O carte pe zi: "Insula morţii", de Åsa Avdic, unul dintre cele mai stranii şi obsedante romane de suspans
Prima pagină Cultura

O carte pe zi: "Insula morţii", de Åsa Avdic, unul dintre cele mai stranii şi obsedante romane de suspans

Stelian Turlea | 06.13.2018 | ● Vizualizări: 365
Foto: arhiva     + zoom
Galerie foto (2)

Pe o insulă pustie şi izolată, şase personaje supuse unui test de stres, pentru a accede la un post important. Şi încep să dispară unul câte unul. Iar cititorul află că nimic din ce i se arată nu este adevărat.

Unul dintre cele mai stranii şi obsedante romane de suspans apărute în ultima vreme. Aş putea începe prin a spune că e o distopie, dar ar fi greşit. Într-adevăr, acţiunea se petrece într-un viitor straniu, anul 2037, într-o Suedie totalitară care aparţine unei ipotetice Uniuni a Prieteniei, creată după al Doilea Război Rece, când Uniunea Sovietică nu se destrămase, dar Uniunea Europeană se desfiinţase. Dar utopia/distopia se reduce la atât. În acea lume imaginată de autoare, politicul din afara micii insule Isola, pe care se desfăşoară acţiunea, nu prea mai are vreun rol, scrie Mediafax.

Pe această insulă ajung şase personaje, candidaţi la un post într-un proiect important. Inclusiv personajul principal, Anna Francis. Dar şi un doctor cu experienţă în gestionarea crizelor care o va ajuta să-şi însceneze moartea. Crima înscenată va fi testul de stres pentru toţi ceilalţi candidaţi la post, al căror comportament Anna va trebui să-l analizeze din "poziţii ascunse". După ce trupul îi va fi fost încuiat într-o ladă frigorifică, Anna ar fi putut coborî prin trape speciale la subsolul clădirii, apoi ar fi urcat în spaţii speciale - casa de pe insulă era dotată cu compartimente izolate care dublau toate încăperile, spaţii prin care eroina se putea deplasa şi-i putea urmări pe toţi ceilalţi, prin minuscule orificii. Totul trebuia să se încheie în patruzeci şi opt de ore.



Exerciţiul devine unul al trădării, cruzimii, tentativelor de supravieţuire, apar, fireşte, elemente neprevăzute care încurcă lucrurile, afli că aceea care urmărea era supravegheată la rândul ei, că fusese aleasă deja pentru postul râvnit, dar i se testau încă o dată abilităţile, sunt ucişi alţi candidaţi, despre care ulterior afli că sunt în viaţă, pentru că totul fusese plănuit minuţios, în cele din urmă o atmosferă de suspiciune în care nimic nu mai este ce pare a fi. De ce toate aceste teste mortale? Pentru că "întotdeauna sunt oameni care-şi ascund slăbiciunile şi există mereu momente şi locuri în care acest aspecte îi pot afecta pe alţii". O atmosferă, într-adevăr, cum s-a remarcat, ca în "Zece negri mititei" sau în "Jocurile foamei": toată lumea suspectează/urmăreşte pe toată lumea şi toţi sunt bănuiţi de crimă.

Finalul este absolut remarcabil, chiar dacă uşor previzibil şi crud.

Un roman care îmbină suspansul, elementele psihologice, parţial şi distopia sinistră, în care nu numai viitorul este inventat, ci şi trecutul. Într-un interviu acordat la scurtă vreme după apariţia romanului, Åsa Avdic admitea că lumea pe care a creat-o nu e chiar poveste, ci are o anume legătură cu viaţa familiei ei - familia extinsă i se întinde în Bosnia şi fosta RDG -, "încât am fost mereu foarte interesată de efectul pe care regimurile totalitare îl au asupra fiinţelor umane".

Åsa Avdic s-a născut în 1974, este jurnalist şi moderatoare de televiziune, iar cartea de faţă, romanul ei de debut, a apărut în 2016.

Åsa Avdic - "Insula morţii". Editura RAO, colecţia Iceberg Fiction. Traducere de Mihaela-Alina Ifrim. 252 pag.