Prima pagină Cultura

Yakuza: mafia care se reinventează

Nicu Pârlog | 03.21.2014 | ● Vizualizări: 2866
Un membru Yakuza cu mască şi sabie katana     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (6)

Trecută pare-se se în umbră de recrudescenţa organizaţiilor criminale din China şi spaţiul ex-sovietic, temuta şi originala în egală măsură, mafie japoneză nu dă deloc semne de regres. Din contră, asemeni unui ipotetic dragon cu mii de chipuri şi priviri aparent inexpresive şi inflexibile, Yakuza îşi unduieşte meandrele adaptându-se noilor realităţi. Recunoscute pentru discreţia lor, grupările criminale din Ţara Soarelui Răsare se pare că au devenit încă mai opace. Fapt care-i pune pe gânduri pe analiştii fenomenului care se tem de implementarea unor noi tactici, mai eficiente în cadrul Yakuza.

 
Kabuki-Mono: Haimanalele cu săbii
 
 
Cu toate că niciun istoric nipon nu a reuţit să identifice momentul în care au apărut primele grupări de crimă organizată în Imperiul Japonez, majoritatea grupărilor moderne reunite sub termenul general de yakuza, îşi au originea în perioada Edo (anii 1603-1868), când analele forţelor de ordine de pe atunci aveau în vedere grupările Tekya specializate în comerţul ilicit şi furturile, şi pe cele Bakuto, care erau implicate în prostituţie şi jocuri de noroc. Pe baza documentelor istorice nipone, relatări despre clanurile de tip Yakuza apar prima dată în anul 1621, când oamenii cunoscuţi sub denumirea generală de Kabuki-Mono (Clanul Nebunilor) au început să atragă atenţia autorităţilor shogunale. Hainele lor vechi, tunsorile bizare şi comportamentul nebunesc, alături de protul disntinctiv a două săbii katana lungi, i-a făcut să iasă rapid în evidenţă.
 
 Curând Kabuki-Mono au început să atace să să brutalizeze oamenii fără nicio cruţare. Cîteodată obişnuiau să taie cu sabia oameni nevinovaţi, doar din plictiseală şi amuzament.
Mai toţi cei din grupările Kabuki-Mono erau samurai fără stăpân şi foşti piraţi. Cu toţii şi-au adăugat nume scandaloase pentru fiecare bandă, iar loialitatea lor, unii faţă de ceilalţi, precum şi pentru familiile lor, era de-a dreptul nelimitată.
 
De fapt, mare parte din Kabuki-Mono erau samurai ronini, foşti angajaţi cu simbrie ai shogunilor şi ai marilor nobili, samurai şomeri care se mai numeau şi Hatamoto-Yako( Angajaţi ai shogunilor). Imediat după perioada de pace impusă de Yeiasu Tokugawa, grupurile de ronini rămase fără slujbe auprindeau aproape 500.000 de excelenţi războinici. Rămaşi fără niciun mijloc de subzistenţă, marea lor majoritate s-au transformat în bandiţi şi răufăcători, care jefuiau periodic satele şi transporturile de valori din imperiu.
 
Totuşi, aceşti ronini, nu pot fi văzuţi cu toţii drept precursori ai Yakuza. Chiar şi istoricii fenomenului infracţional japonez consideră că oamenii Machi-Yoko (Protectorii satelor şi oraşelor) erau adevăraţii strămoşi direct ai Yakuza. Ei erau de cele mai multe ori angajaţi să apere aşezările de raidurile celor din Hatamoto-Yoko. Mulţi dintre ei erau la rândul lor ronini.
 Machi-Yoko era de fapt o adunătură pestriţă care mai cuprindea în rândurile sale, negustori, mici proprietari de tarabe, muncitori şi ţărani. Cu toţii mai erau uniţi de un singur lucru: pasiunea şi implicarea în jocuri de noroc. Detaliu care ducea la cimentarea legăturilor dintre ei şi şefii lor, situaţie perpetuată până astăzi în grupările Yakuza.
 
