Home » D:News » A fost descoperit mormantul lui Nicolaus Copernic

A fost descoperit mormantul lui Nicolaus Copernic

A fost descoperit mormantul lui Nicolaus Copernic
Publicat: 21.11.2008
Testele ADN efectuate asupra catorva fire de par si a unui dinte dintr-un mormant din Catedrala Frombrock din Polonia, au relevat ca resturile umane respective apartineau nimeni altuia decat faimosului astronom al secolului al XVI-lea, Nicolaus Copernic, anunta Discovery News.

In anul 2005, arheologii polonezi au deshumat ramasitele unui barbat de 70 de ani, ingropat in apropierea Altarului Sfintei Cruci din Catedrala gotica Frombrock, din apropierea coastelor Marii Baltice. Conform comunicatului de presa emis de arheologul polonez Jerzy Gassowsky, analizele detaliate au evidentiat faptul ca osemintele descoperite in mormantul din Catedrala Frombork apartin celui considerat parintele astronomiei moderne. Nascut in anul 1473, in localitatea Torum din Polonia, clericul si matematicianul Copernic este autorul teoriei heliocentrice, cea care afirma ca Soarele este centrul sistemului nostru solar, in locul Pamantului, dupa cum se credea anterior.
“Oamenii de stiinta au comparat mostrele de par descoperite pe osemintele din Frombrock cu doua suvite de par din volumul Calendarium Romanum Magnum, scris de Johannes Stoeffler in anul 1518, carte aflata pentru mult timp in proprietatea lui Nicolaus Copernic.

Spre surprinderea intregii echipe de arheologi, istorici si geneticieni, cele doua suvite de par din cartea lui Copernic prezentau o secventa genetica identica cu genomul extras din dintele si firele de par aflate in mormantul din Frombrock.

Primii astronomi erau tributari teoriei ptolemeice, cea care sustinea ca Pamantul era centrul Universului. Teoriile lui Nicolaus Copernic, expuse in lucrarea “De Revolutionibus Orbium Coelestium”, au fost condamnate oficial de Papa Paul V, in anul 1616.

Sursa : Discovery

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase