Prima pagină Stiinta

Experimentul Milgram din anii '50 care a şocat lumea a fost recreat, având aceleaşi rezultate îngrijorătoare

Alexandru Voiculescu | 03.18.2017 | ● Vizualizări: 9510
Credit: youtube     + zoom
Galerie foto (1)

Acest studiu a arătat că lumea nu s-a schimbat deloc de acum 60 de ani, iar obedienţa oamenilor faţă de autoritate a rămas la fel.

Experimentul lui Stanley Milgram a constat în testarea dispoziţiei oamenilor de a transmite şocuri electrice, chiar mortale, dacă aceştia sunt încurajaţi să o facă. Deşi în realitate nu a fost transmis niciun şoc electric, participanţii credeau că acţiunea este autentică, astfel, a dezvăluit bunăvoinţa oamenilor de a efectua acţiuni care pot dăuna şi chiar omorî alţi oameni sub îndrumarea unei autorităţi, relatează The Independent.

Recent, un grup de cercetători a recreat acest studiu. Tomasz Grzyb de la Universitatea de Ştiinţe sociale şi umaniste din Polonia a precizat: „Studiul nostru a ilustrat, încă o dată, importanţa imensă a situaţiei cu care se confruntă subiecţii şi cât de uşor acceptă lucruri pe care le găsesc neplăcute”.

Savanţii nu au creat exact experimentul lui Milgram din motive ce ţin de etică, dar au creat un mediu similar, doar nivelurile şocurilor electrice fiind mai mici.

Au recrutat 80 de participanţi, jumătate bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi 69 de ani. Li s-au dat 10 butoane spunându-le că fiecare corespunde unui nivel de şoc. Nivelul de supunere al participanţilor a fost similar cu cel al studiului original.

Aproximativ 90% din oamenii implicaţi au fost dispuşi să meargă până la cel mai înalt nivel de şoc. Aşadar, studiul arată că atunci când este constrâns, chiar şi omul modern recurge la acţiuni pe care le consideră de neacceptat, arătând, la fel ca experimentul original, că supunerea faţă de autoritate chiar şi în cazuri extreme rămâne o constantă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Experimentul Milgram: cu cărţile pe faţă despre supunerea faţă de autorităţi

Experimentul Milgram: Cum afectează constrângerile comportamentul uman? Psihologii au ajuns la un rezultat incredibil

Cel mai faimos studiu despre „banalitatea răului” a fost înţeles greşit. Iată de ce suntem predispuşi să devenim „călăi”

Top 10 experimente care au schimbat lumea