Mafiot din Yakuza    Sursa foto: Shutterstock
 
Machi-Yoko urmau să devină curând eroi locali, proslăviţi în folclorul japonez pentru măsurile de protecţie contra roninilor periculoşi. Încă din acele vremuri, caracatiţa Yakuza a început să fie structurată sub forma unor familii extinse, adoptând o relaţie de tip oyabun-kobun (adică tată-fiu), în care oyabun-ul (tatăl, corespondent cumva al „naşului” din mafiile italiene) oferea sfaturi, experienţă, cunoaştere, bani, protecţie şi ajutor, iar kobun-ul (executantul) era asemeni unui fiu care „jura şi oferea loialitate nelimitată şi îndeplinirea oricăror ordine”. Celebrele ceremonii de iniţiere din carrul Yakuza îşi trag originea tot din acea perioadă a mijlocului secolului optsprezece.
 
În loc de ceremoniile sângeroase practicate de Triade şi mafiile italiene, membrii Yakuza schimbau între ei ceşti de sake care simbolizau intrarea neofitului într-o grupare care avea să aibă notorietate la nivel mondial. Ceremoniile aveau şi o însemnătate religioasă, fiind performate întotdeauna în faţa unui altar shitoist.
 
Celebrele tatuaje elaborate, sofisticate şi pline de simboluri ţi înţelesuri ascunse, sunt un atribut al celor din grupările Bakuto. Tot ei au contrubuit la împământenirea obiceiului pariurilor în Japonia, precum şi la adoptarea sinistrului obicei Yubitsume, adică tăierea unui deget. Yubitsume era efectuat în mod ritual, ca un act de implorare a iertării unui oyabun. Tăierea falangelor avea rol şi de pedeapsă ultimativă înainte de explulzarea definitivă din grupare.
 
Sabie japoneză de tip wakizashi    Sursa foto: Shutterstock
 
Tot mişcările Bakuto stau la baza denumirii de Yakuza, denumire care provine dintr-un joc de cărţi nipon al cărui regulament este similar cu cel de blackjack. Una dintre cele mai proaste „mâini” consta într-o combinaţie de cărţi precum 8-9-3, adică o ya-ku-sa, expresia care cu timpul a ajuns să semnifice ceva fără valoare, fără rost, marginal. Termenul a fost adoptat de către cei din Bakuto, ca un apropo amar la faptul că societatea îi respinsese şi ei trăiau la marginea ei...
 
Moda tatuajelor provine tot din acele vremuri când un infractor era de obicei tatuat cu un cerc de culoare neagră pe braţe pentru fiecare faptă reprobabilă înfăptuită de acesta. Cu timpul, tatuarea a devenit o dovadă de rezistenţă din partea neofitului, ţinând cont că în vremurile vechi aplicarea unui astfel de cerc negru putea să dureze şi 100 de ore până la terminarea sa. Tatuajul mai simboliza şi acceptarea sorţii de rebel, de neadaptat respins de societate şi gata să-şi ofere viaţa către Yakuza.
 
 
Societăţi stradale şi realităţi post şi ante-belice
 
 
Reforma care a urmat Epocii Meiji, începută în anul 1867 a dus la renaşterea Japoniei pe diverse planuri, precum şi la transformare acestui imperiu într-o naţiune industrializată cu partide politice, parlament şi o armată puternic. Yakuza a început să se modernizeze şi ea. A început să-şi recruteze noi membrid in rândul docherilor şi muncitorilor în construcţii.
 
Tot atunci a fost momentul când Yakuza a început să se implice în politică, susţinând anumite partide şi politicieni. Regimurile guvernamentale au găsit rapid o slujbă pentru Yakuza ca un ajutor suplimentar în teren pentru ultranaţionaliştii care câştigau tot mai mult teren. Mai multe societăţi secrete au luat fiinţă atunci, iar membrii lor au fost antrenaţi în sitem marţial-militarist. Aceste grupări armate din cadrul Yakuza s-au ocupat cu asasinate la comandă, şantaje şi intimidări.
 
