Civilizații ascunse pe Pământ, sonde automate trimise printre stele și posibile urme tehnologice pe Lună: mai multe ipoteze încearcă să explice fenomenele neidentificate și tăcerea cosmică. Niciuna nu este însă confirmată de dovezi.
Fenomenele anomale neidentificate, denumite în limba engleză Unidentified Anomalous Phenomena și cunoscute prin acronimul UAP, au revenit în atenția autorităților și a unor cercetători. În jurul lor circulă însă idei cu statuturi foarte diferite: unele încearcă să explice observațiile rămase neidentificate, în timp ce altele privesc întrebarea mai largă a absenței contactului cu eventuale civilizații extraterestre.
Aceste ipoteze nu constituie dovezi și nici nu beneficiază de același grad de susținere științifică. Ele arată însă cât de diferit poate fi abordată întrebarea dacă omenirea este singura inteligență tehnologică din Univers.
În 2024, Tim Lomas, Brendan Case și Michael P. Masters au publicat în revista Philosophy and Cosmology un eseu despre „ipoteza criptoterestră”. Lomas și Case sunt afiliați Universității Harvard, iar Masters este profesor de antropologie biologică la Montana Technological University.
Textul este un eseu speculativ, nu un studiu experimental realizat de Universitatea Harvard. Autorii precizează că lucrarea reflectă propriile idei, că nu este asociată cu Human Flourishing Program, instituția în care activează Lomas și Case, și că ipoteza prezentată este, după toate probabilitățile, falsă. Ei consideră totuși că subiectul poate fi discutat în spiritul deschiderii științifice.
Ipoteza susține că unele UAP ar putea fi asociate unei inteligențe ascunse pe Pământ sau în apropierea acestuia. Autorii discută mai multe variante speculative: rămășițele unei civilizații umane avansate din trecut, o specie terestră inteligentă nonumană, vizitatori extratereștri sau descendenți ai oamenilor din viitor care s-ar fi ascuns pe Pământ. Eseul include chiar și o categorie denumită de autori „criptoterestri magici”, apropiată mai degrabă de mitologie decât de o ipoteză științifică verificabilă.
Eseul nu prezintă dovezi care să confirme aceste scenarii. Autorii solicită ca ipoteza să nu fie respinsă numai pentru că pare neverosimilă, dar recunosc că ea va fi întâmpinată cu scepticism de comunitatea științifică.
Teoria Zoo și sonda Bracewell sunt două concepte distincte.
În 1960, radioastronomul Ronald Bracewell a propus posibilitatea ca o civilizație avansată să trimită sonde automate către alte sisteme stelare. Acestea ar putea detecta apariția unei civilizații tehnologice și ar facilita o comunicare locală, evitând dificultățile transmiterii unor mesaje radio pe distanțe interstelare.
În 1973, astronomul John A. Ball a formulat teoria Zoo. Potrivit acesteia, civilizațiile extraterestre ar putea cunoaște existența omenirii, dar ar evita intenționat contactul, lăsând-o să evolueze fără intervenție.
Proiectul Galileo, coordonat la Harvard de astrofizicianul Avi Loeb, încearcă să aducă studiul acestor întrebări în domeniul observațiilor sistematice. Echipa cercetează UAP cu instrumente amplasate la sol, studiază obiecte interstelare care ajung în apropierea Pământului și analizează meteori de posibilă origine interstelară. Proiectul nu a anunțat descoperirea vreunei tehnologii extraterestre.
În 2018, cercetătorul Pascal Lee, de la SETI Institute și Mars Institute, a identificat mai multe depresiuni în craterul Philolaus, situat în apropierea polului nordic lunar. Formele observate în imaginile realizate de Lunar Reconnaissance Orbiter ar putea reprezenta intrări în tuburi de lavă, dar interpretarea nu a fost confirmată.
Pe Lună au fost identificate peste 200 de puțuri sau depresiuni cu pereți abrupți. Potrivit NASA, aproximativ 16 dintre ele sunt probabil rezultatul prăbușirii unor tuburi de lavă. Unele puțuri prezintă surplombe care par să conducă spre peșteri sau goluri subterane, dar dimensiunile acestor structuri nu sunt încă pe deplin cunoscute. Asemenea spații ar putea oferi protecție împotriva radiațiilor, micrometeoriților și variațiilor extreme de temperatură.
Separat, Paul Davies și Robert Wagner, de la Arizona State University, au propus într-un articol publicat în 2013 analizarea sistematică a imaginilor LRO pentru identificarea unor eventuale artefacte sau modificări neobișnuite ale suprafeței lunare.
Autorii considerau foarte mică probabilitatea găsirii unor urme tehnologice extraterestre, dar susțineau că verificarea ar presupune costuri reduse, deoarece imaginile existau deja și erau studiate în scopuri științifice.
Propunerea nu indică existența unor asemenea artefacte și nu este legată direct de descoperirile anunțate ulterior de Pascal Lee.
Marele Filtru încearcă să explice paradoxul lui Fermi: dacă civilizațiile tehnologice sunt răspândite în Univers, de ce nu observăm nicio urmă clară a existenței lor?
Economistul Robin Hanson a dezvoltat conceptul începând din 1996 și l-a prezentat într-un eseu actualizat în 1998. El presupune existența uneia sau mai multor etape extrem de greu de depășit între materia lipsită de viață și apariția unei civilizații capabile să se extindă printre stele. Nu știm dacă omenirea a trecut deja de principalul obstacol sau dacă acesta se află încă în viitor.
„Pădurea întunecată” are o origine diferită. Denumirea a fost consacrată de scriitorul chinez Liu Cixin în romanul Pădurea întunecată, publicat în China în 2008. Scenariul imaginează Universul ca pe o pădure în care civilizațiile tac pentru a nu deveni țintele unor entități mai puternice.
Idei asemănătoare apăruseră anterior în literatura science-fiction, iar scenariul este discutat uneori ca posibil răspuns la paradoxul lui Fermi. „Pădurea întunecată” nu reprezintă însă o teorie științifică demonstrată și pornește de la presupuneri neverificate despre comportamentul tuturor civilizațiilor extraterestre.
Niciuna dintre aceste ipoteze nu demonstrează existența unei inteligențe nonumane pe Pământ sau în apropierea sa. Ele formulează întrebări provocatoare, dar nu oferă, deocamdată, dovezile necesare pentru a transforma posibilitățile în concluzii.
Scriitorul american Mac Tonnies a popularizat noțiunea de „criptoterestru” în cartea The Cryptoterrestrials, publicată postum în 2010.
În prefața eseului din 2024, autorii afirmă fără echivoc că ei înșiși consideră ipoteza criptoterestră „foarte probabil falsă”. Această precizare a fost omisă în numeroase relatări care au prezentat lucrarea drept o presupusă „teorie Harvard”.
Surse
https://galileo.hsites.harvard.edu/activities
https://mason.gmu.edu/~rhanson/greatfilter
https://www.nasa.gov/solar-system/nasas-lro-finds-lunar-pits-harbor-comfortable-temperatures/
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
Telescopul Spațial James Webb „a demascat” două galaxii extreme din Universul timpuriu