Prima pagină Istorie

Cele mai cunoscute răpiri din istorie. De la Iulius Cezar până la regi şi politicieni

Oana Bujor | 06.03.2017 | ● Vizualizări: 3629
Sursa: Hail Caesar!     + zoom
Galerie foto (1)

Răpirea este printre cele mai uimitoare forme de crimă din istorie, printre victime fiind regi, politicieni, artişti şi chiar sfinţi catolici.

1. Cezar, răpit de către piraţi
 
Acum mult timp, un autor, poet, preot şi aristocrat roman de 25 de ani a fost răpit de piraţi. Deşi putea să ceară să fie eliberat, bărbatul le-a spus piraţilor să mărească răscumpărarea, chiar dacă acest lucru însemna că va sta captiv pentru mult timp. Numele său a fost Gaius Iulius Caesar. În 75 î.Hr. a plecat într-o călătorie către insula Rhodos, acompaniat de către câţiva servitori şi prieteni. Însă nu au ajuns niciodată acolo, Marea Mediterană era plină de piraţi. Cezar, împreună cu prietenii săi, au fost capturaţi. Piraţii le-au oferit două posibilităţi, să plătească o răscumpărare sau să fie vânduţi ca sclavi, conform History.
 
Cezar a ales prima variantă, iar piraţii au trimis cererea unei răscumpărări de 620 de kilograme de argint.  Cezar a oftat şi apoi a izbucnit în râs, nu era vorba de preţul imens, bărbatul se simţea ofensat. În timpul în care a fost ostatic, Cezar a scris poezii şi şi-a compus discursurile, apoi le-a cerut piraţilor să-l asculte atunci când le citea cu voce tare. 
 
2. Patronul spiritual al Irlandei a fost adus în ţară cu forţa
 
Povestea Sf. Patrick este plină de mituri, dar conform unor dovezi, cariera sa ca misionar creştin a început prin intermediul unui act de răpire. Născut într-o familie bogată din Anglia, la sfârşitul secolului al-IV-lea, Patrick a fost răpit de către o bandă la vârsta de 16 ani şi dus în Irlanda unde a fost ţinut ca sclav Următorii şase ani şi i-a petrecut lucrând ca cioban şi dezvoltându-şi credinţa creştină. În cele din urmă a scăpat s-a reunit cu familia sa, dar convingerile spirituale l-au îndemnat să se întoarcă în Irlanda. Şi-a petrecut tot restul vieţii încercând să convertească locuitorii ţării la creştinism. 
 
3. Sumă de bani pe cap de rege 
 
În urma restricţiei primite după Cruciadă a Treia, regele britanic Richard I-ul a părăsit Orientul Mijlociu în 1192 pentru a se reîntoarce acasă prin Europa. Din cauza duşmanilor pe care şi i-a creat în Ţara Sfântă, atunci când a trecut prin Viena a fost răpit de către Ducele Austriei şi l-a predat împăratului roman Henric al-VI-lea. Pentru ca Richard să-şi recapete libertatea, Henric a cerut 150.000 de mărci. Strângerea sumei a durat aproximativ un an, taxele din Anglia fiind crecute pentru ca suma să poată fi strânsă. În 1194, Richard a plătit suma şi s-a reîntors în Anglia consolidându-şi puterea. La scurt timp însă a pierit în timpul unei lupte din Franţa.
 
4. Don Quijote şi Cervantes
 
Viaţa lui Miguel de Cervantes seamănă cu pasajele din romanul ,,Don Quijote''. În 1575, autorul a fost răpit de către piraţi şi dus în portul african din Alger. În ciuda eforturilor, autorul şi-a petrecut următorii cinci ani ca sclav. În cele din urmă, în 1580, membrii Ordinului Catolic Trinitarian i-au ajutat pe membrii familiei lui Cervantes să strângă răscumpărarea de 500  de ducate din aur. Cervantes s-a reîntors în Spania, unde şi-a început cariera de scriitor. 
 
5. Răpirea care putea declanşa un conflict internaţional
 
Fiu al unui imigrant grec, Ion Perdicaris era un bărbat care se îmbogăţise din industria gazelor. În mai 1904, pe când bărbatul trăia în Maroc, a fost răpit din casa sa de către forţele lui Mulai Ahmed ibn-Muhammed er Raisuli, căpetenie a unei bande tribale. Raisuli a cerut o recompensă de 70.000 de dolari şi o serie de schimbări politice pentru ca Perdicaris să-şi recupereze libertatea. Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Theodor Roosevelt, a urgentat imediat procedurile guvernului din Maroc pentru eliberarea bărbatului. După trimiterea unei nave către portul din Maroc pentru a-şi prezenta forţele, preşedintele SUA a trimis un ultimatum sultanului:  ,,Perdicaris viu sau Raisuli mort". La câteva zil, Perdicaris şi nepotul său au fost eliberaţi.
 
6.  ,,Procesul Secolului''
 
În după amiaza zilei de 1 martie 1932, Charles Lindbergh şi soţia sa au descoperit că fiul lor în vârstă de 20 de luni, Charles Jr., a fost răpit din camera sa. În locul copilului fusese lăsat un bilet de recompensă în care erau ceruţi 50.000 de dolari. Disperaţi, cei doi părinţi au plătit răscumpărarea şi au aflat că fiul lor se afla pe o barcă de pe coasta oraşului Massachusetts, însă atunci când poliţişti au inspectat vasul, locul era gol. Forţele de ordine au determinat că Charles Jr. a fost ucis în aceiaşi seară în care a fost răpit. 
Procesul a rămas pe loc până în momentul în care o chitanţă a dus către un tâmplar din Germania, numit Bruno Hauptmann. În casa bărbatului fiind descoperită suma de 14.000 de dolari. În aprilie 1936, bărbatul a fost găsit vinovat şi executat pe scaunul electric. 
 
7. Războiul Civil din China
 
La mijlocul anului 1930, China se afla în una dintre cele mai mari crize ale ţării. China era implicată într-un Război Civil dintre liderul Chiang Kai-shek şi forţele comuniste chineze. În aceiaşi perioadă, Japonia invada Manciuria. În 1936, Chiang a fost răpit de către generalii Zhang Xueliang şi Yang Hucheng. Bărbatul a fost ţinut în izolare timp de două săptămâni. În schimbul libertăţii sale, a fost forţat să jure că va realiza o alianţă cu puterea comunistă pentru a lupta împotriva Japoniei.
 
Deşi Chiang i-a arestat pe cei doi răpitori ai săi şi-a ţinut promisiunea faţă de comunişti.
 
8. Nepoata patronului unui ziar care a ajuns pe prima pagină a ziarelor
 
Unul dintre cele mai bizare cazuri de răpire a început în 1974, când Patricia Hearst de 19 ani, nepoata lui Wiliam Randolph Hearst, a fost luată din apartamentul său. Câteva zile mai târziu, un grup radicalist şi-a asumat responsabilitatea pentru crimă şi a anunţat că o ţinea pe tânără ca prizonieră politică.
 
Răscumpărarea a constat în donarea milioanelor de dolari sub forma hranei către famiiile sărace din California. Fata şi-a recăpătat libertatea, însă, într-o înregistrare audio, Patty Hearst îşi declara susţinerea faţă de grupul radicalist, adoptându-şi pseudonimul ,,Tania''
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: