Cum afectează sărăcia creierul unui om? Rezultatele unui studiu tulburător schimbă perspectivele ştiinţei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Aşadar, capacitatea cognitivă este o resursă limitată.

Descoperirea limitei „lăţimii de bandă” mentale ar putea schimba în mod fundamental modul în care ne gândim la sărăcie. O echipă de cercetători a publicat un studiu revoluţionar în ediţia de astăzi a jurnalului Science în care concluzionează că sărăcia impune o încărcare cognitivă atât de mare asupra săracilor, încât aceştia nu mai au suficientă lăţime de bandă încât să facă multe dintre lucrurile care le-ar permite să iasă din sărăcie, cum ar fi să meargă la cursuri de noapte, să caute o slujbă nouă sau chiar să-şi amintească să plătească facturile la timp.

Într-o serie de experimente efectuate de cercetători de la Universităţile Princeton, Harvard şi de Warwick, oamenii cu venituri reduse care au fost stimulaţi să se gândească la problemele lor financiare au obţinut rezultate slabe în mai multe teste de cogniţie, fiind apăsaţi de o încărcare cognitivă echivalentă cu ratarea unei nopţi de somn. Spus cu alte cuvinte, sărăcia a impus o povară mentală echivalentă cu pierderea a 13 puncte de IQ, adică o diferenţă cognitivă similară celeia observate între adulţii normali şi alcoolicii cronici.

Descoperirea oferă noi argumente împotriva teoriei care susţine că oamenii săraci, prin propria lor slăbiciune, sunt responsabili pentru propria lor sărăcie – sau că ar trebui să fie în stare să iasă din sărăcie prin propriile lor eforturi. Această cercetare sugerează că sărăcia face mai dificilă aplicarea unor abilităţi fundamentale. A fi sărac, scriu autorii studiului, înseamnă „a nu gestiona doar o lipsă a banilor, ci a gestiona totodată o reducere a resurselor cognitive”.

Acest lucru explică de ce, spre exemplu, oamenii săraci care nu se descurcă cu banii pot avea totodată probleme în a fi părinţi buni. Cele două probleme au o legătură.

„Este aceeaşi lăţime de bandă”, spune Eldar Shafir, un cercetător de la Princeton şi totodată unul dintre autorii studiului, alături de Anandi Mani, Sendhil Mullainathan şi Jiaying Zhao. Oamenii săraci trăiesc într-o stare constantă de sărăcie (în cazul acesta, o sărăcie a lăţimii de bandă mentale), un mediu foarte dificil. 

Evenimentul descris de Shafir şi colegii săi nu este acelaşi lucru cu stresul. Sărăcia impune o altă dificultate asupra oamenilro ce îi afectează chiar şi atunci când markerii biologici ai stresului (cum ar fi un puls accelerat şi un nivel mare al tensiunii arteriale) nu sunt prezenţi. De altfel, în cantităţi mici, stresul ne poate afecta în mod pozitiv. Spre exemplu, un atlet stresat poate obţine rezultate mai bune. Stresul urmează o curbă clasică – puţin stres ne poate ajuta, dar dincolo de un punct, prea mult stres ne afectează.

Lăţimea de bandă cognitivă nu funcţionează în acelaşi mod. Pentru a o studia, cercetătorii au efectuat două seturi de experimente. În primul experiment, aproximativ 400 de persoane alese aleatoriu dintr-un mall din New Jersey au fost întrebate cum ar reacţiona într-un scenariu în care automobilul lor ar avea nevoie de reparaţii în valoare de 150 de dolari sau de 1.500 de dolari. Ar plăti reparaţiile în totalitate, ar lua un împrumut sau ar amâna efectuarea lor? Cum ar lua această decizie? Participanţii la studiu aveau venituri anuale cuprinse între 20.000 de dolari şi 70.000 de dolari.

Înainte să răspundă, subiecţii au completat o serie de teste clasice (cum ar fi identificarea unor secvenţe de forme şi numere) ce măsoară funcţia cognitivă şi inteligenţa fluidă. În scenariul mai uşor, în care reparaţiile costau doar 150 de dolari, subiecţii clasificaţi drept „săraci” şi „bogaţi” obţineau rezultate similare în aceste teste cognitive. În schimb, în scenariul cu reparaţiile de 1.500 de dolari, persoanele sărace obţineau note mult mai mici în testele cognitive. Simplul fapt că aceşti oameni au fost rugaţi să se gândească la dificultăţi financiare a făcut ca lăţimea de bandă cognitivă să le fie afectată.

