Acum ne putem lua rămas bun de la Tiangong-1. Staţia spaţială chineză şi-a găsit sfârşitul deasupra Oceanului Pacific. Care este viitorul programului spaţial chinez

După nenumărate anunţuri ale evenimentului în diferitele sale aspecte (unele aici, aici, şi aici) Tiangong-1 s-a dezintegrat deasupra Oceanului Pacific.

De asemenea, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a estimat că şansele de a fi lovit de resturile ale staţiei spaţiale sunt de 10 milioane de ori mai mici decât şansele să fii lovit de un fulger, scrie Live Science.

• Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
• Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023

Tiangong-1 avea o lungime de 10,4 metri şi o lăţime de 3,4 metri şi cântărea peste 8 tone. Staţia spaţială avea două părţi: „un modul experimental” în care puteau locui astronauţii şi un „modul de resurse” pentru sistemele de energie solară şi de propulsie, scrie Space.

Aparatul a fost lansat pe 29 septembrie 2011 fără nimeni la bord, stabilindu-se pe o orbită la 350 de kilometri de suprafaţa Terrei. Este o orbită mai joasă cu 50 de kilometri decât Staţia Spaţială Internaţională.

Misiunea principală a staţiei spaţiale chineze era să stăpânească tehnologiile necesare pentru a crea şi a opera o staţia spaţială permanentă, o ţintă propusă de chinezi pentru începutul anilor ’20.

Pe 2 noiembrie 2011, nava spaţială Shenzhou-8 a vizitat Tiangong-1, reprezentând prima andocare orbitală a Chinei. Altă realizare în premieră a venit în iunie 2012, când un echipaj de trei taikonauţi (astronauţi chinezi) şi-au andocat vehiculul Shenzhou-9 la staţia spaţială.

Alţi trei au vizitat staţia spaţială în 2013, călătorind cu nava spaţială Shenzhou-10. Ambele misiuni umane au durat aproximativ două săptămâni.

„Chinezii insistă că prăbuşirea a fost controlată”

Durata de viaţă proiectată pentru Tiangong-1 era de doar 2 ani, iar o mare parte din munca de laborator a fost realizată după terminarea misiunii Shenzhou-10. Laboratorul spaţial a continuat să facă unele lucrări de observare a Terrei. Totuşi, cercetătorii şi inginerii au rămas în legătură cu staţia spaţială până în martie 2016, când transmisiunile dintre Tiangong-1 şi centrul de comandă s-a întrerupt, din motive nespecificate de chinezi. În acel punct, o reintrare în atmosferă necontrolată era aparent inevitabilă.

Aceasta este viziunea cercetătorilor din afara proiectului, dar oficialii chinezi nu sunt de acord cu această terminologie, a precizat Dean Cheng, cercetător la The Heritage Foundation care este specializat pe programul spaţial al Chinei. „Chinezii insistă că prăbuşirea a fost controlată”, a precizat Cheng. „Sunt foarte supăraţi când se foloseşte termenul ‘necontrolat’”.

Oficialii chinezi au precizat că ştiu locaţia staţiei spaţiale şi pot oferi date despre aceasta în orice moment. Totuşi, pentru alte ţări care au misiuni spaţiale, o reintrare controlată în atmosferă este un realizată sub îndrumarea operatorilor de la sol. Spre exemplu, prăbuşirea controlată a staţiei spaţiale sovietice/ruseşti Mir deasupra Oceanului Pacific în martie 2001.

Reintrarea lui Tiangong-1 a fost urmărită de JFSCC (Joint Force Space Component Command), Aerospace Corp. a Statelor Unite, de ESA şi de savanţi din întreaga lume de la Inter-Agency Space Debris Coordination Committee.

China şi-a propus obiective măreţe

Succesorul lui Tiangong-1, Tiangong-2, a fost lansat pe orbita Pământului în septembrie 2016 şi a fost locuită de trei taikonauţi o lună mai târziu. Câteva luni mai târziu, o navă-robot numită Tianzhou-1 s-a întâlnit cu Tiangong-2, realizând mai multe operaţiuni de andocare şi realimentare din aprilie 2017 până în septembrie 2017.

Succesul acestor operaţiuni i-a făcut pe chinezi să dorească realizarea unei staţii spaţiale permanente. Ţara şi-a propus să înceapă construcţia anul următor, iar prima misiune umană va avea loc în 2022.

Tiangong-1 nu este cea mai mare navă spaţială care a căzut din cer. Distincţia îi revine staţiei spaţiale Mir menţionate anterior, care avea 127 de tone. Aceasta a fost totuşi prăbuşită controlat.

Cea mai mare navă spaţială care a căzut (parţial) necontrolat a fost Columbia a NASA (91 de tone), care s-a dezintegrat în atmosferă la reintrare pe 1 februarie 2003, omorând toţi cei şapte astronauţi de la bord.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Prăbuşirea staţiei spaţiale chineze provoacă probleme pentru Beijing

Au trecut 17 ani de când Staţia Spaţială MIR, a ruşilor, s-a prăbuşit în flăcări în ocean – VIDEO

Staţia Spaţială Internaţională îşi va găsi sfârşitul în ocean, la fel ca Mir

În 2018, omenirea ar putea descoperi o sursă nouă de energie pe Venus, iar China ar putea deveni prima putere din lume