O persoană poate avea o memorie aparent normală, poate lucra, călători și duce o viață obișnuită, în timp ce în creierul său se produc deja modificări asociate bolii Alzheimer.
Unele modificări biologice asociate bolii Alzheimer, precum acumularea proteinei beta-amiloid, pot fi detectate cu aproape 20 de ani înaintea diagnosticului, potrivit cercetărilor. Acum, cercetătorii încearcă să răspundă unei întrebări și mai dificile: putem estima nu doar dacă boala se dezvoltă, ci și când vor apărea primele simptome?
Un studiu publicat în februarie 2026, în revista Nature Medicine, sugerează că o proteină prezentă în sânge ar putea funcționa asemenea unui ceas biologic, oferind indicii despre evoluția bolii.
Pentru multă vreme, Alzheimer a fost asociat în primul rând cu pierderea memoriei. Cercetările din ultimele decenii au arătat însă că simptomele reprezintă o etapă relativ târzie a unui proces biologic îndelungat.
În 2024, un studiu publicat în The New England Journal of Medicine a urmărit 648 de persoane care au dezvoltat Alzheimer și alte 648 care și-au păstrat funcțiile cognitive normale. Participanții proveneau dintr-o cercetare desfășurată în China, pe parcursul a aproximativ 20 de ani.
Analizele au arătat că anumite modificări ale proteinei beta-amiloid puteau fi identificate în lichidul cefalorahidian cu aproximativ 18 ani înaintea diagnosticului. Alte schimbări biologice apăreau ulterior, iar diferențele măsurabile ale performanțelor cognitive deveneau evidente cu aproximativ șase ani înainte.
Cu alte cuvinte, boala poate avea o istorie îndelungată, invizibilă pentru persoana afectată și pentru cei apropiați.
Noua cercetare, coordonată de oameni de știință de la Washington University din St. Louis, a analizat date provenite de la 603 participanți din două cohorte independente.
Specialiștii s-au concentrat asupra unei forme a proteinei tau, numită p-tau217, ale cărei valori în sânge sunt asociate cu modificările patologice caracteristice bolii Alzheimer.
Cercetătorii au construit modele matematice pentru a estima momentul în care nivelurile acestui biomarker devin anormale și relația dintre acel moment și debutul simptomelor.
Rezultatul a fost remarcabil: modelele au putut estima vârsta apariției manifestărilor clinice cu o eroare mediană absolută de aproximativ trei până la patru ani.
Nu înseamnă că un test poate spune cu precizie că o persoană va dezvolta simptome la 72 de ani. Estimările au încă o marjă importantă de incertitudine, iar rezultatele sunt mai utile cercetării decât deciziilor medicale individuale.
Una dintre observațiile interesante a fost că vârsta influențează intervalul dintre apariția modificărilor proteinei p-tau217 și dezvoltarea simptomelor.
La persoanele mai în vârstă, acest interval a fost, în general, mai scurt.
Constatarea sugerează că două persoane cu valori asemănătoare ale biomarkerului nu au neapărat aceeași evoluție. Interpretarea analizelor trebuie să țină cont și de vârstă, precum și de contextul clinic.
Această diferență ar putea ajuta la selectarea participanților pentru studiile clinice care urmăresc intervenții înainte de deteriorarea cognitivă semnificativă.
Aici se află distincția esențială dintre o descoperire promițătoare și un instrument medical pregătit pentru utilizare generală.
Testele sanguine pentru biomarkerii Alzheimer sunt deja utilizate în anumite contexte clinice, în special pentru evaluarea persoanelor care prezintă tulburări cognitive.
Totuși, utilizarea lor pentru depistarea bolii la persoane fără simptome nu este recomandată în practica medicală obișnuită, în afara cercetării.
Un rezultat anormal nu stabilește singur când vor apărea simptomele și nici nu trebuie interpretat fără evaluarea unui specialist.
Mai mult, modelele matematice din studiul din 2026 trebuie validate suplimentar în populații mai diverse. Cercetătorii recunosc că precizia lor actuală nu este suficientă pentru predicții individuale pe care să se bazeze decizii importante.
Importanța acestor cercetări nu constă doar în posibilitatea de a anticipa evoluția bolii, ci și în identificarea perioadei în care viitoarele tratamente preventive ar putea fi investigate.
Dacă modificările biologice încep cu mult înaintea pierderii memoriei, intervențiile administrate în stadiile precoce ar putea avea un potențial diferit față de cele începute după apariția simptomelor. Această ipoteză trebuie însă demonstrată prin studii clinice.
Deocamdată, „ceasul” Alzheimer nu poate indica ziua sau anul în care cineva își va pierde memoria. Dar oferă cercetătorilor un instrument pentru a studia una dintre cele mai puțin înțelese perioade ale bolii: anii în care creierul se modifică, iar viața pare să continue ca înainte.
Boala Alzheimer se manifestă cel mai frecvent după vârsta de 65 de ani, dar există și forme cu debut mai timpuriu. Potrivit Institutului Național pentru Îmbătrânire din SUA (NIA), simptomele pot apărea, în cazuri rare, chiar între 30 și 40 de ani.
Printre semnele timpurii recunoscute medical se numără:
Ce este normal și ce trebuie investigat? A uita ocazional un nume și a-l recupera ulterior poate face parte din îmbătrânirea obișnuită. În schimb, dificultățile persistente, progresive, care afectează activitățile cotidiene, justifică o evaluare medicală.
Niciunul dintre aceste simptome nu confirmă singur diagnosticul de Alzheimer. Alte afecțiuni, unele tratabile, pot provoca manifestări asemănătoare.
Surse:
https://www.nature.com/articles/s41591-026-04206-y
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2310168
Ce are în comun creierul unui bebeluș cu cel al unui bolnav de Alzheimer?
Somnul profund ne oferă protecție împotriva bolii Alzheimer, indică un studiu
Boala Alzheimer nu mai este o afecțiune incurabilă, indică un raport revoluționar