Home » D:News » Airbus Group va produce noua capsulă spaţială americană Orion

Airbus Group va produce noua capsulă spaţială americană Orion

Publicat: 18.11.2014
Airbus Group va concepe şi va produce noua capsulă spaţială americană Orion, devenind astfel prima companie europeană care va oferi elemente tehnice de o importanţă critică pentru acest proiect spaţial american, au anunţat luni reprezentanţii acestui grup, citaţi de Reuters.

Potrivit Airbus, cel mai mare grup aerospaţial european, acest contract, semnat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA), are o valoare de 390 de milioane de euro.

Contractul a fost semnat la doar câteva zile după ce oamenii de ştiinţă europeni au reuşit să plaseze un robot pe suprafaţa unei comete, realizând astfel o premieră în istoria spaţială.

NASA intenţionează să folosească viitoarea capsulă Orion pentru a transporta astronauţi pe un asteroid care a fost relocat cu ajutorul unor sonde spaţiale pe o orbită înaltă în jurul Lunii.

Apoi, agenţia spaţială americană doreşte să folosească aceeaşi capsulă Orion pentru a trimite un echipaj de patru astronauţi pe planeta Marte.

Designul noului modul spaţial Orion va avea la bază structura ATV-urilor (Automated Transfer Vehicle) concepute şi construite de grupul Airbus pentru a transporta provizii şi combustibil la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră

A murit Marcos Rodríguez Pantoja, spaniolul care a trăit cu lupii mai bine de 12 ani

Cercetătorii au identificat neuronii care controlează nevoia de somn

Avantajul surprinzător pe care îl au oamenii care iau notițe cu pixul și hârtia

Ziua în care Regele Mihai l-a arestat pe Mareşalul Antonescu

Legătura dintre vitamina B12 și cancer. Ce au descoperit oamenii de știință?

Prognoza meteo pentru toamnă. Ce temperaturi anunță ANM?

Experții meteo avertizează: „Nu am mai văzut niciodată un astfel de fenomen”

România a avut cea mai mare scumpire anuală la carburanți din Uniunea Europeană

Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers

Arheologii din Turcia susțin că au găsit biserica în care a avut loc Primul Sinod de la Niceea

Sute de aminoacizi care nu au fost văzuți niciodată pe Pământ, descoperiți într-un singur meteorit

Astronauții viitorului și-ar putea „spăla” hainele folosind plasmă

Misterul dintelui spiralat al narvalului a fost, în sfârșit, rezolvat

Noi săpături la Göbekli Tepe răstoarnă ce s-a știut despre situl vechi de 11.600 de ani

De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?

Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu

Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic