Home » D:News » Câţi fumători trăiesc pe Terra? Un nou studiu arată că ne apropiem de un prag psihologic

Câţi fumători trăiesc pe Terra? Un nou studiu arată că ne apropiem de un prag psihologic

Câţi fumători trăiesc pe Terra? Un nou studiu arată că ne apropiem de un prag psihologic
Publicat: 10.01.2014
Numărul total al persoanelor fumătoare la nivel global este într-o continuă creştere, în prezent aproape 1 miliard de oameni având acest obicei, se arată într-un studiu citat de bbc.co.uk.

Deşi fumatul este din ce în ce mai puţin popular în multe zone ale lumii, numărul total al fumătorilor este într-o continuă creştere, se arată într-un studiu realizat de Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) de la Universitatea din Washington, Statele Unite ale Americii, publicat în JAMA.

În anul 2012, 967 de milioane de oameni fumau în fiecare zi, în comparaţie cu 721 de milioane în 1980, arată datele colectate din 187 de ţări.

Numărul mare de fumători are legătură cu creşterea demografică, au declarat cercetătorii pentru publicaţia JAMA. Astfel, numărul crescut al persoanelor care fumează este explicabil, întrucât populaţia planetei s-a dublat în ultimii 50 de ani, ajungând la şapte miliarde.

Câteva ţări mari, inclusiv Bangladesh, China şi Rusia, au înregistrat, în ultimii ani, un număr crescut de fumători, arată cele mai recente cifre.

Unele dintre cele mai mari procente ale persoanelor care fumează se înregistrează în ţările dezvoltate, potrivit studiului IHME.

În prezent, aproximativ 3 din 10 bărbaţi (31%) şi 1 din 20 de femei (6%) fumează zilnic, în comparaţie cu 4 din 10 bărbaţi (41%) şi 1 din 10 femei (10%) în 1980.

În ceea ce priveşte ţările unde se înregistrează cel mai mare consum de tutun, Timorul de Est se situează în fruntea clasamentului, 61% din locuitori fumând în fiecare zi. La polul opus se află insulele Antigua şi Barbuda, unde procentul este de 5%.

În unele ţări, printre care se numără Canada, Islanda, Norvegia şi Mexic, locuitorii au reuşit să renunţe la ţigări sau să reducă, în mod semnificativ, consumul.

Un consum ridicat de ţigări se înregistrează, printre altele, în Grecia, Irlanda, Italia, Japonia, China, Kuweit, Rusia, Elveţia, Uruguay şi Filipine.

Christopher Murray, director al IHME, a declarat: „În ciuda marilor progrese făcute în privinţa controlului fumatului, mai sunt multe care au rămas de făcut”.

De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătaţii a precizat că milioane de vieţi ar putea fi salvate prin implementarea politicilor de prevenire, precum taxele pentru ţigări şi legile care interzic fumatul în aer liber.

Oamenii de ştiinţă spun că, întrucât numărul fumătorilor din întreaga lume este în creştere, acest studiu arată cât de important este ca toate ţările să implementeze o serie de măsuri de control, astfel încât să scadă numărul persoanelor care se îmbolnăvesc sau mor din cauza acestui obicei.

Surse: Mediafax, BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Spațial James Webb a descoperit ceva ciudat aproape de centrul Căii Lactee
Telescopul Spațial James Webb a descoperit ceva ciudat aproape de centrul Căii Lactee
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare și riscuri pentru sănătatea mintală
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare ...
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?