De ce muzica ne face să uităm de noi. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când ascultăm melodia preferată

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ştim ca timpul este, în egală masură, real şi subiectiv. Percepţia corectă a timpului ne-a ajutat să evoluam ca specie şi să putem face faţă provocărilor zilnice, să ne raportam corect la mediul înconjurător, la schimbări.

Totodată însă, nu putem să nu remarcăm că, atunci când facem ceva foarte plăcut, de exemplu ascultăm muzică, timpul pare să devină ceva subiectiv, pare să curgă mai încet pentru noi decât pentru prietenii noştri, care poate ne-au însoţit la concert, dar care nu apreciază cu adevărat acel gen de muzică.

• Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
• Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

Timpul obiectiv se măsoară în ore, minute, secunde, iar timpul interior sau subiectiv se măsoară mai curând în stări. Muzica poate rupe curgerea obiectivă a timpului, lăsându-ne într-un univers paralel, unde parcă ne pierdem pe noi înşine sau cel puţin pierdem, cum spunem noi, noţiunea timpului, după cum scrie compozitorul Jonathan Berger in publicaţia Nautilus.

Poate voi nu aţi observat asta, dar studiile arată că oamenii stau mai mult timp într-un magazin sau într-un local unde răsună din difuzoare o muzică mai lentă, mai plăcută.

Ca să vedeţi cât de mult poate să ne influenţeze muzica, în anul 2004 Clubul Regal de Automobile a declarat că muzica lui Richard Wagner, Ride of the Valkyrie, este cea mai periculoasă melodie care poate fi ascultată de un şofer.

Ritmul alert ale muzicii schimba percepţia corectă a şoferilor despre viteza pe care o aveau, toţi având astfel tendinţa să conducă mai repede.

Ce se întâmplă de fapt în creierul nostru când ascultăm muzică

Neurologia explică de ce muzica are o influenţă aşa de mare asupra noastră. Atunci când ascultăm o melodie care ne place, activitatea din cortexul prefrontal, care este responsabil cu introspecţia, se opreşte. De aceea, nu este deloc greşit să spunem că „ne-am pierdut pe noi înşine” în timpul unui concert. Deşi starea aceasta apare destul de rar, doar în timpul unor momente foarte încărcate de emoţie, oamenii de ştiinţă spun că este foarte asemănătoare cu starea zen care poate fi atinsă prin meditaţie.

Chiar dacă rareori ajungem la acest nivel, ni se întâmplă deseori să avem impresia că timpul „zboară” când suntem foarte ocupaţi sau că „abia se târâie” atunci când trebuie să aşteptam. Aceasta este percepţia subiectivă a timpului, pe care toţi o experimentăm aproape zilnic.

Sursa: Nautilus