Recenzia unei carti necitite inca

Titlul de mai sus pare sa nesocoteasca legile elementare ale bunului-simt, dar nu e chiar asa. Ingaduiti-mi sa ma explic: nu am reusit, inca, sa obtin si sa citesc traducerea in limba romana a cartii lui Carlos Ruiz Zafon aparuta la Polirom in 2005. In schimb am, si deja recitesc cu mare placere, o re-re-re-editare “La Sombra del Viento” in limba spaniola, Editorial Planeta din 2008.
Gotic, dragoste, crima, suspans, politist, bildungsroman, groaza, istoric, mister, arta, politic, tragic, comic, fantastic – Umbra vantului va ofera cate putin din fiecare, armonios proportionate astfel incat rezultatul final este si placut la gust, dar si usor de digerat.

Nu dau detalii, dar o recomand cu toata caldura: o carte ce merita a fi citita, chiar si numai din urmatoarele motive: “Cimitirul cartilor uitate” – initial doar o abila si abstracta solutie scriitoriceasca de mare efect, devine un concept din ce in ce mai concret, dar si un vibrant si coerent semnal de alarma privind viitorul cartilor, al scrisului, al cititului, al fiintei umane in general. Acest loc sacru (care-mi aminteste oarecum de mitul conform caruia elefantii se retrag sa moara undeva departe de privirile compatimitoare ale celorlalti) nu este altceva decat un muzeu de umbre si ecouri, un cimitir unde sunt aduse cartile pentru a le feri de pieire. Ritualul ii obliga pe vizitatorii acestui loc enigmatic sa aleaga o carte si sa o adopte, asigurandu-se astfel ca ea nu va muri, ca va ramane vie pentru totdeauna.

Citeste continuarea pe bookblog.ro