BREXIT. Charles de Gaulle a avut dreptate: ”Anglia nu mai este ceea ce a fost odată!”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Joi, 23 iunie 2016, cetăţenii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au votat, în proporţie de aproximativ 52%, ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

UPDATE. Doi ani mai târziu, în 26 iunie 2018, Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a promulgat legea privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, care abrogă Tratatul de aderare a ţării la Comunităţile Europene din anul 1972.

Au trecut mai bine de 40 de ani de când britanicii au aderat la Blocul Comunitar şi se pare că atunci, la fel ca şi acum, procesul a fost unul laborios şi nelipsit de dificultăţi.

Pe parcursul anilor ’60 – ’70, relaţiile franco-britanice erau dominate de eforturile liderilor europeni de a convinge Franţa să accepte intrarea britanicilor în ceea ce fusese la acea vreme Comunitatea Economică Europeană (CEE). Întreaga decizie stătea în mâinile preşedintelui Charles de Gaulle, însă acesta, în anul 1963 a respins aderarea Regatului Unit, spunând: ,,Anglia nu mai este ceea ce a fost odată!”. 

Un rol important în procesul de aderare a Regatului Unit la CEE l-au avut diplomaţii britanici. Ei şi-au dat seama că trebuie să îl susţină pe François Mitterrand, pe atunci prim-ministru al Franţei, deoarece acesta ar fi putut deveni preşedinte şi ar fi înlesnit intrarea britanicilor în Blocul Comunitar. Prin urmare, oficialii de la Londra au început să se apropie tot mai mult de socialiştii francezi, pentru a-i convinge pe aceştia că De Gaulle nu avea dreptate. 

În 1967, preşedintele francez a spus din nou ,,Nu” aderării britanicilor la Comunitatea Economică Europeană. Diplomaţii britanici şi-au dat seama că nu au nicio şansă să îşi îndeplinească scopul atâta vreme cât De Gaulle ocupa funcţia de preşedinte. Cu toate acestea, nici după demisia depusă de fostul general, doi ani mai târziu, oficialii de la Londra nu au reuşit să convingă forurile de decizie de la Paris că Regatul Unit merită să se alăture ţărilor membre CEE. 

În anul 1970, la şapte ani după primul refuz al lui De Gaulle, într-o ultimă încercare de a îmbunătăţi relaţiile franco-britanice, membrii Grupul Conservator pentru Europa, le-au făcut francezilor o sugestie fără precedent. În data de 22 decembrie 1970, liderul grupului, Tufton Beamish, i-a scris subsecretarului de stat din Ministerul de Externe britanic, Anthony Royle, spunându-i că, în anul următor, cele două popoare trebuiau să marcheze centenarul exilului împăratului Napoleon al III-lea în Anglia, oferindu-le francezilor osemintele soldaţilor din mausolemul din Farnborough, cu scopul de a fi depuse în Domul Invalizilor. 

Ideea a fost luată în considerare şi pusă în aplicare, deschizându-le britanicilor calea spre aderarea la Comunitatea Economică Europeană, proces definitivat în 1973. Acum, după mai bine de 40 de ani, tot britanicii sunt cei care îşi iau soarta în propriile mâini şi decid că trebuie să părăsească Uniunea Europeană. 

Surse: theguardian.com, telegraph.co.uk

Vă mai recomandăm şi: 13 laureaţi Nobel avertizează asupra impactului „Brexit” asupra sectorului cercetării ştiinţifice. ”Ştiinţa este sursa noastră de prosperitate”

                                    Cum ar arăta ştiinţa după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Avertismentul lui Stephen Hawking

                                                Speranţa de viaţă a crescut în UE faţă de anii 1990. Care este situaţia în România?