Home » Știință » NASA nu poate transporta omenirea pe Marte, din lipsă de fonduri

NASA nu poate transporta omenirea pe Marte, din lipsă de fonduri

Publicat: 15.07.2017
Deşi NASA a discutat pentru o perioadă îndelungată despre transportarea şi implementarea primei colonii pe Marte, în prezent agenţia spaţială a declarat că nu îşi poate duce până la capăt planul din cauza lipsei fondurilor.

William H. Gerstenmaier, membru NASA, a declarat că agenţia nu putea îndeplini planul de colonizare a Planetei Roşii din cauza lipsei de fonduri, informează Science Alert. ,,Nu pot spune cu siguranţă data la care omenirea va ajunge pe Marte, dacă bugetul actual nu creşte cu cel puţin 2 procente nu vom avea sistemele necesare pentru o astfel de misiune,” declara Gerstenmaier în cadrul unei întâlniri a American Institute for Aeronautics.

Racheta SLS şi nava Orion, în esenţă, au necesitat costuri masive din partea agenţiei. Următoarele misiuni ale NASA vor depinde de finanţările pe care le va primi. Gerstenmaier a declarat că agenţia este interesată de explorarea Panetei Roşii, plan mult mai ambiţios decât cel actual privind construirea Deep Space Gateway pe orbita Lunii.  Sistemul va fi utilizat ca platformă de lansare pentru viitoarele misiuni de explorare spaţială.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

20 de ani în care omenirea a explorat Planeta Roşie. Ce au aflat cercetătorii până în prezent despre Marte

Au existat arbori pe Marte în trecut? O nouă teorie controversată sugerează că un trunchi de arbore apare într-o imagine publicată de NASA

Visul va deveni realitate. NASA va trimite oameni pe Marte

MARTE ar putea susţine din nou VIAŢA. Planul ambiţios al unor experţi din cadrul NASA prin care doresc să creeze o atmosferă asemănătoare cu cea a Terrei pe planeta roşie
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol