Cinci armate legendare de mercenari

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mulţi dintre aceşti soldaţi ai ”destinului” nu erau altceva decât asasini plătiţi care îşi vindeau abilităţile celui care oferea mai mult, pregătiţi mereu să schimbe partea pentru preţul corect.

Alţii, în schimb, respectau coduri riguroase de etică şi onoare, precum şi o ierarhie la fel de sofisticată ca cea din armatele naţionale.

1. Compania Albă

”Compania Albă” a fost una dintre cele mai infame aşa-numite ”companii libere” – grupări paramilitare plătite pentru a lupta în războaiele italiene din secolul al XIV-lea. Compania a cunoscut celebritatea în anii 1360, înainte de a intra sub conducerea lui John Hawkwood, un englez care a fost numit cavaler pentru serviciul adus în timpul Războiului de 100 de ani. Sub conducerea lui Hawkwood, Compania Albă a devenit o armată de mercenari de elită în Italia. Trupele sale, alcătuite din soldaţi englezi, germani şi maghiari erau cunoscute pentru talentul cu care mânuiau lancea şi arcul, dar şi pentru atacurile surpriză şi disponibilitatea de a lupta noaptea sau pe vreme urâtă.

Într-o eră în care Italia era divizată în mai multe oraşe-state, conduse de lorzi medievali, mercenarii Companiei Albe au făcut o avere oferindu-şi serviciile celui care avea mai mulţi bani. Între anii 1363 şi 1388 ei au luptat atât împotriva Papei, cât şi împotriva oraşelor Milano şi Florenţa.

2. Garda elveţiană

În prezent, Garda elveţiană este cunoscută drept protectoarea Papei din Vatican, însă istoria sa se întinde pe mai multe secole, primii membri ai structurii fiind un grup de mercenari ajunşi faimoşi în perioada Renaşterii. Aceste trupe au fost printre primele din Europa care au învăţat să mânuiască suliţele şi halebardele împotriva unor inamici mai puternic înarmaţi. La 1400 ei foloseau tactici revoluţionare, câştigându-şi reputaţia de cele mai bune trupe de contact din lume.

Mercenarii elveţieni lucrau adesea pentru francezi. Mulţi dintre ei au luptat şi au murit în timpul Revoluţiei Franceze. O companie mică, de circa 150 de mercenari din Garda elveţiană a început să lucreze, pe posturi de bodyguarzi, pentru Papă, în 1506. Purtând în continuare uniforma colorată din vremea renascentistă, cei care vor să servească la ora actuală în Garda elveţiană trebuie să fie catolici, să aibă cel puţin 1,70 metri înălţimi şi un background militar.

3. Tigri zburători

Cunoscuţi oficial drept ”Grupul americani de voluntari”, faimoşii ”tigri zburători” erau o forţă de trei escadroane (subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie, n.r.) de piloţi de luptă care au ajutat China împotriva Japoniei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Unitatea a fost pusă pe picioare la începutului lui 1941, cu doar câteva zile înainte de bombardamentul de la Pearl Harbor. Dorind să-i împiedice pe japonezi să pună mână la China, preşedintele american Franklin D. Roosevelt i-a permis ofiţerului Claire Chennault să recruteze, în linişte, soldaţi din Forţele Aeriene ale SUA. Mercenarii lui Chennault câştigau între 600 şi 750 de dolari, dar aveau şi un bonus de 500 de dolari pentru fiecare aeronavă japoneză pe care o doborau.

În jur de 100 de piloţi mercenari au fost trimişi în Burma la jumătatea lui 1941 pentru a apăra un drum esenţial pentru chinezi. Tigri zburători au reuşit să doboare 296 de avioane japoneze şi să distrugă 1.300 de vapoare, perioadă în care au pierdut 69 de avioane proprii şi circa 24 de soldaţi. Grupul a fost destrămat oficial în iulie 1942.

4. Compania catalană

Pună pe picioare pentru prima dată în 1302 de aventurierul Roger de Flor, Compania catalană a fost compusă în principal din veterani ai războiului ”vecerniilor siciliene” din Italia. Rămaşi fără ”loc de muncă”, de Flor şi mercenarii săi şi-au oferit serviciile împăratului bizantin Andronicus al II-lea care i-a trimis pe coasta de est a Mediteranei pentru a-i opri pe turcii otomani.

Cei 6.500 de mercenari au reuşit să-i îndepărteze pe turci de la porţile Constantinopolului, însă pasiunea lor pentru jefuire şi distrugere a atras atenţia împăratului care a trimis o altă bandă de mercenari să-i prindă. În 1305, de Flor şi 1.300 dintre oamenii săi au fost prinşi şi ucişi.

Catalanii care au supravieţuit s-au înhămat la una dintre cele mai sângeroase şi de necrezut aventură din istoria militară medievală. După o încercare nereuşită de a constitui un stat independent în Gallipoli, ei au mărşăluit către Grecia unde au fost angajaţi de Ducele Atenei. În urma unei dispute legată de plata serviciilor lor, mercenarii s-au răzvrătit împotriva noului angajator. În 1311 ei au învins armata elenă, l-au ucis pe duce şi s-au trezit lorzii de facto ai Ducatului Atenei. Ei au reuşit să menţină puterea timp de 75 de ani până când o armată din Florenţa i-a învins

5. Garda Varegilor

Descendenţi ai primilor nordici care s-au aventurat în sud pentru a face negoţ sau piraterie, Garda Varegilor a fost o grupare de mercenari vikingi plătită să-l apere pe împăratul Bizanţului. Ei au fost recrutaţi la finele secolului al X-lea când l-au servit pe împăratul Vasile al II-lea. Garda s-a dovedit foarte utilă, reuşind să pună capăt unei revolte. Ei au fost trimişi ulterior să apere Constantinopolul, misiune pe care au avut-o vreme de 200 de ani.

Cine dorea să facă parte din această companie trebuia să îşi dovedească valoarea în luptă, dar şi să plătească o mică avere pentru a fi admis. Pe de altă parte, aceşti mercenari părăseau garda ca oameni bogaţi.

Sursă: History