„Iar aceşti oameni nu sunt oameni ce trăiesc în sărăcie abjectă, ci doar oameni normali care mergeau la mall în ziua aceea”, a comentat Shafir.

Persoanele „bogate” din studiu nu înregistrau aceste dificultăţi. Într-un al doilea experiment, cercetătorii au obţinut rezultate similare atunci când lucrau cu un grup de agricultori din India ce au parte de un ciclu natural anual de sărăcie şi de bogaţie. Aceşti fermieri primesc 60% din venitul lor anual într-o sumă fixă după recoltarea trestiei de zahăr. Înainte de recoltare, ei sunt săraci. După recoltare, pentru o perioadă scurtă, nu sunt săraci. Cercetătorii au descoperit că în starea de sărăcie pre-recoltă, agricultorii manifestau aceeaşi „sărăcie de lăţime de bandă cognitivă” observată în studiul efectuat în New Jersey.

Design-ul acestor experimente nu este inovator, ceea ce face cu atât mai surprinzător faptul că până acum ştiinţa nu a înţeles această legătură între cogniţie şi sărăcie.

„Acest proiect nu conţine nimic nou, nicio tehnologie neştiută până acum, e un studiu care ar fi putut fi efectuat acum câţiva ani”, spune Shafir. Acest studiu este însă rezultatul unui domeniu relativ nou, economia comportamentală. În trecut, psihologii cognitivi studiau foarte rar diferenţele înregistrate între diferitele populaţii socio-economice („un creier este un creier, un cap este un cap”, sintetizează Shafir atitudinea acestora). Între timp, alte domenii psihologice şi economice studiau diferenţele între populaţii, dar nu la nivel de cogniţie.

Acum că aceste perspective au fost reunite, rezultatele oferă implicaţii enorme asupra modului în care percepem sărăcia şi asupra modului în care sunt proiectatele programele ce adresează acest flagel social. Soluţiile care fac viaţa mai uşoară oamenilor săraci nu le schimbă doar perspectivele financiare. Atunci când o persoană săracă primeşte o sumă de bani în fiecare vineri, acest lucru nu elimină doar grijile financiare. „Când facem asta, eliberăm totodată nişte lăţime de bandă cognitivă”, explică Shafir. Cei ce elaborează politici tind să evalueze succesul programelor de asistenţă financiară destinate săracilor prin măsurarea modului în care acestea afectează finanţele persoanelor sărace. „Lucrul interesant la această perspectivă este că studiul nostru sugerează că atunci când îţi fac aspectul financiar mai uşor, dacă îţi ofer mai multă lăţime de bandă cognitivă, ce ar trebui să analizez de fapt este cum te descurci în viaţă per total. Poate devii un părinte mai bun, sau poate iei medicamentele prescrise de doctor la timp”, explică Shafir.

Lăţimea de bandă cognitivă limitată ce este creată de sărăcie are un efect direct asupra controlului cognitiv şi asupra inteligenţei fluide de care avem nevoie pentru multe sarcini din viaţa de zi cu zi. „Atunci când lăţimea de bandă este încărcată, ca în cazul săracilor, este mai probabil să nu observi lucruri, să nu opui rezistenţă lucrurilor la care ar trebui să opui rezistenţă, e mai probabil să uiţi lucruri, o să fii mai puţin răbdător, mai puţin atent cu copiii tăi când vin de la şcoală”, explică Shafir.

La nivel macro, acest lucru înseamnă că recesiunea a dus la pierderea unei cantităţi uriaşe de abilitate cognitivă. Milioane de persoane au mai puţină lăţime de bandă cognitivă pentru a oferi copiilor lor sau pentru a respecta indicaţiile doctorilor.

Pentru viitor, această descoperire înseamnă că programele anti-sărăcie ar putea avea beneficii enorme nerecunoscute până acum: oferirea de ajutor oamenilor pentru a deveni mai siguri din punct de vedere financiar face totodată ca aceştia să beneficieze de resurse cognitive care le permit să aibă succes în numeroase alte domenii.

Cercetătorii se îngrijorează ca descoperirea lor să nu fie înţeleasă greşit, iar oamenii să creadă că faptul că a trăi în sărăcie duce la pierderea a 13 puncte de IQ înseamnă că oamenii cu IQ mai mic ajung să fie săraci. „Ne îngrijorează posibilitatea asta. Toate datele noastre arată opusul, de fapt. Nu este vorba despre oameni săraci, ci este vorba despre oamenii care se întâmplă să trăiască în sărăcie. Toate datele sugerează că nu este vorba de persoane, ci de contextul în care trăiesc”, a concluzionat Shafir.

Sursa: The Atlantic Cities