Home » Cultură » Aceasta este cea mai veche ROCHIE din lume. Se numeşte rochia Tarkhan şi are o vârstă de cel puţin 5.000 de ani – FOTO

Aceasta este cea mai veche ROCHIE din lume. Se numeşte rochia Tarkhan şi are o vârstă de cel puţin 5.000 de ani – FOTO

Publicat: 21.02.2016
Acest articol de îmbrăcăminte egiptean, vechi de 5.000 de ani, ne permite să ne imaginăm cum era moda antică.
Cele mai recente teste au concluzionat că cea mai veche rochie a fost găsită într-un mormânt egiptean şi are o vârstă de mai mult de 5.000 de ani, ceea ce o face cel mai vechi articol de îmbrăcăminte ţesut găsit. Faptul că era frumos cusută şi plisată, semnalează complexitatea şi bogăţia societăţii antice care era capabilă să producă astfel de obiecte. 
 
Haina, cunoscut şi sub numele de rochia Tarkhan, este o descoperire rarisimă şi surprinzătoare. Câteva piese de îmbrăcăminte precoce, care au fost realizate din fibre vegetale sau piei de animale, au scăpat de dezintegrare.
 
 
”Textilele recuperate din siturile arheologice nu sunt, în general, mai vechi de 2.000 de ani”, afirmă  Alice Stevenson, curatorul Muzeului Petrie de Arheologie Egipteană la Londra şi un autor al unui nou studiu. 
 
Alte câteva articole de îmbrăcăminte de o vârstă similară au supravieţuit până în ziua de azi, dar acestea au fost pur şi simplu învelite sau drapate în jurul corpului. Rochia Tarkhan, pe de altă parte, este un obiect vechi de modă. Are mânecile adaptate, decolteu în formă de V şi pliuri înguste, care s-ar incadra perfect într-un magazin modern.
 
Astfel de detalii fine ar fi putut fi făcute numai de un meşter specializat. Iar astfel de oameni apar numai în societăţi prospere şi ierarhice, cum era Egiptul antic acum 5000 de ani.
 
Cutele de la coate şi axile lasă impresia că această rochie a fost purtată, deci nu a fost doar pentru ceremonii. 
 
După ce a petrecut cinci milenii într-un mormânt egiptean, rochia a fost trimisă la Muzeul Petrie de către  arheologi la începutul anilor 1900. La început acestea arătau de parcă ar fi un mănunchi de cârpe murdare, până când experţii din domeniul conservării au descoperit, în 1977, această piesă vestimentară. 
 
”Deşi pare ca o cămaşă zdrenţuită, este probabil o haină Tarkhan care a fost iniţial mai mare”, afirmă Alice Stevenson.
 
”Pietrele funerare, de aproximativ aceeaşi vârstă ca rochia, înfăţişează oameni care poartă robe similare”, a declarat Jana Jones, de la Universitatea Macquarie din Australia.
 
 
Vă recomandăm şi aceste articole:
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase