există tulburări asociate), terapie pentru controlul impulsurilor și managementul furiei, sprijin familial, educație și un plan strict de reintegrare. Prognosticul depinde de câteva lucruri concrete: dacă există remușcare autentică, capacitate de învățare, susținere adultă, dacă agresiunea a fost legată de un context (de exemplu consum, grup) sau de un tipar persistent, și dacă adolescentul acceptă reguli și consecințe.

O întrebare reapare obsesiv în astfel de cazuri: ce simte, de fapt, un copil care torturează un animal sau își atacă brutal un coleg? Are remușcări? Are empatie? Psihologul american James Garbarino, profesor la Loyola University Chicago și autor al volumului Lost Boys: Why Our Sons Turn Violent and How We Can Save Them, arată că mulți adolescenți violenți nu au o empatie complet absentă, ci că traumele timpurii și mediul social creează o „deconectare emoțională” care le afectează capacitatea de a-și înțelege și controla reacțiile. „Acești copii nu sunt goi pe dinăuntru. Sunt, de multe ori, copleșiți de furie, frică sau rușine și ajung să își închidă complet capacitatea de a-l vedea pe celălalt ca ființă umană. În acel moment, victima devine un obiect, nu o persoană.” Cu alte cuvinte, nu e vorba neapărat de absența totală a conștiinței morale, ci de un mecanism psihologic de deconectare emoțională, care permite comiterea unor acte pe care, în alte condiții, același copil nu le-ar fi imaginat posibile. De asemenea, cercetările clinice arată că deficitele în competențele de empatie – capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile celorlalți – sunt legate de un risc mai mare de comportament agresiv, bullying sau alte manifestări antisociale la adolescenți, ceea ce sugerează că intervențiile care dezvoltă empatia pot contribui la reducerea violenței.

Poate reveni agresorul la școală după o agresiune extremă?

Totul depinde de gravitatea faptei, de riscul pentru ceilalți elevi și de modul în care autoritățile aleg să intervină. În școli, răspunsul nu ar trebui să se limiteze la sancțiuni, ci să includă evaluarea cazului, raportarea oficială și colaborarea cu familia, iar atunci când situația o cere, și cu poliția, cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și cu serviciile de sănătate mintală. Ministerul Educației are ghiduri și proceduri dedicate prevenirii și gestionării violenței în mediul școlar, care prevăd pași clari de intervenție și coordonare între instituții.

Reintegrarea, atunci când este posibilă, se face în condiții strict controlate: supraveghere, consiliere psihologică, un acord educațional între școală, familie și elev, măsuri disciplinare și, în unele cazuri, mutarea într-o altă clasă sau într-o altă școală, pentru a reduce riscul de repetare a violenței și pentru a proteja victima. În situațiile foarte grave, întoarcerea în același colectiv poate fi exclusă pentru o perioadă lungă de timp, indiferent de vârsta agresorului, pentru că școala are obligația legală de a garanta un mediu sigur.

Dacă există un element comun în majoritatea cazurilor de violență juvenilă, acesta este faptul că ele aproape niciodată nu apar brusc. De cele mai multe ori există semnale de avertizare: amenințări repetate, retragere socială rapidă, interes obsesiv pentru violență, conflicte frecvente, lipsă de empatie față de ceilalți, consum de alcool sau droguri și anturaje care încurajează comportamentele periculoase. Dificultatea pentru adulți nu este să găsească o explicație perfectă, ci să intervină din timp, consecvent și fără a transforma situația într-un spectacol: să protejeze victimele, să impună limite clare agresorului și să aducă sprijin specializat înainte ca un adolescent să ajungă să creadă că singura ieșire este agresiunea sau crima.

Surse:

https://lege5.ro/Gratuit/gezdmnrzgi/minoritatea-codul-penal?dp=gqytsojthe2tq

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/youth-violence

https://en.wikipedia.org/wiki/Lost_Boys%3A_Why_Our_Sons_Turn_Violent_and_How_We_Can_Save_Them

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8546775/

Vă mai recomandăm să citiți și:

A fost găsită prima dovadă că și plantele au grijă de „copiii” lor

Ce spun psihologii despre copiii care numără pe degete?

Copiii mai inteligenți trăiesc mai mult, arată un nou studiu

Riscurile la care sunt expuși copiii și tinerii pe rețelele sociale