Regimul militarist –ultranaţionalist care susţinea politic Yakuza a rezistat până în anul 1930. Ocupaţia americană de după război avea să descopere în Yakuza cel mai periculos inamic. Americanii au început să ancheteze şi să investigheze activitatea infractorilor niponi până în pragul anului 1948 când au crezut că ameninţarea Yakuza a fost cu mult diminuată. Se înşelau amar.
 
Piaţa neagră era dominată de Gurentai, nimic altceva decât organizaţii aflate în slujba marilor familii tradiţionale care alcătuiesc caracatiţa Yakuza. Forţele de ocupaţie americane s-au văzut în faţa unei grupări organizate exemplar, ermetică şi imposibil de controlat, cu atât mai mult cu cât marii Oyabuni beneficiau de susţinerea multor oficiali de rang înalt niponi, cu identitate ascunsă. Americanii s-au văzut nevoiţi ca în anul 1950 să se declare învinşi de Yakuza, declarând public că nu pot proteja populaţia niponă de marea organizaţie infracţională.
 
Unul dintre modelele preferate de tatuaj al celor din Yakuza    Sursa foto: Shutterstock
 
Atunci, Yakuza a devenit tot mai violentă. Celebrele săbii ţineau deja de trecut, iar tot mai mulţi executanţi apelau la arme de foc. Tot atunci, înfăţişarea lor a început să fie influenţată de imaginea mafioţilor italo-americani din filmele de la Hollywood. Mafioţii Ţării Soarelui Răsare au început să poarte costume negre, cravate şi ochelari de soare asemeni unor bizari şi anacronici „sicilieni cu ochi oblici”.
 
Între anii 1958-1963, numărul membrilor Yakuza a explodat pur şi simplu ajungând la aproximativ 184.000 oameni, mai mulţi decât soldaţii din Armata Naţională Niponă. Tot atunci, conform datelor poliţiei, existau 5.200 de bande care operau în întreaga Japonie. În scurt timp au început şi luptele violente şi sîngeroase între familiile rivale. Tot atunci a intrat în scenă Yoshio Kodama, o figură cu adevărat elgendară care a reuşit să facă pace între toate grupările rivale şi să reunifice Yakuza. Acesta  fusese în tinereţile sale un ultranaţionalist feroce, precum şi un spion desăvârşit.
 
Spre sfârşitul anilor 1960, Kodama s-afolosit de toată influenţa sa politică pentru a reconcilia grupările rivale şi a stabili un armistiţiu permanent. A reuşit să facă o alianţă între Kazuo Taoka, liderul grupării Yamaguchi-gumi şi Hisayuki Machii, coreeanul lider peste gruparea Tosei-kai. După această mişcare genială, Kodama a reuşit atragerea în parteneriat şi a gupării Kanto-kai. Pentru meritele sale, chiar şi astăzi figura lui Yoshio Kodama are o aureolă de sfânt pentru membrii lumii interlope japoneze.
 
 
Yakuza în epoca Internetului
 
 
La ora actuală, cea mai puternică grupare din Yakuza este celebra Yamaguchi-gumi. Încă din anii 80, gruparea controla circa 2.500 de afaceri majore, piaţa pariurilor din Tokyo, odată cu stabilizarea acţiunilor de cămătărie în toată Japonia. Sub conducerea Oyabun-ului Kazuo Taoka (decedat în 1981) începuseră deja să investească masiv în industria divertismentului şi a sporturilor de luptă. Acţionează şi astăzi după principii vehci de sute de ani, iar încă din anii 90, gruparea câştiga în jur de 460 milioane $ anual. Stilul lor de management a ajuns să fie invidiat de mari concerne precum General Motors.
 
 Yamaguchi-gumi este compusă din 103 „naşi” de ranguri diverse care „păstoresc” peste aproximativ 500 de bande. Au început să investească şi în traficul cu droguri, spălarea de bani, furturi şi pornografie. A urmat acapararea unor domenii de activitate cât mai diverse cum ar fi baseball-ul, cursele de cai, investiţiile în proprietăţi private, spitaluri şi şcoli de limbă engleză. Cu toate acestea japonezii din prezent, se simt dezgustaţi de Yakuza.
 
Autorităţile nipone au ştiut să exploateze politic această nouă tendinţă, astfel că în anul 1992 au înăsprit măsurile contra grupărilor. Yakuza a replicat prin specializare şi perfecţionare continuă, odată cu descoperirea a noi mijloace de eludare a legilor. Au ajuns chiar să publice o lucrare cât se poate de serioasă intituală „Cum să eludezi legea şi să nu fi prins”, distribuită doar membrilor săi.
 
Emblema mafioţilor niponi din gruparea Yamaguchi-gumi    
 
În acelaşi an, istoria grupării a mai înregistrat o premieră: primul miting al fiicelor şi soţiilor membrilor Yakuza care au protestat în Ginza asupra noilor măsuri legale. În anul următor, toţi membrii de rang înalt au ţinut o conferinţă publică în care au declarat că nu sunt „în totalitate răi”, iar codul lor cavaleresc este aproape similar celebrului Bushido (codul după care trăiau vehcii samurai), iar pe baza valorilor comune cu samuraii, ei se oferă să protejeze pe cei mai săraci şi nefericiţi membri ai socităţii nipone.
 
Anul trecut, poliţia niponă a declarat că aproximativ 4.600 membri s-au retras, iar la finele anului 2011, mai existau doar 70.300 membri activi (32.700 membri cu drepturi depline şi 37.000 asociaţi cu contract). Anul trecut mai erau 58.600 membri, în scădere faţă de cei 63.200 înregistraţi de poliţie în anul 2012. Spre deosebire de toate marile grupări infracţionale din lume, mafia japoneză este recunoscută şi verificată de către poliţie, totul sub egida legilor de control ale mafiei. Yakuza este deci o mafie tolerată şi nu interzisă total de lege. Gruparea beneficiază de birouri oficiale, carduri de business, logo-uri corporatiste, precum şi magazine pentru fanii săi...
Experţii susţin că rata infracţionalităţii din Japonia va creşte în mod sigur, dacă crima organizată va ieşi din actualul statut în care Yakuza este tolerată pentru a fi controlată.
 
Mafioţi din Yakuza cu tatuajele lor caracteristice    
 
Pe de altă parte, ministrul de justiţia de la Tokyo susţine că în ultimii zece ani numărul membrilor Yakuza arestaţi pentru infracţiuni precum furt, jaf şi fraudă a continuat să crească de la an la an. Adevărul este greu de identificat într-o societate care şi-a păstrat ermetismul şi tradiţiile chiar şi în plină epocă HighTech.
 
Un astfel de veteran al crimei organizate din Japonia declara că:
Numărul celor din Yakuza a scăzut întradevăr, dar în acelaşi timp organizaţia s-a ascuns şi mai mult în mediile underground. Există numeroase expulzări false (giso hamon), când mambrii sunt excluşi de ochii autorităţilor, dar ei îşi cpntinuă activităţile. Tatuajele şi falangele lipsă deja au devenit anacronice. Există puţini membri în domeniile clasice de activitate, dar a crescut numărul celor implicaţi în industria de divertisment, sport, construcţii, investiţii şi chiar afaceri în domeniul nuclear. La fel a crescut şi influenţa Yakuza în politică”.
 
Se pare că o dată cu înmulţirea conflictelor armate între grupările mai mici, situaţia începe să se agraveze. Yakuza au dispărut tot mai mult din peisajul public. Doar pentru a renaşte mai bine adaptaţi la realităţile de secol 21.